Propoziții pretențioase – Aboliră

În van…. Nu-i scăpare și-o să abolesc la sfântul așteaptă ceastă scriitură.
Avurăm parte la nea Vasile G. de normale și mai puțin de atât. La origini casa fusese un dreptunghi, apoi un ,,T”, cu ape pe toate laturile, mai târziu lipindu-i-se o bucătărie și un geamlâc de fier adăpost. Cum fii și fiice patru veniră pe lume în familia socrului, unul era musai să stea exact lângă casa părintească. Cu ajutor, fără, n-am stat să descos trecutul familiei, copilul vecin ridică alături o ditai etajata și mai târziu, constatând neajunsurile locuirii cocoțat, și-a întins construcția înspre tată-său și-a lipit acoperișul de căminul copilăriei. Așa am găsit lucrurile, altfel nu ne-am fi chinuit să dăm soluția ideală zonei de legătură și doliei omoloage dinspre fiu, gândite odinioară într-o logică nefericită. Scăpând de luminator, ne-am descurcat relativ repede pe partea de est, după ce gătasem până la horn ,,occidentul”. Cu ,,chipul” la stradă, un flintic de triunghi ne surâdea ca oportunitate de ,,la gata” în doi timpi și trei mișcări. Scoaterea tablei, refacerea rigidității scândurilor… astea chiar s-au isprăvit rapid, în stilul năvalnic obișnuit, fiindu-ne în fire să abnegăm mai mult în faza de demolare și de trântit cuie de șapte. Am fi continuat în același ritm, însă ne-am tot trezit cu abatize inamice din partea salciei într-un ,,atac” susținut. De-aia și nea Vasile, văzându-ne luptând cu mlăjile și ramurile înțepenite în zadar, și-a călcat pe inimă decretând abolită legea ,,nucului”, angajându-ne casapi peste ramurile răzlețe invadatoare. Și-n văzul a câțiva spoitori și trecători i-am retezat brațele plângătoarei. A oftat…. ,,Să nu-ți pară rău! zic, la cât de bătrână este, mai avea nițeluș și se prăvălea peste casă. Să fie toată paguba rugina din jgheaburi și înfundarea momentană de burlane, le curățăm și mai rezistă încă vreo zece ani!”, ,,Bine…!” încuviințează cu inima îndoită. La vizita de săptămâna trecută am făcut recensământul copacilor rămași în picioare. Salcia de la poartă dispăruse – dar știam de soarta ei; primisem un telefon de la același domn nea Vasile, cu rugi caracteristice, fără adresă precisă, pentru un acord în alb de ajutor; când îl refuzasem?; să-i secer salcia de la călcâie; ,,da’ n-am ce face cu lemnul.”; ,,când poți tu.”; așa că tot îngrijorat de data trunchi-uciderii, împrăștiind-o și pe la foștii colegi, a găsit un alt mușteriu; decupat, încărcat și transportat la domiciliul beneficiarului; ,,da’ nu te superi.”; când vreodată?; abdicai formal de la cea abatiză ce aproape îmi scosese ochii dacă nu eram atent, cea de lângă magazie la fel. ,,Le-ai tăiat?”, ,,Dete domnul să nu se mai prindă. I-am venit de hac și celei de lângă vecinul, mă tot pisa că îi strică….” A avut ,,noroc” de megieși unul și unul, cumnată-său nu mai vorbea cu el, celălalt pretențios nevoie mare, casă nouă, la fel de ridicată către ceruri, salcie cocoțată pe acoperișul lui. Iar dacă-l mai pun la socoteală și pe cel de-l flanchează în dosul curții, pot să-i scot locuința lui Vasile la mezat. Înconjurat de asemenea tipologii umane, îți iei câmpii. Păi nu-mi povestește o dată la trei luni cum plantaseră autoritățile pe stradă, în stânga porții, un puiandru de ce-o fi fost copacul? Nu îi găsiseră vecinii spoitori pricină că stătea înfipt în pământ și trăgeau de el? ,,Ce-ai, mă, cu el?”, ,,Uite-așa, de-al naibii!” Și i-a trântit și câteva kilograme de organe cu nesaț. ,,Abjecți!”, zise cu dezgust și tristețe, apoi cu revoluție în glas: ,,Cu ăștia nu ne mai facem bine niciodată!” Na, că mi-am amintit și m-a cuprins furia și pe mine, cum deseori mă apucă, mă ține și mă umple de scârbă!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share