Fărădelegea lui Călin – Podul tivil
Nici mamă fără tată, nici tată….
Nașterea este certă, o femeie a primit rolul, de aceea filiația se certifică în fața medicului și moașelor, martori incontestabili sau în fața instanței. În privința bărbatului – plutește-n minte o sămânță de arțag… -, două ipostaze: cu sau fără acte de căsătorie. Parcă extrasă din realitatea populară, ades uzata ,,E în ograda ta, e-al tău!” corespunde efectului de prezumție a paternității din Al. 2. Varianta de schimb revine tatălui care, din păcate, n-a binevoit să-și pună parafa pe actul unirii cu mama și acum trage ponoasele: progeniturile îl vor avea pe certificatul de naștere, dacă catadicsesc judecătorii ori dacă el recunoaște. (Art. 408)
Copilul vine pe lume oricum, încatastifarea și categorisirea lui după existența sau inexistența actelor de căsătorie mi se pare totuși o soluție juridică discriminatorie. La modul general oricine poate dovedi al cui este prin actul de naștere și certificat. În plus, celor proveniți din familiile ,,bune” li se cer actele de căsătorie și certificatul aferent ale părinților. (Art. 409)
Stat, în ordinul lexical românesc, are câteva ,,faze” importante, indiscutabile și la îndemână. Totuși, la Art. 410, fără context și explicații, lectorul nespecializat ar crede că o parte din aparatul funcționăresc aflat în slujba țării, părți din patrimoniul ei, precum și efecte ale acestei mari proprietăți ar putea încăpea pe mâna unei anumite persoane sau…. Lăsați-mă să cred că ,,Posesiune de stat” în titlu n-ar avea altă noimă. Însă, descrierea o comportă ca pe ,,… starea de fapt care indică legăturile de filiație și rudenie dintre copil și familia din care se pretinde că face parte…” Și mai și ,,… constă…” în câteva maniere particulare. Mi se mai pare că pronunțarea unei singure părți, un fondator al nașterii copilului, au încurajat dezvoltarea curentului uniparental și bi-unisexparental. Nu lit. a) mă nedumerește – persoana-părinte la singular, din punctu-i de vedere, este aceea care se îngrijește de creștere, educare și tot comportamentul zilnic denotă legătura, precum și din partea cealaltă, fiu/fiică, există reciprocitate -, ci b)-ul, care pune în spinare progeniturii doar un singur creator, nu un cuplu, recunoaștere expusă de societate, familie (care?) și autoritățile publice. Mai mult sau mai puțin, continuă maniera de unicat prin dovada purtării numelui persoanei-părinte. Numai că numele de familie n-au ,,aptitudinea” unicității. Am anticipat Al. 2 vorbind despre ,,zilnic”-icitatea relațională, descrisă drept ,,… continuă…”, dar și ,,… pașnică, publică și neechivocă”.
Am depășit a șasea pierdere de text, unde bătusem monedă pe o altă problemă, falsă oarecum, dar logică, transferată către purtătoarea de făt. ,,Mama-i numai una.” reprezintă stindardul Art. 411, ,,Nimeni nu poate contesta filiația față de mamă…” De altfel cum? Actul de naștere și celelalte ,,canoane” ale Art. 410 o atestă. Excepția, care nu confirmă nicio regulă, ci o practică ultra sporadică: substituirea de copil, cu toată tevatura nelegiuirii. Dacă poate fi demonstrată în instanță.
Băgam mâna în foc pentru cele nouă luni de la natură date omului-femeie (ca specie și gen, nu altceva). Renunț. Nu Dumnezeu sau legea firii poartă calendarul zămislirii pruncului, ci ,,Timpul legal al concepțiunii”. Cine nu se încadrează…. Dar nu se grăbește nimeni, până la 10 luni maxim este vreme de mers la maternitate. Cine totuși mai are și alte chestiuni de dres și făcut, primește minimul celei de-a ,,… o sută optzecea zi dinaintea nașterii…” Calculul intervalului se efectuează ,,… zi cu zi.” Românii (româncele) sunt mai presus de toate, pot veni cu dovezi științifice că se poate și-n mai multe, și-n mai puține luni decât cele propuse. (Art. 412)
Copil, matur, în căutare identitară, se supun acelorași anterioare stipulări. (Art. 413)
