Spații culturale nr. 77 (8)

Fevronia SPIRESCU

IDEI CU PAPION

În jurul mesei de trei metri lungime din sala de ședințe erau adunate toate ideile de la firmă. Și erau câteva. În capătul dinspre fereastră, stătea Ideea cu Papion Roșu, lângă ea se așezaseră celelalte idei cu alt fel de papioane, dar tot cu papioane, idei cu pălării, către mijlocul mesei se aflau ideile cu barbă și cu mustăți, veneau apoi ideile cu cizmulițe și aproape de ușă, gata parcă să se facă nevăzute, ideile cu pelerine, cele sfioase și pe jumătate ascunse în gulerul pelerinelor. Pe culoare și prin birouri, prin curte și prin secțiile firmei mai circulau și alte idei: idei serioase, cu cravată, idei trăsnite, cam ciudate așa mai zăpăcite, idei crețe, dubioase de tot, idei cu salopete și să nu uităm ideile mioape, cele care nu vedeau decât la un pas de nasul lor, cu ochelarii lor de vedere cu tot. Acestea nu participau niciodată la ședințe. Ele doar își vedeau de treabă pe acolo. Dar toate erau foarte importante și firma avea un profit frumușel și un renume pe măsură.
Problema care le-a dat bătăi de cap și pentru care au convocat o ședință, era Ideea Năstrușnică, cea mai ciudată dintre toate. Mai întâi, ea nu era decât o idee care apăruse recent în firma de față și deja întorsese pe dos întreg Departamentul de Vânzări, adică îl pusese pe roate, cum se spune. Dar ce anume le supăra pe celelalte idei din conducere? Să vă spun eu. Nu venea niciodată și ea la timp ca celelalte, nici să o pici cu ceară, mereu întârzia, deși avea adidași. E drept că adidașii erau unul alb și unul albastru și, atunci când venea, totul se agita, toți se dădeau peste cap, etichetele zburau, pachetele se refăceau, toată lumea voia ceva: o fundiță, o inimioară, o frunzuliță, un clopoțel și tot ce-i putea trece prin minte Ideii Năstrușnice. Niciun produs, fie el cât de neinteresant nu mai rămânea pe raft. Totul era ambalat și expediat. Ce s-o mai lungim, era o idee foarte pricepută la ce trebuia să facă. Nu prea se împăca ea cu regulamentele, nici uniforma nu o purta, dar era o adevăraaată ideeeee.
Acum celelalte idei aveau o problemă de rezolvat. Ce măsuri să ia împotriva ei. Pricepută, pricepută, dar cu regulamentul, și cu adidașii diferiți, și cu toată tevatura din departament… Așa nu puteau să lase lucrurile, pentru că s-ar molipsi toate de la ea și nu va mai fi nicio ordine. Va stăpâni haosul, adică dezordinea, ceea ce nu este de dorit pentru o întreprindere așa de importantă.
O idee scorțoasă cu alt fel de papion, de pe partea dreaptă a mesei, luă cuvântul și propuse, nici mai mult nici mai puțin, decât eliminarea din colectiv sau transferul la o sucursală cât mai departe, într-un alt oraș. Ideile sfioase, cele cu pelerină din capătul opus al mesei, scoaseră un: Ooooooo! Dezaprobator. O idee molcuță cu barbă propuse o pedeapsă mai blândă, ceva de genul: un calificativ mai mic la evaluare sau câteva procente din salariu… pentru rea purtare. Una dintre ideile cu mustață găsi de cuviință să i se închidă accesul în unitate după ora opt sau să fie reținută după program, la bibliotecă.
-Și departamentul?! Ce se întâmplă cu el, dacă nu mai este primită în unitate? Și
bibliotecara când mai pleacă acasă? Murmură o idee cu cizmulițe, care exact de bibliotecă se ocupa, bătând nervoasă din tocul ei.
O singură idee sfioasă cu pelerină, abia îndrăznind să-și scoată nasul din guler, spuse abia auzit:
-Vă rog să-mi permiteți… Poate că știți, dar la raionul de creație este o lipsă de idei de mai multe luni și lucrurile nu merg prea bine. Vă rog să nu vă supărați, cred că deja sunteți la curent cu asta.
-Nuuuuuu! Nu știu nimic, spuse indignată Ideea cu Papion Roșu, fulgerând cu privirea spre o Idee cu Pălărie de Damă extravagantă din partea stângă a mesei, responsabila acelui departament.
-Atunci, vă rog să mă scuzați, eu cred că cea mai nimerită pedeapsă ar fi dacă i s-ar recomanda să se ocupe și de acest departament, foarte important, pentru că tot are timp suficient și vine când vrea la lucru.
-Excelent! Iată ceva la care nu cred că s-a gândit nimeni! Se entuziasmă Ideea cu Papion Roșu. Exceleeeent!
Mulțumiți că lucrurile s-au aranjat fără prea multe bătăi de cap și că au scăpat destul de repede din ședința, care se anunțase dificilă, au răsuflat toți și s-au împrăștiat pe la locurile lor de muncă.
Ideea Năstrușnică a aflat despre hotărârea conducerii exact în aceeași zi, de la un curier, o idee cu cravată și cu șapcă, care i-a înmânat un plic roșu, oficial: De azi înainte vă veți ocupa și de Departamentul de Creație. Semnat și parafat: Ideea cu Papion Roșu!
Fericită că are ceva de făcut în plus și că lumea are încredere în ea, Ideea Năstrușnică s-a și apucat de treabă. În scurt timp departamentul de creație zumzăia ca un stup de albine și un set de produse noi apăruseră deja la departamentul de confecționare. Era vorba despre renumitele cochilii cu surprize pe care mulți dintre voi le așteptați deja în magazine. Au ajuns în scurt timp la Departamentul de Vânzări și în cel mult două-trei zile vor fi pe rafturile magazinelor. Ideea Năstrușnică nici nu bănuia ce furtună provocase la ședința Ideilor Importante din firmă. Ea era super-încântată și noutățile apăreau ca ciupercile după ploaie în Departamentul de Creație. La fel de repede se epuizau și stocurile cu noutăți din Departamentul de Vânzări. Cele două departamente erau cele mai productive . Totul mergea ca pe roate. Și toate ideile cu papioane și fără papioane din conducere erau mulțumite.
Dragilor, fiți atenți! Imediat va urma o sesiune de promoții la cochiliile cu surprize! Da, de la firma de care v-am vorbit! Urmăriți reclamele de la TV!

