Fărădelegea lui Călin – Coduș civic
Doar să vrei, căi legale sunt….
Spinoasa problemă a divorțului se reglementează la Art. 374 fără prea multe condiții, fără prea multe opreliști când între soți s-a stabilit bilateral despărțirea, indiferent de perioada mariajului și existența minorilor rezultați din el. Să nu fie vreunul pus sub interdicție…. Iar fiindcă numai instanța poate decide ruperea matrimoniului, tot ea se asigură că acordul a fost obținut fără constrângeri și vicieri.
Seria a doua de condiții aduce în discuție cele două variante lipsă în articolul din urmă: minori din afara căsătoriei sau adoptați. Specificând că fără de ei desfacerea căsătoriei se poate face de către ofițerul… sau notarul… arondat locuinței comune în doi timpi și trei mișcări cu certificat de divorț. Al. 2, Art. 375, reglementează divorțul și pentru cazul existenței copiilor minori (ca și cum ai spune babă bătrână) dacă sunt îndeplinite condițiile: convenirea asupra numele de familie ulterior, autoritate părintească pentru ambii soți, locuința minorilor, păstrare de legături cu minorul, contribuția pentru cheltuielile de creștere, educare, învățătură, pregătire profesională a copiilor. Așa ce le place făcătorilor de lege să te plimbe din articol în articol, dar înainte, mai mult sau mai puțin…. În urma anchetelor sociale, cazul respingerii autorității comune sau cel privind locuința copilului de după divorț ca fiind nepotrivită cu interesele copilului, conduc la Art. 376, Al. 5.
De aici mai departe, la Art. 383…, dar și înapoi la Art. 375, Al. 2. Care ce? Trimite tot izmene pe călător, pentru lipsa de concordie în privința numelui: de la ofițer și notar la instanță (,,… potrivit prevederilor art. 374”) (!)…. Elton cu puținele minute pentru introspecție, ofițer ori notar cu 30 de zile, depuse dispoziției soților divorțabili pentru a reflecta asupra deciziei, după ce împreună au depus cererea. Deloc obligatorie prezența, Al. 2 permite unui mandatar cu procură specială (n-or fi toate cu același statut?) să vină cu cererea de divorț la starea civilă sau la notarul public. A expirat luna? Una sau alta dintre oficialități verifică ,,… dacă soții stăruie să divorțeze…” și dacă nu cumva cineva îi constrânge (probabil cu tehnici de psihanaliză sofisticate!). Eliberatorul de jug matrimonial – n-a scos-o la capăt cu încăpățânații! – le înmânează hârtia, fără mențiuni de culpă. Cum se mai menționase, orice alte cereri despre aspecte neconcordante între soți sunt de competența instanțelor. (Art. 376)
De scris, în actul de căsătorie se ,,… face cuvenita mențiune…” Cuvenita…. Ca să umple foile…. N-am precizat, doar oficiul stării civile de origine are acest drept, celelalte primării și ofițerii… aferenți încheie actul de divorț, însă transmit oficiilor unde s-a încheiat căsătoria o copie certificată pentru aceeași operare în actul de căsătorie. La fel procedează și notarul implicat în încheierea divorțului. (Art. 377)
Nerespectarea tuturor procedurilor și cerințelor Art. 375 conduce la refuzul ofițerului sau notarului de a da curs divorțului. Împotriva hotărârii lor nu există cale de atac, numai reorientarea către instanță. Dacă totuși sunt necesare reparații la presupusul refuz abuziv al unuia dintre cei doi decidenți și emitenți de act de divorț, ,,… oricare dintre soți se poate adresa, pe cale separată, instanței competente.” (Art. 378)
Motivele temeinice ale Art. 373, cu afectare gravă a mersului înainte al căsniciei, sunt aduse ca probă în Al. 1, Art. 379, instanța putând da rezoluție favorabilă reclamantului, când se ,,… culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei…” Dar și dacă se constată în proces că vina este a amândurora, divorțul se declară din culpă comună. Apelul la același articol, lit. c) (despărțirea în fapt de cel puțin doi ani), înscrie în hotărârea de divorț ,,… culpa exclusivă a soțului reclamant…” Dacă pârâtul este totuși de acord, dispare orice mențiune despre culpa vreunui soț.
