Propoziții pretențioase – Acefale
Am mai căutat să descriu în cuvinte cam cum, însă nu detaliat. Cu nimic diferită poziționarea jgheabului ori a burlanului, pe bordură sau asfalt, față de ansamblul de scânduri, scări sau orice altceva în stare să ofere suport cât de cât drept pentru îmbinare. Doar înălțimea este alta și numărul de ,,culcat!-uri” auto comandate – în cazul caldarâmului – ori aplecări la nouăzeci de grade, pentru continua reglare. Se închide un ochi – ca să acceadă privirea mai bine -, se mută capul – nu ochiul, doamne ferește! – când spre ciubuc – chestia aia răsucită cu vulsa -, când spre mijloc, când spre spate. Observațiile – nu se trec pe hârtie – conduc la acțiune: mâna stângă imobilizează una dintre bucăți, dreapta reglează stânga-dreapta, jos-sus pe cealaltă. Se revine la ,,ocheade”. De unul singur alergi de-ți iese limba de-un cot fără să fi făcut mai nimic, căutarea de materiale cu grosime potrivită sau variabilă, introducerea lor dedesubt, aranjarea și verificarea liniilor te epuizează. În doi sau în trei e mai lesne, comanzi și rămâi în pozițiile de aliniere fără să te mai ridici de atâtea ori în capul oaselor. Sporește însă numărul de adresări cu nivel sporit de decibeli, enervările încruntă frunți și din injurii și invective nu te mai scoți. De prea puține ori m-am abținut, motiv pentru care căpătam destule…. Până la urmă se ajungea la consens, stingeri de conflict momentane – acalmie precară – și la râvnita ,,aproape perfectă” rânduire, dădeam ok-ul pentru lipire și mai scăpam de-un hop până să ne achităm definitiv de promisiunea montării pluvialelor. Nu și la relaxare, nervul iminent și imanent plutea…. Deh, creștea acidoza, din sânge până în saliva din vârful limbii, bântuia achilia de atâta răbdat de foame și sete, dorul de-acasă deopotrivă producea gânduri…. La care pielea, ca acajuul, se zbârlea ca după contactul cu milioane de aciculi sau cu acidele substanțe de decapat tabla accidental. Acestea fiind spuse….
La Fănică spărsesem gheața 23 Augustului, fost, de-aia și ținerea de minte. La nea Dobrin, de asemenea, dar în ceea ce-l privește. A fost suficientă prima lucrare, ca să mai executăm altele cinci. A fost suficient să-mi pun degetele în pericol, ca să nu-l uit niciodată. Dar până acolo…. Fuse întâi casa de învelit. Apoi magaziile, unde ne-am făcut eu și Cristi de cap, tata se interna de obicei în perioada aceea, în septembrie, la București pentru analize. Garajul de la lemn până la tablă, uși, jgheaburi. Faza a patra aduce burlane peste tot și uluce. Faza cinci prelungirea holului din termopan. Ne-a sărit rândul la înălțarea magaziei, însă nu și la reparația dintre muncușoara noastră și a acelora cu transformarea. Nu se pricepuseră suficient de bine să găsească soluția optimă. Gata să nu înțelegem ,,trădarea” – mă abținui să nu i-o zic în față -, aproape să nu se accepte sofisticata listă de operațiuni anevoioase: desfacerea, săltarea rândurilor perpendiculare pe dolii, refacerea unghiurilor lemnăriei, subțierea scândurilor spre poale, învelirea cu foi dintr-o bucată, cam cinci metri și jumătate fiecare, prinderea colilor de tablă ridicate, smăcuire cu pastă de oxid de zinc și ulei, fixarea prin bătaie a falțurilor. Două colectoare mai măricele, câte un burlan, o umplere de zid unde rămăsese un gol.