Marian VIȘESCU

Durerea morții

De mult, un corăbier
și-a îngropat moartea
la umbra unui catarg.
Marea se desfăcea în valuri
sub luna adormită,
iar velele gemeau de-atâta
spaimă și viu!
Era o vreme de furtună
și lumânări aprinse,
cu dinții înfipți în hainele ude
ce plângeau și ele îmbrăcate-n ceață.
Mateloții cu orologiul oprit
la jumătatea nopții,
sângerau corabia într-o durere mută,
storcând mantaua morții între vele.

Demență

Într-o scară de bloc,
un poștaș aranja…
corespondența
privind o partidă dementă
de sex în ritm decadent,
iar locatarii își visau blazarea
pierdută-ntr-o păpușă renăscută…
Phoenix!
Umbrele se topesc în perete
lăsând imagini diforme,
iar o femeie se clonează
într-0 roată de circ.
La orizont…
o himeră
vorbește cu marea,
se-ncruntă…
turnîndu-i vinul într-o cupă
cioplită dintr-un catarg,
iar în Tartar,
Medusa…
plânge mușcându-și
șerpii furiei
de obraji!

Departe…

Orele curg greu!
Se topesc în
spațiile înguste
ale clipelor.
Adâncit în singurătate,
mă simt învins de univers.
Îmi desfac brațele ca
Iisus, răstignit pe cruce,
spre propria-mi umbră
de speranță!

Patruzeci și cinci

Sunt un tot unitar
Al celor patruzeci și cinci de vieți,
unde singurătatea
juca zaruri pe norii văzduhului.

În mantinelă, soarele
își îngropa visul
într-un loc de pe pământ
unde îngerii mergeau
să facă schimb de aripi!

