Cotețul cu metafore – Sarmaua
Sarmaua
Am fremătat de-atâta nerăbdare
să o dezbrac încet-încet, lasciv,
cu voluptatea frustă a unei fiare
ce-și devorează prada, instinctiv…
O admiram așa, cum se desfată,
cu carnea ei ce mă-mbia, fierbinte
și pofte mă cuprinseră îndată
făcându-mă să-mi ies din minte…
Întinsă indecent, se lasă pipăită
știind că-s slab și nu pot rezista,
apoi, mirosul, nervii mi-i excită
și-abia aștept să pot mușca din ea!
M-abandonez plăcerilor carnale,
și o desfac brutal, fără perdea,
precum în vremurile ancestrale
și-nfig, cu poftă… furculița-n ea!
Mă-nfrupt din ea, încet și ritualic,
cum a făcut odată, Petre cu Nadina,
ca în Răscoala lui Rebreanu, animalic,
iar ea topindu-se, își arăta… slănina!
Prea cufundat în tot acest festin
n-am luat în seamă firea-i piperată
iar ochii inflamați, îmi lăcrimau bovin,
în timp ce îi stingeam cu… apă plată!
Într-un final, am terminat apoteotic,
satisfăcut, cum vorbe nu-s ca să exprime!
Dând gata alte zeci, în mod psihotic,
ștergându-mă la gură de… grăsime!
Nu știu cât m-a ținut acest dezmăț,
însă aștept acest moment din nou…
Probabil că nu mult, preț de un ospăț,
căci oala cu sarmale provoacă… libidou!
