Propoziții pretențioase – Acrirea
Torpoare. De vreo patru zile arde.
Descinderea la malul mării, de luni, mi-a confirmat erorile prognozelor meteo, ,,sumbre” la începutul lunii – din zgârcenie, abia de punea în termometre 30 de grade. Încă și-un fost client la tinichele se întorcea de pe plajă fugărit de soare. După câteva vorbe de întâmpinare, ca-n ,,Five o’clock”, numai că nu mi-a zis: ,,Fugi, nenorocitule!” El deja bătea în retragere cu tălpile coapte la nisip. ,,Mă aciolez în apă…” gândeam. ,,Să nu fie ca acum doi ani valuri mari.” Ce-i drept, nicio cocoașă amenințătoare, prilej de înot, intenție de doar un tur-retur și revenire la hotel.
Obosit după 12 zile consecutive de tras pe brânci, abia așteptam să-mi aștern mădularele în pat și să zac. Înaintea noastră două familii se cazau după același sistem: booking, rezervare fără să acontăm gazdele. Formalități simple, cu chestionări scurte despre identitate…. Chei. Cartele pentru energie electrică. Mulțumit. Cu mici diferențe de ton – carminul fotoliilor din holul intrării era mai vioi pe displayul de prezentare la recepție -, camerele arătau exact ca-n descriere. Soția, după obiceiurile deplasărilor, cu arsenalul întreg îndesat ca la carte în rucsac și geanta de voiaj, imediat după cazare, mânată de o serie de acribii doar ei familiare, s-a apucat de despachetat. Alea, alea, alelalte, până la ac și ață. Telefonul. Țâr o dată. Confirmare că m-am cazat – a dat orbeala în recepționer (și-n mine acromia de atâta expunere la soare). Țâr a doua oară. O ea. Cică-s probleme. După pleiada de despachetări, anunț în trombă de mers la plajă. Fiică-mea deja aștepta afară. Să vedem….
C-au greșit, că locul nostru este la parter. Că s-a făcut confuzie. Eu cu bookingul, un alt eu cu agenția. Așa cum ați auzit. Un Călin Sorin devenise client pentru mai mult de două nopți. Și nu vă spun cum îl acostam în minte, în mii de feluri, în realitate îl căutam cu privirea încercând să-l dibui din instinct…. M-am lămurit în ziua de marți că nu umblă cu fofârlica tinereii de la primire, la prânz am luat pe departe barmanul. ,,Chiar mai este un Călin Sorin?” Răspuns afirmativ.
Ne-am întors. Ca să nu paț vreo comedie ca la Berlin. Uite camera, nu-i camera, uite hainele, nu-s 35 de euro din buzunarul de la piept al cămășii. Strâns, mai la plezneală, recazat. Aproape același ambient. Lipseau fotoliile, dar aveam două taburete, frigiderul intrase la apă și mirosea a mucegai. Asta fuse, deși încercasem tehnica negocierii, a compensării, a…. Nimic. ,,Booking-ul nu rezervă camere anume.”