Cu semnul acestor vieți pribegi,
mă rog făpturii tale să mă ierte,
căci singur tac, dar… știu
c-așa tu mă-nțelegi.

Poeme pe șolduri

În odaia mea îngustă,
țesută cu veri și fluturi,
munții își varsă vârful
în mijlocul patului
neliniștit, ridicând în tavan
pădurile răpuse
și parapante prăbușite!
Halatul îmi cuprinde burta,
o pată a înaintașilor mei
pe care au sărutat-o
amazoane scăpate
dintr-un poem lasciv
ce vine din cosmos
și coboară pe marginea
șoldurilor înalte!

Colici-(Samael)

Se-aude ziua,
țipă… se petrece,
în vânt de toamnă tulburată,
numără secunde
și prea în grabă trece.
Lăsând lumea-n pustiu
și neînfierbântată.

Se-aude noaptea
cum troznește,
născându-se din lupi
ce fură luna,
aruncă vise suspinând în șoapte.
Așa ne povestea odată buna,
sărutându-ne în somn,
pe pleoape!

Definiție

Femeia!
O felie de măr otrăvită,
între coapsele căreia te așezi
și poți muri!
Femeia!
Sângele albastru
răpit din venele unui rege,
fără regat și exilat
de propriile sentimente
într-o lume de plăcere
necicatrizată!

Iluzii infinite

Destinul își deschide ușile,
iar viața se scurge
printre degetele cerului,
până sufletul îngheață
și trupul se face pământ,
chemându-și prin rugăciuni
mântuirea pentru o altă viață
în universul veșnic demiurg.

Iluziile se transpun
într-o altă dimensiune,
iar mintea într-o tăcere
prin spațiul infinit.

Sorin CĂLIN

Sub auspiciile chiuvetei

Coboară în mine
Ai grijă, treptele sunt șubrede
Și n-aș vrea să spargi oul lui columb
Să-i împrăștii epicentrul printre fire de praf.
Calcă ușor să nu trezești monștrii
Știi, au gură spurcată de pucioasă
Mai ales în pivnița mea întunecată.
Ia loc. Un vinișor, ceva, poate o baladă surdă
De păienjeniș la colțuri.
Vrei…? Nu, să facem dragoste ar fi
Prea puțin. Să fumăm cercuri polare doar
La cinci, la șuierat de apă chioară.
A, vrei la fereastră! Care? Ale mele vezi bine
Sunt ferecate de mult, le-am pitit după
Gratii, le-am dat cu spray paralizant
Ca să tacă, să tacă!
Nu-mi pune diagnostic, mă tratez
De mult cu scoarță velină,
Mă trec mirosurile de țelină din fașă.
Mai înclin să dorm, într-o parte
Până la opt, după scara Kelvin,
Mai pun un grad, mai fur o dreaptă….
Te-nvoiești? Să mergem la brașoave
Cu parapanta, cu schiuri pe mare?
Rămânem aici. Să lipim pleoapă de pleoapă.
La genune. La mama.

Pastila zilei

Mă pregătesc de moarte clinică.
Am discutat deja cu groparii să-mi sape
În țeastă trei morminte: unul pentru uitare,
Cel din mijloc pentru învățătură, ultimul
Pentru jurăminte. La fel de adânci, le-am cântat, dragi confrați!
Doi pe unu, pe doi, în ritm de pământ, în cheie fa,
Sol și do, să fugă și dracul de ele, să-și facă
Cruci necurate, să intre în rai de rușine scaraoschi, săracul.
Am tocmit înainte doctorii să-mi umble-n neuroni,
Să stingă lumina cât dorm pentru veșnicie.
Să-mi scoată dinții, să cotrobăie în măruntaie,
Să-mi găsească negrul de mațe, aerul doct,
Neamul prost pitit prin odăile inimii.
Am dat mână liberă asistentei.
Frumoasei cu fese durdulii și sân de stâncă
I-am spus să-mi scormonească-n venă după ipohondrii,
După iubirile pierdute. Dacă nici ea n-o ști…
Am avut o vorbă cu popa. Era beat de rugăciune și
Duh. Stropise picioarele domnului cu vomă,
În spate, la chilii. Fiule, te costă. Sufletul în iad…
Și adormi. O ultimă dorință? A, da! Un minut de reculegere,
Pentru toți morții, pentru mine, pentru vii…

