Propoziții pretențioase – Abureai
Am dezvăluit sau nu?
Printre cele mai dificile montaje de tablă ,,normală” – de i se spune lisă – se înscrie partea de sub streașina lucarnei sau mai ca noi spus, a verandei-hol, ridicată de lemnari mult mai sus de linia streșinii. Uneori fiind nevoie să abordăm calea foii unice, alteori pe a bucății cu bucata, cea din urmă constituind piatra de hotar a meseriei. Mai ales ea. Ca prindere, ca tăieturi și modelare: în sus pe zid, în sus la confluența cu pazia și dolia. Tăieturi noi, falț potrivit exact pentru toate foile ce derivă, șorț îmbinat cu falțul executat verbal înainte, copci întoarse, o copcă suficient de lată cât să țină ploaia departe de tăietura de la falț. De-aici înainte acoperirea liniei de intersecție a celor două planuri – rar înmuiate, de cele mai multe ori abrupte – și zonele aferente din imediata apropiere, cu variante multiple. N-o să vă răspund despre relevanța relatării, trebuie, nimic altceva, că n-oi fi irosit chin ani de zile degeaba. La fel de puține ocazii să ratezi consola prin care instalatorii de curent electric au strecurat masa și caldul necesar aprinderii a cel puțin un bec, înfiptă exact acolo, în prima bucată de tablă, sau mai rău, în a doua, foarte aproape de una dintre laturile marchizei – gata să arunc vina în seama electricienilor, ba a lemnarilor sau zidarilor. Și-i abstrag pe ultimii, conceptul le aparține, proprietarul dând în covârșitoare majoritate comanda: ca a vecinului, cu hol, două ,,cămiri”, o verandă și poate facem în spate și-o bucătărioară. Veranda cu coloane. Geamul la un metru de ea. Scăzând ce-a rămas…, se constată următoarele: abuzivă, neabuzivă poziționarea, să nu lovească laterala, să depășească o palmă, maxim două.
De la nea Ion plecă divagația și semi explicația ,,decorării” cu tablă a ,,desubacoperișurilor”, unde preferința unui unghi minimal, al cărui cosinus este marcat matematic cu jumătate dintr-un întreg, a fost doar o dorință neîmplinită, zece grade ale lui ne-au întins pe burtă și la prins foile de tablă de scândură, ca la bătutul ei, ne-a fost cât se poate de imposibil să dăm falțurilor presarea standard, însă nici desfăcute n-au rămas.
Zidarul, dulgherul, parcă mai contează? Necazul pică pe beneficiar, iar el ni-l transmite. De făcut și/sau dres meandrele abstractelor desene… practice. Ruperi de pantă…. Dar la fosta locuință a lui Nicu Milea cred că treburile se rânduiseră altfel. Construcția de la momentul angajării noastre pentru ia colo două jgheaburi și burlane noi era absentă inițial. Abscisa înscria numai locuința veche, două-trei camere, probabil și un holișor. Mai apoi s-a prelungit și a căpătat pe zidăria proaspătă un etaj. Lui prevăzându-i-se un balcon ca mai toate: scos în afară. Constatări ulterioare: până la gardul vecinei din spate mai este loc de o magazie…. De ce nu vreo două camere, o bucătărie? Un metru pe toată lungimea nu strică. Propus, zis și executat. După pricepere. Mai lângă o piatră lipită balconului, mai pe-o scândură mai șuie sau o centurică turnată din ochi. Și le-am dres și noi cu silicoane, cu vreo două dibluri și holțșuruburi….
Coborâsem inconștient că lăsasem în urmă casa verde a familiei Țîțan, rămasă cu burlanele dezmembrate după recolorare pe cele trei părți viabile: față și laterale. Mă veți absolvi de omisiune…. O casă de asemenea înălțime o abordam cu mult curaj și tact, dată fiind poziționarea la minim față de vecinul din stânga. Nu ne-am născut nici acrobați, nici oameni-păianjeni. La cinci-șase metri de sol, o mișcare greșită te poate nenoroci pe viață. Cazi, dar unde? Pe gardul de plasă, în țepușele lui, pe o țeavă, într-un banal băț înfipt ca suport pentru plante agățătoare, în pietre sau bolovani? În oricare dintre ele și altele negândite. Să mai ții rotopercutorul, să găurești peretele pentru brățări, să se afurisească și să nu sfredelească platoșa de tencuială, cărămida sau betonul plăcii tavan-pardoseală, să se înfigă brusc ca-n brânză…. Te dezechilibrezi și alegi: sculele, mașinile electrice sau viața?
