Fărădelegea lui Călin – Rodul tivil
Cine-a pus ,,coșul de gunoi” în stânga dreptei… notes-ului ipad-ului, n-a gândit că IOS-ul 9.3.5 nu deține ,,recent deleted”…. Nu întreabă nimic, doar rade la prima atingere.
Cine-a pus cârciuma-n drum, n-anticipat că din ea va ieși un tată nebun. Aflu ,,consternat” că nu-i altă viziune în ,,carcera” Codului Civil, una sigură și netăgăduită, tocmai plecatul din birt nu poate fi decât soțul mamei, datorită ,,nenorocitei” de hârtii ce-l leagă de aceasta: actul de căsătorie. Prin urmare și efect, copilul născut și conceput în timpul ei le va spune cu m și t fiecăruia, după preceptele etapizate ale vârstei (dacă în viitor vor mai sta blazoanele familiale prinse în cuie). Chiar cu m și f, în ordine inversă silabisirii ma și ta, ori cu p la general. Părinte-n sus, părinte-n jos, așa cum s-au deprins generațiile pritocite în eprubetele lui 22 decembrie 1989 să-și ,,alinte” proprietarii de spermă și ovule. Discuție lungă și deja inutilă pe fundalul neomeniei care zace și se perpetuează de atunci în mamiferul etnic român…. Tot din acel moment, masculinul implicat în zămislirea națiunii a devenit o prezumție, o idee fondată sau nu, repudiată, ascunsă, divulgată, pretinsă, obținută prin mijloace nu tocmai ortodox-iubiristice, un partener de sex neglijent, impasibil, momit să satisfacă dorințele fetelor cucuiete, afișat după Nekermanul revistelor de mister univers, implicat până îi lasă gura zeamă. Undeva între a fi sau a nu fi producătorul copilului din postura soț, contestabil. (Art. 414)
Iată o frază din categoria stupefacțiilor. Al. 3 denumește rezultatul dintre un el și o ea copil – clar nefiind la vârsta pârgului după toate canoanele instituite până acum -, îl omoară și pretinde că unica modalitate de recunoaștere ar fi seria – limitată sau lungă – de ,,… descendenți firești.” Rămâi prost definitiv…. Parcă s-ar fi terminat cuvintele care desemnează produsul intern-extern brut al rasei omenești. Alineatele 1 și 2 se puteau compila, adunând progenitura trecută în catastifele stării civile ,,… ca născut din părinți necunoscuți…” și cea din afara căsătoriei, pe una recunoscând-o mama, pe cealaltă tatăl. (Art. 415)
Ne cam roade neuronii exprimarea, titulaturile…. Tocmai se pierde vremea, reinventând sintagme, ducându-mă cu gândul la funcționalitatea societății americane, mai veche decât berea Ciuc, după precepte constituționale aproape neschimbate. Serviciul devenind din simplă funcționalitate de stare civilă unul și public, și comunitar, ca să vorbim cât este de local, ce evidență poartă și pe-a cui: pe-a persoanelor. Cu scop vădit al Art. 416 de recunoaștere a identității filiale (o fi, n-o fi, nu-i nicio întrebare): prin înscris sau testament. M-ar fi aranjat mai bine un extract din banca de dare a acestei neo clasificate instituții. Iar copia de pe un astfel de act trimisă serviciului, ar trebui doar să verifice folderele serviciului de corectitudine și autenticitate. Oricare actul de recunoaștere, nu mai există cale se întoarcere, recunoașterea este irevocabilă.
Într-o societate cu educație eu n-aș fi existat. N-aș fi fost adus pe lume, nu s-ar fi ajuns niciodată la recunoașterea mea ca fiu de către niciunul dintre părinții mei, pe atunci la vârsta minoratului ultim. Indiferent de cât discernământ ar fi avut fiecare dintre ei. (Art. 417)
Ce este făcut, poate fi desfăcut. Nulitatea recunoașterii are două valențe, prima absolută, în trei ipostaze: după decesul copilului (iarăși mic și nu trecut la mai mari) – dacă nu a lăsat urmași, sau dacă are o altă filiație și nu a fost înlăturată, ori prin alte forme. (Art. 418)
A doua relativă. Anulare și nulitate pentru tipurile de recunoaștere obținute prin eroare, dol, violență. Cu motiv de prescripție a anulării de la momentul descoperirii înșelăciunii, greșelii sau terminarea violenței. (Art. 419)