Cărți prezentate de:

Ion LAZU

Cei 100 de canonici

Am primit mai ieri prin poștă o nouă carte de la prietenul poet piteștean Virgil Diaconu: Poezia canonică românească (iar într-un plic separat, numărul curent al revistei lunare Cafeneaua literară ce cu onor poetul V.D. o conduce de aproape două decenii), și m-am grăbit să o citesc (este de înțeles că pe măsura apariției lor, citisem comentariile celor 62 de participanți la discuții…, însă re-lectura mi-a produs destule surprize, nu mă mir prea tare, căci m-am cam obișnuit cu caprițurile memoriei, de la o vreme…).
Foarte bine orientat într-ale vieții literare și cu deosebire prompt, și simțind că e vorba de un subiect mănos, V.D. a pus imediat în discuție Lista celor 100 de poeți posibil canonici, publicată în România literară nr. 16 din 2019, și nu oricum, ci structurând comentariile pe o grilă de șase întrebări, spre a nu se da cu oiștea-n gard, păi cum? Nu mai vin cu detalii privind lista canonică întocmită de către Uniunea Scriitorilor, căci și așa au fost numeroase intervenții în presa noastră – ca să nu spun în bătătura noastră. Și trec direct la comentarea celor 62 de abordări în chestiune.
Mai întâi, este de subliniat faptul în sine că inițiativa ca atare a R.l. de a produce o Listă pe tema ultrasensibilă a ierarhiilor poeticești din suta de ani ce a trecut de la momentul 1918, al Marii Uniri (care și pentru literatură/cultură a reprezentat un punct de cotitură, dacă nu de lansare pe o treaptă superioară, la nivel european, cum s-a spus), deci, inițiativa a fost bine primită, chiar lăudată de majoritatea respondenților, deși nu au lipsit nici cele câteva lovituri de copită, care fac sarea și piperul vieții obștești a scriitorimii… (Astfel, Liviu Antonesei, care precizează că a demisionat din Uniune încă din anul 1993, o consideră inutilă, un simplu joc de societate – și fiindcă veni vorba despre calitatea de membru al Uniunii, e de menționat că nu au intrat în discuție decât poeți-membri; idem Corneliu Antoniu – pe care un respondent îl va lua prin surprindere, promovându-l pe lista celor 100). Nimic nu rămâne cum am stabilit… Literatura este manipulată! Lista este o vânare de vânt! Ricanări gen: ce mai e și cu găselnița asta prăfuită?! Am și eu o listă, chiar mai bine cumpănită! Etc. Nu mă opresc la nume. Și trec la al doilea punct din chestionar.
Aproape că nu e respondent care să nu fi reacționat cu strâmbături (stilistice) din nas la sintagma „poeți canonici”. Ar fi fastidios să înșir aici argumentația cârtitorilor, căci suntem, nu-i așa?, cârtitori de profesie, nu doar la colț de stradă, ci și mai abitir pe hârtie, dacă tot ne-am înhămat la truda scrisului… De la disocieri filologice, cf. Dicționarului Explicativ al limbii române, și bifând toate idiosincraziile pe care termenul canon (la care dl N.M. ține atât de mult!) le stârnește în mod spontan surtucarului român… Horia Bădescu, aflat în bună dispoziție stilistică, își amintește cu haz de eșecul importantului critic Laurențiu Ulici cu cartea sa Nobel contra Nobel, unde ni se propunea o altă ierarhie poeticească în literatură. (Eu, în schimb, îmi amintesc, tot cu amuzament, de o altă carte a lui Ulici, reunind cronicile din câțiva ani publicate în Luceafărul pe care îl conducea atunci, despre debuturile a peste o sută de tineri poeți; la 10 ani de la dispariția autorului, am revăzut cartea și cu mare mirare am constatat că doar doi sau trei dintre cei peste o sută mai erau activi în viața literară…)
