Cotețul cu metafore – Cum ar fi?
Cum ar fi?
Mă, voi, cumva aveți idee,
de ce nu-i Dumnezeu… femeie?
E, oare, cineva care-a văzut
Pe cel ce e de nevăzut?
Și, chiar așa! De ce n-ar fi,
un Dumnezeu care-ar roși
văzând pe cei ce se închină,
și-n fața pozei lui se-nclină?
Și cum ar fi, dac-am afla
că El, în mare mila sa,
de sus, de-acolo, ne privește
când unghiile-și îngrijește?
Sau, uneori, când croșetează
o viață, în timp ce lăcrimează,
mai scapă-un ochi de la croșet
și de-aia, omul nu-i perfect…
Dar, dac-ar fi în toane proaste,
ce ne-ar păți viețile noastre?
Cum i-am putea intra în voie,
așa cum a făcut-o Noe?
Iar Dumnezeu, fiind femeie
ar spulbera rapid orice idee
de-al înșela cu vreo amantă
venită de pe lumea ailaltă?
Și totuși, de s-ar întâmpla,
ar accepta să fim ai alteia,
ai acelei amante efemere?
Ne-ar arăta ce are să ofere?
Oare, când se emoționează,
sau poate când se enervează
ne plânge, ne produce inundații,
furtuni, cutremure și radiații?
Oare și ea râde sau plânge?
Leșină des când vede sânge?
Ne îngrijește, oare, ca pe flori,
și-i place că suntem cu capu-n nori?
Nimeni nu știe și n-are idee,
dacă Divinul e sau nu, femeie!
Și dacă am afla, n-am recunoaște
că e acela care ne tot naște!
