Propoziții pretențioase – Achiuri
Achiesă tata, n-am zis nu niciunul.
Dumnezeu…. Corina, că fără acatist, lucrări mai lunea și-om mai vedea, eu mă băteam cu cărămida-n piept că nu abuream lumea – cum o abureau destui -, c-am servit pe oricare la fel, cu sudoare și rapiditate, tata: mai duceți-vă, păcătoșilor la biserică. Dar la nea Dobrin devenise lege, noi și numai noi, cu sau fără divin la purtător. Și la ginerele ăl mic, două case înapoi, pe partea opusă, imobil împărțit aproape pe din două, zona de la stradă, acioală pentru un cuplu obișnuit, de desprins din căminul părintesc. Primo tempo acoperișul, defrișare de scânduri răscoapte, fixarea unora noi, unele grinzi schimbate, altele peticite. ,,Nordul” clădirii – așa indică lichenii – a fost accesat ușor, o alee de aproape trei metri ducea în spatele proprietății și se deschidea pe toată suprafața curții inițiale pe o lățime de opt-nouă metri, acolo unde erau depozitate tabla, scândurile, cuiele… și unde am pregătit foile bucată cu bucată. Bune și frumoase toate, ,,scântei” puține – câteva totuși și la confluența stenderului cu firele electrice ce vin de la stâlp, izolate cât să nu murim înainte de a termina lucrarea -, până la holul adăugat intrării principale. Acestui ,,stabiliment” acoperământ nou. Ei… și de-aici ar fi trebuit să prevăd nenorocirea-avertisment ce avea să se abată. Grinzile prinse sus și jos pe alte două paralele, transversale, exact până la ziduri, iar scândurile la 20 de centimetri ieșite în afara lor. Am fi ieșit cel puțin dublu, să nu bată ploaia în pereți până sus, numai că proprietarul, prin gura proprietăresei, n-a putut accepta soluția, totuși, nu s-a împotrivit la închiderea firească a marginilor, cu lanți de cinci pe cinci. Procedura standard. Unul ține sus, unul jos. Noi eram trei. Al treilea bate cuiul. Am dat în primul, în al doilea. La a treia țintă de 7, Cristi a uitat mâna cu tot cu degetul mare în dreptul unuia. Prima lovitură, a doua, doar că a treia l-a nimerit în unghia policarului. Cereri de iertare, zadarnice, după ce ,,omori” omul, sunt inutile, promisiuni că o să-i plătesc ,,accizul” cu proxima ocazie. Treabă completă doar când secarea la inimă are pereche. I-am mai ,,cârpit” încă una. A urlat, a drăcuit, mi-a dorit…. Nu se mai abținea după atâta durere, mai intens decât în multe alte situații inconvenabile – unele erau chiar copilărești… ar fi fost de-ajuns să-i oferi acadele ca să se poată domoli, lui însă nu aveai ce să-i dai pentru potolire -, pe bună dreptate acum. După acalmia ce-a urmat, după lunga pleiadă de…, ne-am continuat ,,aventura” pe ,,16 mm”, un doi pe aproape doi metri, acoperit simplu, din două foi întregi de tablă puse de-a curmezișul, cu laterale împopoțonate cu ,,floricele” de tinichea, jgheab și în flancul drept un burlan. Pentru Cristi toate remușcările, m-am gândit în zeci de feluri cum ar fi să primești de la altcineva un ciocan în deget și de fiecare, ca închipuiții soți cu dureri false prenatale, simțeam aceeași acută săgetătură care urcă din extremitatea strivită până la cea mai mare altitudine capilară, doar mă auto torturasem în diverse ocazii cu ciocanul de lemn, când cuiele de tablă, scurte sau boante, abia încăpeau între arătător și police sau se încăpățânau să intre. Ridici ciocanul, ochești din memorie și pocnești unghia, se înroșește, se învinețește, se înnegrește.