Iar când se trece la punctul următor, cel privind conținutul în sine al Listei celor 100 de… nemuritori, atunci să mi te ții, vorba cântecului din studenție! Ceea ce păruse o socoteală simplă (o sută de ani, o sută de poeți canonici), departe de a fi luată ca atare, nemulțumește, chiar înfurie pe mai toți comentatorii. Și mai întâi de toate, întrebarea greu de evitat, de data asta pritocită în 62 de alambicuri: de ce 35 de participanți la întocmirea Listei? Altfel, critici și poeți, și redactori de la publicații literare de real prestigiu, de prin toate marile orașe ale țării, fără excepție, fără vădite parti-pris-uri… conced comentatorii, pregătindu-și pumnalele pe sub tunică. Ei nu spun, sau nici nu au habar că, de pildă, între cei 35 se prenumeră vreo 10-12 președinți de filiale ale Uniunii, șefi de reviste, de programe… Dar se ridică glasuri vindicative: de ce ei, și nu alții, pe care vi-i enumăr eu aici? De ce, mai întâi de toate, din lista votanților absentează (ca incomozi, dacă nu și mai mult): Eugen Simion, Mircea Martin, Dan C. Mihăilescu, Ion Simuț, Th. Codreanu…?! Și la drept vorbind, de unde știm că opțiunile fiecăruia dintre cei 35 au fost luate în seamă realmente și corect cuantificate? Nu cumva opțiunile celor 35 de judecători au fost date la spate și de fapt Lista s-a perfectat în redacția României literare, de nu chiar numai de președintele în funcțiune?! Apoi, se vede cu ochiul liber că
într-un mod nedelicat, câțiva dintre cei 35 de judecători s-au cocoțat pe Lista celor 100 de canonizați: Vasile Dan, Horia Gârbea, Ion Pop – dacă aveau speranțe să acceadă pe Listă prin votul juraților, n-ar fi trebuit ca acești domni să se recuze? Dar vezi, și prezența în juriu are avantajele ei, cum pare să fi socotit H.G.!… Nu-i vorbă, rezultatele arată că alți confrați întru lirism, aflați și dânșii printre cei 35 de judecători, precum Mircea Bârsilă, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, poate mai valoroși decât ceilalți trei, au rămas pe dinafară…
Cât privește Lista ca atare, discutată în Cafeneaua literară, fiecare comentator nu doar că are o listă a lui, mult mai judicios alcătuită, din care nu ezită să ne avanseze propuneri de câțiva nemuritori (e vorba, mai simplu spus, de 10-15, chiar 20 de alți poeți propuși spre canonizare), încât dacă stai să-ți faci notițe, ai putea alcătui altă Listă a celor 100, de nu cumva mai multe astfel de liste, toate mai îndreptățite, nu-i așa? decât cea propusă de România literară; dar până una-alta, ca să elibereze ringul, comentatorii, cam fără excepție, taie în carne vie, eliminând de pe Listă nume cu nemiluita… Nu Gabriel Chifu, ci Teofil Răchițeanu! (Th. Codreanu, care propune o listă de 15 poeți, consideră că Centenarul ne-a găsit mai dezbinați ca oricând. Și produce un înspăimântător citat din Neagu Djuvara privind viitorul nației.)
Dar să dau câteva nume de poeți considerați ca meritorii: Magda Cârneci, Ioanid Romanescu, Nicolae Grigore Mărășanu, dar și Liviu Damian, L. Tuchilatu, Eugen Cioclea; altcineva insistă pentru Dorin Tudoran și Nichita Danilov, care deja sunt pe listă (nonsens!); cineva se revoltă: lipsesc bănățenii! (Lucian Bureriu) Peste câteva pagini avem și nominalizările respective: Robert Șerban, Ștefan Manasia (Ioana Cistelecan); Florin Dochia crede că nici această Listă nu va rezista, cum nu a rezistat nici a lui Călinescu. Cineva propune ca peste trei ani să luăm în discuție o altă listă.
