Fărădelegea lui Călin – Conul civic
272, 272….
Din nou vin și zic, de ce să se ajungă la anulare când existau toate premisele neîncheierii? Nu verifică nimeni, ofițer, neofițer, vreun angajat se mai uită și în hârțoage de-al cui este unul, cine păstorește pe celălalt? Și mai grav este că în situația descrisă la Art. 272, Al. 5, cel cu 16 ani dedat la însurătoare, al nimănui, avea nevoie musai de acceptul instituțiilor abilitate ale statului. Există cuvântul: anulabilitate. Dar sună cam…. Ia auzi-o și pe asta: numai cel ce trebuia să dea încuviințare poate cere desfacerea căsătoriei. (Art. 297)
Discutarăm deci despre nulitatea relativă. Cum și-n continuare ne referim la ea…. E mai scurt dolul decât suma de vorbe ce putea explica muritorului (dar când e de măritiș mintea zburdă aiurea) de rând că minciuna stă la baza vicierii consimțământului, momirea cu prinți și zâne, cică și prin eroare, însă și prin violență. Eroare referitoare doar la ,,… identitatea fizică a viitorului soț.” (Art. 298)
M-am tot mirat de unde o așa îngrămădire de termeni… surpriză. Și-n loc de temporar ni se flutură pe la nas vremelnic, trecătoarea stare de lipsă de discernământ de-a cărei vină se încarcă o căsătorie anulabilă. (Art. 299)
Sunt surprins și de rapiditatea atingerii pragului 300. În primul rând că o astfel de căsătorie, minor și tutore este interzisă și era nulă oricum, nevoia anulării ulterioare fiind iarăși un șir de operațiuni costisitoare.
Durează. O jumătate de an au la dispoziție anulacii (hai și eu!), perioadă de încadrare astfel: de la data luării la cunoștință de către cei îndrituiți; de la încheierea căsătoriei; din momentul cunoașterii dolului, erorii, efemerei inconștiențe și, fiți tari, după ce au încetat violențele. Milă mi-i de mine, dar mai milă mi-e de ei. (Art. 301)
Ba că nu, ba că da (indehiscența zemoaselor…). Transmiterea dreptului la acțiune în anulare de mariaj este nulă. Totuși, pornirea acțiunii induce continuarea de către moștenitori. (Art. 302)
272, 272…. Cu dus și întors. Dosar în instanță, rol anulare de căsătorie cu ,,minoritari”, recuperare încuviințări și autorizări necesare, rol desființat. La loc comanda și la patrulaterul de erori, violențe, pieritoare minți pierdute (mai sunt sinonime), dol. Le fu traiul normal timp de șase luni de la cele necele, adio anulare pe motivele enumerate. Despre 18, însărcinare și naștere dezbăturăm. Deci, adio ,,arme”!
Mă răscolește reclama cântată ,,Avem și haine”, mâine-poimâine ne vom trezi la marii dealeri de produse cu ,,Avem și arme”. Până-n viitor ne paște prezentul și a cincea senzație lexicală: putativ. Meșteri mari cârmacii: căsătorie așa, corectă doar de-o presupunere. În virtutea ei, până una-alta, celui intrat în relație cu bună-credință, i se permite a se închipui în continuare soț valabil, până la proba contrarie a instanței. Cât privesc cele patrimoniale, au soarta dispozițiilor de privesc divorțul. (Art. 304)
Cam de-o teapă și în privința copiilor. Ce vină să aibă că doi… s-au încăpățânat să-și unească singurătățile? Niciuna. Situația lor rămâne ca-n cazul căsătoriei, nulitatea acesteia aducându-i în același plan al drepturilor și obligațiilor divorțaților și progeniturilor. (Art. 305)
Și o ultimă referire la terți și opunerea anulării căsătoriei. Cu identice interpretări ca mai demult, știa, nu știa despre situație, avea act încheiat cu unul dintre soți, anularea îi folosește sau nu-i folosește la nimic. (Art. 306)
