Brigada diverse – Pu(ț)in (r)ai (s)us…
10 iulie 2021
Identică situația cu a mea când ridic ochii către cer și-i trimit niscai vorbe: ,,Frățioare, mai vedem și noi soarele?” ori invers: ,,Vă bateți joc de noi! O să se usuce pielea ca pe mumii!” O diferență totuși: cert ,,clima” fără să caut înadins tragerea la răspundere. Australienii tineri nu, iau la rost pe alții.
Ursul precum indianul, se mai încumetă să bântuie locurile odinioară ale lor. Și mai și răbufnește.
Subiecte din ce în mai ușoare, note din ce în ce mai mici la examene. Apăi pe timpul fiicei mele se bătea Buzăul la categoria superlativ cu Bucureștiul. Acu abia dacă mai are cu cine scoate capul în lume. De la anul nota 10… relicvă la patrimoniul național.
Mai gravă se postează impresia cunoașterii la poporul nostru.
Brexitul? Un cumul de nemulțumiri. Un efect al lenei și al pasării forței de muncă către emigranți. De ce a apărut criza de camionagii? Fiindcă omul face ce crede că este mai bine pentru sine, pentru bunăstare, pentru faimă. Fudulie plătită de englezi cu statul transportatorilor la garaj.
Până și medicii sunt oameni, chiar și ei au îndoieli, deși, cum tratează Rafila chestiunea, n-ar trebui. Comparând înțepătura sterilă de acupunctură cu cea de vaccin, domnul – vă rog să păstrați în minte numai latura profesională – doctor uită două chestiuni evidente: acul ,,chinezesc” zgândărește doar centrii nervoși fără să-și propună introducerea de lichide – suspecte le-aș cataloga; cel doftoricesc (legal!) în mod voit umflă pielea și zonele musculare cu zemuri cărora nu le-a căzut cașul de la gură. Un alt aspect colateral, științific, contabilizează atent timp de mulți ani daunele unor intruziuni corporale. Într-adevăr controlate, bineînțeles dozate. Cercetările nici pe departe exhaustive, îndeajuns de superficiale. Când trece mai puțin de cadranul de luni, când apar ca din apă variante, când unii mai și renunță în urma eșecurilor, să le dați voie făcătorilor de bine cu patalama să suspicioneze. Și n-am pus, observați, în ecuația riscurilor cadrul nepropice în care se depun ,,semințele” vindecării și menținerii la cote nealarmante a imunității indivizilor. În corturi – oho, și corturile în care au fost depuși bolânzii din vârful și pantele ridicate a pandemiei, de-o curățenie desăvârșită (!), izoletele, ,,camioanele” de purtat infectații de colo până dincolo… -, cel puțin loco, intră fumegaiurile de motor cu ardere internă de-ți provoacă rinită instantanee, mișună puricii prin tuia ,,montați” în locul fostului gard înalt de beton al Confecției și hărăchesc în trecere pe trotuar de la cât de mult se înfruptă din mahoarcă. Încă una și închei: la o diagonală distanță curg ,,dracii”. Nu se cade, la doctor și la spital e cam la fel ca la popă și la biserică.
Un alt așezământ sfânt, odinioară, fuse școala. Nici lui nu se cade să-i fluieri păcate, dar nici să-l ții de mostră. Cu toate că se ,,predică” multe luni în ea, ,,enoriașii” nu pot depăși stadiul ateului și la confesiunile de la spovedanie nici gura nu le miroase, nici mintea nu le debitează ,,versete”. După un zece hasdeian, trei eșecuri răsunătoare: Pătârlagele, Rușețu și Lopătari au dat zero bacalaureați. Cei 2, 2 și doi înscriși, au eșuat lamentabil. Însă am înțeles altele și mai și – astea nu sunt marcate catastrofal, prin urmare nu în statistica pe 2021 -, că nici p-aci unele nu și-au împlinit menirea, că n-a fost niciun Mihai Viteazul (la malul mării,/ în estul țării,/ iară ne picară/ nouă poame-n vară) capabil să ia cu asalt cetatea… maturității.