Câțiva respondenți (iar dl Virgil Diaconu este cel mai radical) consideră că numărul de 100 de poeți canonici este mult prea mare pentru o biată literatură de încropeli ca a noastră, că lista s-a lăbărțat nepermis de mult, fiind umplută de circumstanță cu diverși autori de plan secund, neisprăviți/neîmpliniți, când de fapt adevărata poezie românească a secolului în discuție se poate reduce la doar 10-12 nume ferme, poeți pur-sânge, dintre care nu trebuie să lipsească: Minulescu, Bacovia, Blaga, Arghezi, Barbu, Nichita Stănescu. Poate și Nicolae Labiș. Până una-alta, ne dă o listă de 33 de poeți de pe Listă, considerați comuniști, nevalabili; în locul acestora ne oferă o mai scurtă listă de poeți care să-i înlocuiască: Corneliu Antoniu, Paul Aretzu, Nicolae Silade, Daniel Corbu, Ion Tudor Iovian, Horia Bădescu, Dan Coman.
Astfel stând lucrurile în privința Listei promulgate de staff-ul Uniunii, se consideră că nu s-a avut în vedere valoarea reală a creației unora și altora, ci lista a fost croită pe criteriul vizibilității pe care unii au știut să și-o asigure, în timp ce alți poeți, desigur mai temeinici, s-au păstrat în umbră, din respect de sine, nerecurgând la vânzoleala din publicațiile literare. Ce-i drept, în mod discreționar (nu discret!), alcătuitorii Listei de canonici lasă în suspensie însăși procedura prin care s-a obținut rezultatul. Ce punctaj a întrunit ultimul de pe listă? Câte voturi au căzut alături, câți poeți au rămas pe dinafară și care sunt aceia… Dacă tot nu te afli printre cei 100 de nemuritori, și dacă tot nu mai este nimic de făcut într-aceasta, nu ți-ar cădea bine să afli că ți-au lipsit doar două voturi, trei? Mi-l închipui pe dl N.M., cu cele 35 de liste în față, sub semnătură, decis să le folosească eficient, să alcătuiască Lista finală, care va despărți apele de uscat. Cum nu se poate mai ingenios, de bază va fi chiar lista d-sale! O ia de la un capăt cu confruntarea, completarea etc. Prima listă la rând, chiar a vicelui d-sale, Gabriel Chifu. Uite lista cu pricina! Conștiincios, o ia de la primul nume, bifează, bifează și, ce să vezi? Ordinea celor propuși este alta la vice, însă la final se constată că sunt trecuți absolut toți cei de pe lista de bază. Măi, să fie! Atâta fidelitate, în spatele unei manevre de clasă primară… Dar nu cumva toți cei… 35 i-au intuit opțiunile și l-au urmat întocmai? Trece la al doilea cooperator și, altă surpriză: numele de dinainte de război fiind cam aceleași, intervin destule opțiuni diferite, mai ales la poeții din anii ‘60-‘70. Domnia sa trage o linie sub cei 100 de canonici ai dumisale și scrie numele celor care au apărut în competiție. A tras câte o liniuță în dreptul numelor ce s-au confirmat, acum a mai adăugat un șir de liniuțe – le va contabiliza la sfârșitul acțiunii! Și își dă seama, cu oarece lehamite, că lucrurile se lungesc. Îi cheamă de dincolo pe D.C. Enache și pe R. Voncu, le spune să continue ce-a început domnia sa. Are totală încredere în cei doi, care sunt foc de deștepți și teribil de eficienți, înghit paginile, pun verdictele fără ezitare, pe cât de corect, adevărată prestidigitație! Și, peste vreo oră-două, Lista finală e gata! Căci totuși trebuiseră luate la rând 3.500 de nume, nu?
Președintele se uită la numele celor ce trec dincolo de cifra 100, constată că de pe lista d-sale au fost scoși doar vreo zece poeți, deh!, asta-i viața, nu ai numai succese pe toată linia, oameni suntem și „așa e jocul, îl joci (în 35), arză-l-ar focul!” Semnează lista finală și o dă la tipar, cu explicații elegante. Fără a lungi discuția, care și așa o să dea în clocot. Măcar atât, dacă pentru Centenar Uniunea nu a întreprins mai nimic-nimicuța!
