Propoziții pretențioase – Abuzași
Un jurnal…. Aș fi venit cu lux de amănunte.
Mi-s mințile încinse…. Când să le fi așternut? Abia găseam timp să-mi hodinesc oscioarele și musculatura, ba să mă mai prostesc pe vreun instrument pe-acasă, să mai păcălesc un nuntaș că melodiile interpretate se numesc horă, sârbă, muzică ușoară pentru un dans abordat la sentiment sau foxtroturi să iasă alcoolul prin cămașă și câte altele casnice – puține la număr.
Mă felicit însă, după atâtea descinderi, cu sau fără abonări în bătăturile clienților, am ,,diapozitivele” încă nevoalate și pot relua fragmente ca și cum ieri…. La familia Moldoveanu au rămas câteva episoade, culminate cu promisiunea…. În capătul de sud-est al Oborului casa, parte din ea, cea de la stradă cu nevoi de reparații capitale, în accepțiunea că acoperișul a fost refăcut din temelii – de la ziduri în sus, ba încă și o cerere în plus: o deschidere cât se putea de înaltă pentru intrarea în pod de afară. Ideile primare fuseseră altele, peticiri de lemnărie, aceiași căpriori…. Dar nu poți evalua cu adevărat până nu dezvelești, până nu încerci ,,tăria” și rezistența scândurilor și scheletului, ,,mângâind” cu ciocanul pe alocuri. Și-atunci…. O abrogăm, doar nu-i bătută în cuie, cu costuri, dar necesare. Riscuri și pentru dânșii, și pentru noi, puși în situația responsabilizatoare de a alinia, pe bucăți porțiunile abscise ale crestei – de-am fi avut certitudinea că ploile nu ne amenință, o dezgoleam definitiv în mai puțin de patru ore – de-a schimba zona de fațadă și ai da un aspect nou, cu doar două pante. Și de care! Ne-am dat seama la primul rând, spre curte, cum aveam să aburcăm încă 11 plus 14 pe spate. ,,Ne aburiși, tată, și de data asta!” Că-i casa joasă, că-s vreo 50 de foi de tablă de bătut, vreo două jgheaburi. Constatarea așa, mai pe ascuns, să nu ne audă gazdele. Răspunsul deloc surprinzător: ,,Nu vă convine, plecați acasă!…” Unde? Desfăcusem deja cei șapte metri preconizați a fi îmbrăcați până la finele zilei. Numai că nici el, nici noi nu puneam patos în replici. Când? Ne aștepta atât de mult efort…. Că n-am fi avut timp să mai scoatem un cuvânt inutil, darămite să ne mai sfădim. Lucrarea a abundat de periculozitate, de surprize prin pod, de căldură, nițică ploaie și…. Firește, solzi pe frontonul de la stradă, burlane și căzănele clasice, ulucele. Mulțumită lumea toată, dai un ban, dar stai în față și ai cu ce te lăuda. Răsplata…. Aleg să declar niscai abuzuri. Lângă casă un cireș, și de umbră, și de… gust. Lăsat la voia mea pentru un cules la o săptămână după, îngăduit cu toată inima. Deh, când lasă meseriașul în urmă lucru….
Tablă și scumpă, și de calitate îndoielnică, de netestat. Fără certificat de garanție, de toate națiile. Să-ți crape ție, tinichigiu, obrazul de rușine pentru ultimul vânzător, furnizorul lui și producător.
Nu cred că sunt mai mult de 12 ani de când am dat iama în cireșul cu poame cât capetele policarilor fratelui mai mare al lui Mișov – poate chiar mai puțin de atât -, cu voie de la împărăție, ba încă și la un an de la isprava acoperirii. Când vezi beneficiarii după atât amar de vreme, te bucuri, îți înfloresc pe la colțurile buzelor zâmbete, întrebi de sănătate, de unele și altele, iar la final de…. Pălești la răspunsul ,,A ruginit…” ,,Cum?”, și te trec fiorii, apele, se aburesc lentilele ochelarilor – între timp ai chiorât de tot – și ți se face rău. ,,Cum, bre nea Moldoveanu, cum să ruginească?” ,,Să veniți să vedeți!”, dar blând și înțelegător cu noi, nu cu situația, împăcat totuși cu sine și cu noua cheltuială: vopsea plus manoperă.
