Propoziții pretențioase – Aciolai
Coșmarul extrasului actual de șapte litere…. Refugierea, găsirea unui adăpost….
Alăturându-i-se acrișul și componentele sale cu astringență la cavitatea bucală. Mmm…. N-o să mă vedeți aciuând arsenalul uneltelor în gospodării cu du-te-ncolo, apropiate, două dintre ele anunțau eșecul colaborării de la primul ,,Bună ziua.”, privirea, reticența și zecile de întrebări care altminteri cereau două răspunsuri: facem treaba repede și bine. Surplusul, lest verbal. Primul dându-ne un ,,test” la capitolul sistem clasic pluvial, trecut, pentru a se lămuri dacă suntem capabili să îi reînnoim tabla cu țiglă metalică – angajând alții, a dovedit neîncrederea -, secundul căznindu-mă să proiectez acoperișul în van – mai pățisem – și să-i furnizez date aproape precise despre prețul total al lucrării. Să te trezești, după efortul dintâi al cocoțatului, măsurării și transcrierii numerelor aferente lățimilor, lungimilor, diagonalelor și altor detalii, întâmpinat cu ,,Am pus pe alții, nene.”, te ia cu friguri, acreala lehamitei se scurge din papilele gustative înspre buze și dai buzna oral fără întrerupere. Îl acostai, degeaba, doar ca să-i spun de la obraz că nu așa se procedează.
Ne cheamă clientul, ne aciolăm o vreme în bătătura lui și-i ducem la bun sfârșit lucrarea (iar trec avioanele la ore nepotrivite) (nici motocicletele n-au completat potrivit orarul de ,,zbor”) (și… avioane… întoarse). M-am mirat mereu de ce străzile nu stau bine la capitolul geometrie, desenul cadastral pare întocmit de-un nefericit al acoriei, orb de-a binelea sau corigent la trasarea liniilor drepte. Pic de redefinire a reliefului, nimic din corectarea imperfecțiunilor geografiei urbane. Urcă brusc din Drăgăicii și sfârșește c-un cot la dreapta în Râmnei. Se poate să mă fi pripit…. Mai de sus, din cerul google-an, pare să capete form…e…. Florica, Cantemir și ,,incriminata” stradă a Dreptății conturează un pantalon modern, puțin evazat, cu manșeta stângă întoarsă (impresia de dos e clară), cu deținătorul umplându-și buzunarele din spate cu cele două mâini. La capătul celei stângi locuiește nea Baciu lemnarul, vestitul, căutatul și priceputul decorurilor domiciliilor cu iz rustic. Doar jgheaburile și burlanele la casa lui și a ginerelui, în aceeași curte. Intrarea… ca în tunel pe câteva trepte. În ton cu același proiect… natural. Urcușuri, cotiri….
Paralelismul stradal aduce… mai puține reușite. Sihlelor n-a avut nici răbdarea, nici bunăvoința să ne furnizeze mai mult de-o lucrare. Două, dar la aceeași adresă. Garajul etajat al unui preot, câteva coborâri și aferentele acumulatoare de apă. Suplimentar opritoare de zăpadă.
Ei ne cereau nouă, noi acontam ghilotinarii și abkantiștii să producă parazăpezile ori le lucram în regim propriu. N-a fost nevoie pentru unul dintre locuitorii celor două fundături ale Sihlelor, achiziționase deja un alt model, cel curb ca o coroniță. Două case, una mai ridicată ca garajul preotului, alta obișnuită, una pe stânga, cealaltă pe dreapta. Etajata… riscantă, abordată în dos pentru refixarea burlanelor și deasupra pentru parazăpezi. Grea la montat prima, însă ca după carte, cu silicon bituminat, nu acrilic, holțșuruburi cu cap hexagonal.
