Fărădelegea lui Călin – Conul tivil
Ajung de unde am plecat. De la prima mea intervenție oficială, pe undeva prin rețelele Antena 3, dându-mi cu părerea despre….
Logica și ligamentele, silogismul care va să zică, mă forțează la considerarea bătrâneții aidoma stării Art. 524: de nevoie, de neputință la întreținere. Adică de încă șapte miliarde de ori recunoaștere. Prunc, copil, minor cu cel puțin șapte ani de-acasă și un pic de discernământ, minor cu buletin, major în toată splendoarea, matur în devenire, matur de-a binelea, matur trecut… să conștientizeze, într-o zi, nu mai târziu de intrarea în drepturi mai mult sau mai puțin depline, că vin zile fizice grele, imposibil de remediat, imposibil de repudiat, imposibil de ignorat. Așadar, ,,… numai cel care află în nevoie…”
Rămânem în același context. Apropo. Existența conceptului minor-muncă ar trebui eliminat. După bariera celor 18 ani mai da, totuși, cu o perioadă de grație de trei ani, să se poată cere la finalul acestei stagiaturi tot de la el. Auzi la Art. 525, că ,,… dacă nu se poate întreține din munca sa…”, să ceară de la părinți…. Obrăznicia și lipsa de responsabilitate, clamată cu trâmbițări în tonalități major-amenințătoare, merg până acolo unde iresponsabilii părinți, fără de unele – unde le-o fi fost mintea la întemeierea familiei și procreării? -, mai bine zis cu de unele numai pentru ei, strict, spun pas cu glasul Codului Civil, nu ne primejduim propria existență, vindeți, puștiule, lucrurile și fă rost de bani ca să te întreții. Amintrea se dădea cocoș legea și le ținea sula-n coaste celor care nu-și respectau obligațiile, aci însă… a cedat.
Hai, străin, mai îndepărtat ca neam, mai să-i întorci spatele dacă ți-a făcut rău și nu mai merită sprijin, dar să bagi în oala comună și pe ai tăi, din sângele tău…. Vină…, o chestie de decizie nepotrivită. Celor decăzuți din culpe personale doar apă și pâine…. Și ce-o mai fi ca să împlinească ,,… întreținerea de strictă necesitate.” din Al. 2, Art. 526.
Cine are, dă și altuia. El este singura speranță a întreținerii, prin urmare cel ce ,,Poate fi obligat…” La Al. 2 justețe. Ajută forțat, însă după o diagramă cât de cât onestă: ce are, cât realizează, care sunt cheltuielile cu celelalte angarale personale. (Art. 527)
Pe probă. Că e-n nevoie, că poate întreține. (Art. 528)
Bre nenică, o turnași în tipar adineauri! Cât poate da unul și cât pretinde și are necesar celălalt. Ferice de doi copii – primesc jumătate din 33 perioadă 3; mai ferice de unul singur, pătrimea e-a lui; mai năpăstuiți cu cât sunt cel puțin trei – de-ar fi să zăbovesc cu popularismele lui tata, aș insera ca rememorare p-aia cu căciula -, au parte de fracțiile jumătății venitului părintelui. Atât și din ce în ce mai puțin. Iar dacă nu sunt numai copiii la parte, 50% e tot ce poate primi adunat toată lumea… ,,nevoiașă”. Pe lună și pe pământ. (Art. 529)
Să nu mai certe omul legea…. Îngăduitoare. Nu cere bani pe nepusă masă, doar să asigure ,,… în natură…” necesarele traiului și cele educării…. Drastică…. Nu-i bunăvoie, stai, nenică, stai!, ia matale o țidulă prin care plătești ,,… pensie de întreținere… în bani.” Sumă fixă, cotă procentuală, n-are-a face…, banii jos lunar. (Art. 530)
De când s-a inventat inflația, decartează întreținătorii cu nemiluita. Mai mult, mai mult… – că n-o re-veni Năstase să denomineze…. De când s-a inventat justiția, același platnic așteaptă în zadar celeritatea și punctualitatea hotărârilor. Cu preponderență cel căruia i s-au diminuat veniturile sau nu mai are de unde întreține nici măcar pe sine, el însuși în nevoie, protejat de lege. Lunar trebuie să-și respecte obligațiile, a contraire, îl paște executarea silită și chiar aerul dinapoia gratiilor (potențiale situații declanșate în regim propriu auctorial). (Art. 531)
Neamule…! Judecata pune plata! De la data cererii de chemare la instanță. Și din urmă, ,,… dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.” Loc ioc de ,,iarmaroc” (!)! Debitor abia după finalizarea judecății, coană lege! (Art. 532)
