Cotețul cu metafore – Pandemie de Poezie
Pandemie de Poezie
E ciudat
cum, cuvinte atât de diferite,
ajung să semene între ele…
Epidemie, Pandemie, Poezie…
E ciudat
cum, unii oameni, fugind de ei înșiși
și unii de alții,
se izolează în Poezie, de frica
Epidemiei… a Pandemiei…
Nu știu ce speră ei!
Vor să trăiască veșnic
infectați cu versuri?
Speră fie doar purtători
și nu contagioși?
Și să rămână ei, singurii
stăpânitori ai nesfârșirii metaforei,
ai versului alb și al rimelor
nedesperecheate încă?
Asta, în timp ce toți ceilalți
trăiesc dezinfectându-și
gândurile, mâinile, inimile…
Dar dacă va izbucni o pandemie
de Poezie?
