Propoziții pretențioase – Acoliei
Acrimea…. Na, mi-au făcut apă-n gură glandele salivare!
Mai dai să culegi de unele de prin pomi. Achenei lui nea Dobrin i-am spart coaja, vreo două caise pe vizavi nu ne-am sfiit să îngurgităm, cireșele lui nea Moldoveanu ne-au făcut cu ochiul înroșit, nucile maiorului… Cam ca ăia mici sau chinezii, ne îndopam cu ce ne pica în mână.
Și ce dacă merișorul își apleca ramurile peste WC-ul de curte? Totuși…. Dar am înșfăcat vreo trei, două le-am pus de rezervă în buzunare și unuia m-am hotărât să-i fac felul. Deschisei maxilarele, am înfipt mărul în dentiție, am mușcat și am scuipat. Astringent până la scuturare, fructul necopt. ,,Bă, mă răstesc reflexiv la Cristi, tare-n clonț și acru precum proprietarul mijlociu și tu.”, și acroșai un măr cu vârful adidasului și-l trimisei la vecinul în curte fotbalistic. Pentru asortare am cerut o ,,dulceață” de băut. Neștiind că avusese mai devreme un impact brusc cu asfaltul, când îl scosese tata din Oltcit, i-am dat cep repede, la fel m-am montat la caneaua Colei. În clipa următoare mi-a țâșnit lichidul brun pe toate orificiile capului, se acidulă atât de tare încât după contact a mai rămas în recipient un pic mai mult de jumătate. ,,Cumperi altul!”, se cocoși Cristi, de parcă el pusese leii la bătaie pentru lichidele de potolire a setei, nu tata.
Cine se gândea c-o să aciueze de atâtea ori, pe strada Cantemir, familionul lucrător? Poate doar tata, la câte cunoștințe avea…. Se putea gândi că încă erau puțini cei ,,în nevoie”. Dar fiecare dintre noi avea unul sau doi amici. Așa că nu vă pot spune cu exactitate dacă maiorul ne știa părintele ori dacă socrii erau aceia care-și mai dăduseră acordul pentru o mai veche intervenție la acoperiș. Dacă îl știa pe Nae sau pe Cristi de când milităria obligatorie și i-a ,,acroșat” în treacăt ca să-i chestioneze despre zvonurile că bat tablă pe case. Deși există nedumeriri destule și nicicum imediat lămurite, îmi amintesc doar ,,cadrul militar” așezat pe scaun în curte, indicând ce și cum ar fi de fabricat și montat la o bucătărie de vară. Calm. Toate câte le-am prezumat se pot îmbogăți cu versiunea ,,văzut , plăcut, tocmit”, la vecinul de gard Bolache…. Cum orașul este atât de mic, ca să reiau ideea, toată lumea se cunoaște cu toată lumea.
Până la un salt pe paralela stradală mai aproape cu două proprietăți față de paralela 45, ne oprim la secanta dintre ele, ce se poate realiza prin ulicioara unde locuiește Vili. Văr cu naș Radian, șofer de ocazie cândva în răstimpurile cântatului cu Geambașu, participant la escapadele bucureștene și giurgiuvene, dar și prieten cu Viorel, fratele mijlociu. Oprire fără folos material, nu întotdeauna ies pasențele cum își propune proprietarul și nici tinichigiul. Nu e să fie.
Strada Dreptății, deosebită prin urcușul abrupt dinspre Drăgăicii. Vreo cinci-șase clienți serviți cu sârg, vreo doi ratați din… zgârcenie.