În ce mă privește, lucru deja știut, încă în 2017 am inițiat un proiect comemorativ al scriitorilor combatanți în Marele Război, proiect însușit de Uniune, apoi scos din plan, însă neabandonat de mine, care am luat pe cont propriu realizarea acestuia, deschizând o listă de subscripție publică; s-au strâns fondurile necesare, am confecționat și inscripționat placa cu numele celor 122 de scriitori combatanți, lucrarea este finalizată din luna mai 2018, dar așteptă de trei ani la pietrărie… Or, pe acea placă comemorativă sunt inscripționate numele a opt poeți de pe Lista canonicilor: Ion Barbu, Aron Cotruș, Adrian Maniu, Ion Pillat, G. Topârceanu, Ion Vinea, Vasile Voiculescu, dar și Octavian Goga, nume care lipsește din Listă, deși poetul pătimirii noastre este un autor foarte important, care a părăsit ringul abia în 1938, ceea ce constituie o imensă greșeală a Listei; iar alți vreo 20 de poeți combatanți figurează pe Placa centenară, fără ca opera lor să fi convins pe alcătuitorii Listei. Notez doar câteva nume: Martha Bibescu, Demostene Botez, Alexei Mateevici.
Tocmai când, trăgându-mi suflarea, eram pe punctul de a mă concentra întru forjarea unei fraze finale a comentariului meu, neuitând să formulez și câteva aprecieri privind „cartea frumoasă” pe care tocmai o storsesem de vlagă, m-am lăsat pradă unei slăbiciuni de cărturar, am prins volumul între palme și i-am răsfirat filele, ca pentru a lăsa oxigen de respirație paginilor, tocmai atunci, zic, mi-au căzut ochii pe un text mai îndesat, pe care prin nu știu ce întâmplare nu îl recitisem: textul lui Ion Simuț. Tresar, fac ochii mari. Citesc cu aviditate, mă pătrund de adevărul susținerilor criticului de la Oradea și îmi dau seama că tot ce am comentat până acum va trebui revizuit din temelii, reluate judecățile de valoare, readuse în matcă, repuse în adevărații termeni. O cădere ca din pod.
Înțeleg mai întâi cadrul general al problemei – staff-ul Uniunii pusese la cale un foarte generos proiect literar la centenar: ar fi fost să reediteze un număr de 100 de titluri de proză și memorialistică, idem privind poezia, dar și critica literară. Apoi, prin replieri succesive, drastice, Uniunea și-a spălat obrazul, publicând doar o listă cu titlurile a 100 de cărți de proză, asta la începutul lui 2019, ca peste niște luni să avem Lista celor 100 de poeți canonici; despre critica și istoria literară, mai va! Deci o răsucire de profundis, o schimbare ca de la cer la pământ, nu 100 de cărți, ci 100 de titluri, iar dincolo, numele a 100 de poeți. Intru pe internet și dau de Lista celor 100 de cărți de proză; pun mâna pe condei și înșir titlurile, autorii. Pentru că pe puțin zece autori sunt acreditați cu două, trei sau chiar mai multe titluri (bunăoară, Rebreanu, trei titluri, H.P. Bengescu, idem, Sadoveanu, șase titluri), rămâne doar să te întrebi de ce la Gib Mihăescu e menționată numai Rusoaica, de ce la Istrati, numai Ciulinii Bărăganului, de ce la Buzura, doar Fețele tăcerii, care este și cel mai rău scrisă carte a sa, de ce la DRP, doar Vânătoarea regală… E de înțeles că numărul prozatorilor e mult sub 100 – în fapt, doar 69 de prozatori, domnilor!
În ce mă privește, simt o frustrare că titluri dragi mie sunt încă o dată neglijate: Fata Moartă (Ioan Missir), Trântorul (Emil Botta), Pânza de păianjen (Cella Serghi), Velerim și veler, Doamne (Victor Ion Popa), Hronicul și cântecul vârstelor (Lucian Blaga), Moartea lângă cer (Ben Corlaciu), America ogarului cenușiu (Romulus Rusan) și altele. Spun și tot spun că mi se pare cum nu se poate mai ciudat, chiar intolerabil, ca idiosincraziile lui Călinescu privind primele trei titluri de mai sus să fie perpetuate sine die în istoriografia literară românească!
