Fărădelegea lui Călin – Iodul tivil
,,Te-ai riscat…” Asta este și părerea mea.
Sincer? Cu atâta știință juridică pe cap, burlăcia mă păștea. Și abstinența. În baza Art. 428, familia ori legăturile dintre doi – de-ai noștri, cu sex diferit și determinat din cele două categorii – s-ar reduce la pretinderi. Sau despăgubiri cerute de mamă de la pretinsul tată, nu mult, acolo jumătate din cheltuiala aferentă nașterii și after, celei întreținerii până la naștere…. Uzul…. Să pui în două litere al Al. 1 de două ori lehuzia, o dată în splendoarea unicității, a doua oară cuplată cu perioada ce o reprezintă. Chiar dacă dicționarul are două explicații, fiziologice și temporale, demne de un așa act vital social, Codul Civil, s-ar fi cuvenit o singură menționare care să le cuprindă. Ori dex-ul se dezvăluie și particularizat, starea postnatală durează 6 săptămâni (nu că m-ar fi interesat…). De ne-ar fi la îndemână logica…. Al. 2 bate monedă degeaba pe fătul mort la naștere sau după, dar înainte de stabilirea paternității, femeia rămâne lăuză oricum, putând să-și ceară partea de la ,,colaboratorul” la concepție cu toată încrederea. Cu Al. 3 se reduc șansele mamelor acționare în justiție, limitându-se la maxim trei ani. Vrea bani? Cu o condiție: apelează la instanță pentru descoperirea tatălui. Că vorbește despre echilibrarea situației materiale înainte, în timpul nașterii sau după, și legitimează, și nu existența recompensării ,,… pentru orice alte prejudicii…”, finalul postând exact speța și materia legislativă specifică: dreptul comun.
Cer când au cui. Celorlalți le spun pas. Doamnele ar fi trebuit să fie în fruntea listei cu îndoieli, certificate sau nu, la fel ca în cazul cererilor de despăgubire. Locul lor este luat de soțul mamei, tăgăduind paternitatea fiului pe care-l are în ,,custodie”. Supus nesiguranței este și tatăl biologic – doar poate explica de ce a ajuns la o asemenea concluzie, dar și copilul. Alăturați pentru acționare în judecată moștenitorii. Împotriva mamei da, la Al. 2, dar și-n contra copilului…. Nu prea văd de ce. Împricinat fiind soțul mamei sau, când are ,,rețineri”, tutorele sau curatorul tocmit de instanță. Luată separat paternitatea, după decesul soțului, acțiunea de tăgăduire pare a fi o paradă de orgolii, ținând seama de moștenitori, cu atât mai rău pentru cei ce depun cererea la judecătorie, mamă sau copil. Și nu doar soțul poate intenta proces împotriva cuplului amintit, ci și tatăl biologic, de mai trăiesc sau nu muma și fătul. (Art. 429)
Pe rând. Impresia auditivă aceeași, nesubliniată în rândurile abia părăsite, rea, percepția din interiorul comunității familiale – a unui străin. Logic, nicio îndoială, tatăl este soțul mamei. În Art. 430 contestatar al rolului de părinte natural, într-un termen de maxim 3 ani, începând cu două momente perceptibile: când află că este prezumat ca tată; când conștientizează că ipostaza de tată nu prea se pupă cu realitatea. Termen care poate fi decalat cu perioada în care respectivul are interdicții impuse judecătorește. Și-n situația…, de denumit după placul fiecăruia, în care ,,încornoratul” n-a atins limita anilor trei, n-a introdus acțiune în instanță și-a și ,,crăpat”, dar a cărui dorință neîmplinită de justiție a fost preluată de moștenitori, la rându-le dornici să se facă lumină în cazul paternității. Timp disponibil numai un an de la deces.
Dacă nici ea n-o mai ști…, altcineva cine? Spre a-și limpezi mințile și fixa un target paternal corespunzător, i se pun mamei la dispoziție trei ani de la naștere. (Art. 431)
Simplitatea procesului de paternitate este evidentă. Te pretinzi tată biologic, teste peste teste și ți se permite să introduci acțiune pentru punere în drepturi. Despre timpurile zilelor dreptății două specificației: oricând pe parcursul vieții; un an după deces. (Art. 432)
Ultimul ,,soldat” pe frontul justiției, copilul, poate porni bătălia ,,sexului” bărbătesc încă din minoritate. Sper, totuși, că există o barieră minimă de vârstă și nu impune Codul Civil judecătorilor să ia în seamă toate necoaptele viziuni, chiar transferate reprezentantului legal, puerila bănuială ,,Tu nu ești tatăl meu!”, aruncată la întâmplare. Ca și tatălui biologic, copilului i se permite să dovedească în judecată falsa identitate pe linie paternă. (Art. 433)
