Propoziții pretențioase – Acrilat
Până găsesc vorba potrivită…. Mă felicit, oricum, pentru decizia înțeleaptă de-a lăsa cele ale înaintașilor deoparte, în roman, iar pe-ale mele pe-aici….
Impropriu spus ,,ale mele”. Mai mult de 25 de ani au fost ale altora. Ți se acrește sau nu, pui clienții înainte, uiți de familie ore bune pe zi, te sălbăticești complet, nu mai știi dacă este corect să-ți verși nemulțumirile pe părtașii la meserii sau pe cei de acasă. Și nu poți rămâne calm când dificultățile îți demontează planurile – din cel aclamat pentru reușite în sine, ajungi ultimul prost în aceeași imanentă catalogare -, verși foc pe gură indiferent cine îți stă în față.
Greșisem la Matei măsurătoarea pe spate cu un metru fiindcă… de-aia. Inexplicabil. Adunați câte aproape cinci metri – înțepenea de atâta rulat-derulat ruleta pe la 4950 -, rămăsesem la ideea planului zidurilor din spate, 16 metri, nu la ceea ce deja montasem. Un pic de la mine, un pic de la zidari, impardonabil de la furnizori, pe partea opusă, cert este că lipseau patru foi și nu puteam definitiva acoperișul în pragul finalului de toamnă. Chiar și poalele erau mai puține decât necesarul. Să fi fost în același oraș, să-l acostez ca să-i zic: ,,Auzi, musiu!… și să-l și… muștruluiesc (p-ăsta-l pronunț ușor, să mă fi ascultat azi în dialogul cu Viorel D. ce-l mai stâlceam pe infinitezimal). Foile mai scurte cu cel puțin șorțul și ceva pe deasupra… constatasem deja. Mai toate erau mai puține și din cauza mea, dar mai ales din a lor. Burlanele. Majoritatea firmelor producătoare de tablă profilată gândesc uneori excesiv de economic, adună apa de la o mie nouă sute, o așează confortabil pe hârtie, deschid acolade cu ,,acribie”, paranteze și la total iese pentru 17 metri de acoperiș lungime și 5,5 lungime un ,,suficiente două coborâri”. În sfertul de secol pus rămășag cu beneficiarii am revizuit de nenumărate ori cantitatea de siguranță, de fiecare dată mai mult. Iar azi se revarsă prin gurile de evacuare ale jgheaburilor câte un pârâu pe minut. De-ar fi să repet la infinit (varianta hiper), pe fiecare metru pătrat de tablă se scurge în mai puțin de un minut (aproape să bată la jumătate de secundă) o cană de apă. Doar înmulțiți părțile întregi și cântăriți cele 85 de mici recipiente bolborosind nervoase: dau pe dinafară. Trei ploi din acestea pe zi, de două luni încoace, risipesc averea fiecăruia. Vă gândiți și la scumpirile în cuantum de 100% din același interval?… Am pus trei, deși stau aciuate în conștiință toate temerile că nu fac față la un asemenea debit. Încă. De burlanele lui Matei stă agățată și ultima lucrare a unui client dusă la capăt în tandem cu tata….
Reluăm parcursul înapoi spre strada Râmnei, nu foarte departe, la patru-cinci case mai departe. În curtea croitorașului cel vestit în anii glorioasei mele adolescențe și a fraților: nea Bolache. După Stoienoiu, a fost al doilea imobil unde am poposit. Cu treburi. Fiind ceva vreme de atunci. Luând la ochi iar google-ul, remarc câteva ,,mișculații” pe la jgheaburi, niscai flori de colț – nu rare, ci doar tolerate (etnia întreagă: de stat și o mică parte – mărită – din populație) -, cărora de o bună bucată de timp nu le mai acordăm credit nici ca frumusețe, nici ca utilitate. Prea mari, prea… țigănești. Însă noi ne făcurăm datoria bine, la câte dolii are casa și pe ce soare am evoluat la înălțime, lucrarea a ieșit perfect. Dintre toate, ,,mai perfect” am dus la capăt WC-ul din curte, acirând de câțiva ani mâinile meșterului Călin, la comanda celui bătrân. ,,Mi-l faceți frumos, tataie!” Despre disputele ,,politice” ale celor doi fii, cel mare al croitorului, respectiv cel mic al lui tata prea puține de zis. Amândoi frecventaseră filialele, amândoi se ,,acostau” în momentele prielnice, se înțepau doctrinar și-și aclamau doctrinele. Parcă de-asta ajunsesem la om în bătătură și de-asta îmi ardea mie.
