Brigada diverse – L(a) f(u)ndul pu(ț)ului
7 august 2021
Invariabile ieșirile la rampă ale ,,maimuțoilor”…. Deși românesc, modelul Băsescu a fost adoptat în țigănie. Nu dansuri cu cocoșei în păr și-n poale, nu deget de whisky peste trei cuburi de gheață, ci obiceiul verbal din spatele pixelului albastru. Parafrazat: ,,Nu m-a lovit. M-a îmbrâncit.” Deci, Miziloaico, asta nu cadrează la bătaie.
Cum sugerează polițistul serial al Miss Marplei, ,,deserve” tot minorul să știe cum stă treaba cu băieții gay. Ce-i aia lege de protecție…?
Certitudinea atitudinii tuturor supraviețuitorilor pandemiei. Au pus piciorul în prag și au dublat prețurile, nu-i de mirare că n-au stat deoparte nici textiliștii.
Are limba română niște suceli…. Una…: interpretariat.
Mi-e martor… că am fost lovit, nu crunt, de aceeași deranjare de stomac. Așa-i când servești la prânz fasole. E drept, la Neptun, pentru o pizza, trebuie să rabzi. Uneori în zadar, ca noi la terasa de la etaj a unui exemplar din rasa lui Vanghelie.
Colapsul, previzibil, României nu se poate pune pe seama berzelor românești deplasate peste vamă, ci pe incompetența și nepăsarea celor ce activează în economie.
Se studiase, se concluzionase, se făcuse public. Vaccinat sau nu, covidul intră-n om ca-n brânză.
Bănuiala era corectă, devenise certitudine. Nouă-zeelandezii – sau cum s-or numi – dezvăluie că există practici de convingere a schimbării genului, cum că cum ești acum nu te caracterizează, că este greșit. Terapie cu electroșocuri, hipnoză, exorcism și chiar viol colectiv. Dacă nici astea nu te conving, zău, nu ești om!
În avion ca-n microbuz. 16 pe locuri, 20 în picioare. Că nu se urcă la fel de lesne și-n zburătoare…. Important este că ți s-au luat banii. Restul….
Ei, n-ai văzut ceva mai tare…. Doar cei ce vor să dea bine la populație îmbracă straiul popular, își pun rucsacul în spate și se urcă pe monociclul electric. Nu e niciun tradițional, niciun modernism. E… prosteală.
Frica reprezintă una dintre cele mai normale și puternice stări fiziologice, cea mai des trăită fiind cea de întuneric. O dată pe zi (!), expunerea la negrul lipsei de soare produce reacții chimice organice mai mult sau înspăimântătoare. De aceea, citatul lui Platon – nici nu contează cine l-a găsit și l-a publicat – denotă un fel de intransigență a timpurilor, neacceptarea unui dat omenesc firesc. Cât privește copiii, nu este nimic de iertat la frica de întuneric. Deși extrasul… bate-n teama de ,,luminare”, de acumulare de cunoștințe.
Până și pe mine mă tenta un certificat fals de vaccinare, nu numai pe prinșii întorși din Anglia. S-au măsluit ele certificatele lui Iliescu….
Gratis nu-i nimic. O găină, o brânză și-un somnic costă. Ca deh, tot adreieșanul poate să prospere. De gaze nu duc lipsă și nici de foc instant.
Profetul profețește: el cu mâna lui nu pune lacăt pe economie. Ehei, de-ai fi tu capul hotărârilor, mai că m-aș face pnl-ist. Florine.