Nu același criteriu funcționează la poezie, unde ni se dă o listă cu 100 de autori; dintr-odată (dintr-un condei), în aceste clasamente, poezia se prezintă în avantaj, nu? Tot de la Ion Simuț aflu aspecte pe care le ignorasem, din motive de amatorism sadea: la proză au fost doar 30 de evaluatori, pe când la poezie, deja 35. Iar celelalte detalii musai să fie analizate: aflu că la proză au fost propuse în total 676 de titluri. Or, neliniștește faptul că din cele 3.000 de titluri posibile (30 x 100), au rezultat doar 676 de propuneri, dintre care, ni se precizează, 300 au obținut numai o nominalizare. Împrăștierea preferințelor… Aflăm că au avut acces pe lista de proză doar titluri care au obținut un minim de șapte voturi. Să fii pe lista celor 100, când ai doar șapte voturi din cele 30 posibile, nu mi se pare prea onorant… Însă nici autorii câștigători nu au aflat ce cotă au obținut, cu atât mai puțin noi, cititorii. Ion Simuț insistă că listele cu opțiunile celor 30 ar trebui postate pe internet, la îndemâna autorilor, curioșilor, cercetătorilor, la o adică. Idem listele privind cele 35 de opțiuni pentru poezie. Tot el ne spune că Adrian Alui Gheorghe a publicat în revista Conta alte trei liste a 100 de poeți. Să caut pe internet? Dar nu cumva devine o boală psihică?
Oricum, pe Placa Centenară am inscripționat nu doar poeții de care am vorbit mai sus, ci încă mai mulți prozatori. Impresia mea fiind că anume scriitorii combatanți în Primul R. M. au edificat apoi, în Interbelic, o literatură română la nivel european. Iată câteva nume de prozatori de pe Placa centenară: Ion Agârbiceanu, I. Al. Brătescu-Voinești, Vasile Băncilă, Aurelian Bentoiu, Gh. Brăescu, N. D. Cocea, Octav Dessila, C. Gane, Gib I. Mihăescu, Ioan Missir, H.P. Bengescu, Camil Petrescu, Victor Ion Popa, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, G.M. Zamfirescu.
Revenind la Lista poeților, Ion Simuț semnalează lipsa unor nume de top: Al. Lungu, G. Astaloș, Ioan Flora, Ștefan Baciu, dar și Vasile Vlad, Th. Damian, dar și Nicolae Dabija, Valeriu Matei – și aici este adusă o acuză foarte gravă celor care au girat Lista: ignorarea scriitorilor de dincolo de Prut! Gândim ca pe vremea comunismului, când cuvântul Basarabia a fost interzis patru decenii?! Alți excluși? Romulus Vulpescu, Florența Albu, Octavian Soviany, Lucian Vasiliu, Gh. Pituț, Ion Miloș, Gh. Istrate, G. Vulturescu, Leo Butnaru, Virgil Diaconu, Iustin Panța, Simona Popescu, Radu Vancu, Claudiu Komartin… În ce mă privește, insist și pentru Tudor George, Marcel Gafton.
Repet: toate cele 35 de liste cu opțiuni ar fi trebuit postate pe internet. Mă gândesc că dacă la proză, din cele 30 de opțiuni, au ajuns în finală autori cu doar șapte voturi, la poezie, cu 35 de optanți, intri pe Lista finală cu nouă, zece voturi. Oricum, în spatele acestor opțiuni rămase obscure, se nasc fel de fel de suspiciuni, dintre care unele vor fi având temeiul lor. Ion Simuț are argumente să susțină că Lista finală a fost trasă pe gustul dlui N. Manolescu. Și până una-alta, îi suspectează pe jurați că sunt oamenii președintelui, că s-au orientat după Istoria critică; și că a doua ediție a acestei Istorii a apărut cu două-trei luni după publicarea Listei canonice a poeților. Iar Nicolae Silade de la Lugoj afirmă ritos: „Nu cred că cineva poate pune stăpânire pe literatura română!” Despre asta să fie vorba, până la urmă? Ar fi prea trist, prea ca pe malul Dâmboviței…