Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (E)mil (a)i (p)oză?

10, 11 iulie 2021
Și ce era mai important am omis: cele câteva neneglijabile ,,defecțiuni” chiar la foarte puține persoane postvaccinate,
Se face caz și doar de unul singur, în genul invaziilor armate prin Palestina pentru unul sau doi soldați. M-aș fi veselit de știre la sfântul așteaptă, gravitatea bolii, amiloidoza, nu provoacă decât teamă, 10 ani maximizați din momentul apariției pun cruce-n suflet și minte diagnosticatului. Însă cum să nu râzi când pe lista disfuncțiilor apare lipsa de ,,verticalitate” organului bărbătesc de reproducere? Mai apoi numele satului unde un caz a redus la jumătate perioada optimistă oferită de specialiști, Todirești, a cărui sonoritate m-a dus la personajul toamnei/iernii bobocilor: Todiraș.
De admirat artiștii și tehnicile prin care desfac modelele în frânturi și par imponderabile. Însă n-ai cum rata dilema: la ce bun?
La 11 ani încă sare coarda. La 12 încep problemele menstruale. Garantat că și primele întrebări. Ok. Până la profesor, fetița destăinuitoare presei ar fi putut fi atenționată de mamă că joaca s-a cam terminat. Convins că și-a făcut datoria măcar pe jumătate părintele matern. Ce să ceri minții de 14 ani când la vârsta ,,optimă” de naștere, 15, mărturisește că ,,… o oră de educație sexuală pe semestru…” rezolva imprudența și inconștiența actelor…. Mie abia îmi câștigă încrederea adulții, darămite aproape adolescenții (tele).
Ori Coranul, ori nimic! Așa s-a făcut scrum Biblioteca din Alexandria, ipoteză aproape certă.
E o lună de când trecea om pe lângă persoană zbârlindu-i-se părul că respirația i-ar putea fi virusată? Bună inițiativa, rău sfătuită. Nu s-a sfiit doctor recoltant, nu s-a sinchisit donator, nu s-a sesizat mai nimeni că încă nu a venit sorocul sucombării pandemiei. Și s-au bulucit mai ceva ca pe timpuri, la coadă la carne (în sânge).
Are tata o fetiță/ Mă ajută la oiță…. Ce impresionată asistență facebook-ciană!
Cică nu există Dumnezeu. După cum se știe nu e nici, nici și nici nu acceptă relațiile nefirești. După poza cu ,,femeia cu barbă”, bărbat maimuțărit în rochie de recepție cu ștaif, ,,cavalerul” premier a căzut la pat. Nu de dor, nu de gelozie, ci după vaccin. Grav, dar stabil.
Chinezii doresc să replice români…. Cu testele de sarcină puse în circulație cândva.
O lacrimă – 1000 de lire sterline. 36, de tot atâtea ori. Nemțițuca, mititica, denigrată că i-au picurat ochii necaz de necalificare.
Un astfel de colaj îmi amintește de două ipostazieri ale lui Chioveanu pe treptele fostei intrări principale în casă: râsu’, plânsu’ teatral – a! și măștile negre. La nivelul românesc cel mai de sus: mai pesimistul guvernator, mai zâmbăreața Dăncilă. Studioasă…. Disciplinată….
Haleală, neică! Un bătrân, mai ales de aproape suta, ar fi predat cursurile gratuit sau ar mai fi stat pe-acasă.
……………
Propunerile europene comparabile cu țelurile învățământului românesc: să scape grosul. Un 70% convenabil. Scapă cine poate de covid.
,,Băgați-le”, din partea unui fost ministru al învățământului, demonstrează de ce același sistem școlăresc a ajuns de tot râsul, jena și ineficiența. Și mai cere și matematică, mă mir că nesusținută cu ,,ghiftuire” sau ,,să le iasă cifrele pe nas”. Domnul Funeriu uitând că prezența la ore a devenit, deși era de vreo 30 de ani, formală.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share