Fărădelegea lui Călin – Cocul civic
Superior în sus, superior în jos….
Care? Cât de?… Hai că într-un final de Art. 263, după ce se dă întruna cu copilul, pasă-mi-te grijulii, onorează cu definiția acestuia, de parcă nu avea valențele intrinseci ale minorului. Un copil e un copil – după refreniada fiică-mii de altădată – până la 18 ani…. Blablabla-uri. De n-ar fi atribuirea maximală, lucrurile s-ar desfășura în ritm și cutume normale, menajamentele fiind la mare preț, mănușile scoase și puse în mâinile ,,autorilor”, tuturor acelora ce decid sau au dorințe referitoare la ei. Autorități, terți sau părinți. Rolul fiecăruia fiind de îndrumător, pe cât posibil aplicând metoda căii amiabile. O datorie ce trebuie să cuprindă timpi rezonabili. Aș fi optat pentru celeritate.
De bisuri sunt sătul. Știam până unde poate merge instanța sau pot demara acțiuni similare alte asemenea organisme. Are 10 ani, se ascultă obligatoriu. Nu, cu chiu și vai și suplimente explicative. Noutatea în raport cu minoritatea constă în drepturile aplicabile ale puștanului. Cere și primește ,,… orice informație, potrivit cu vârsta sa…”, își exprimă opiniile și este necesar să fie ,,… informat asupra consecințelor pe care le poate avea…” De parcă nu înțelesesem bine puterea lui ,,a cere”, Al. 3, Art. 264, repetă și plusează cu respingerea cererii, dar neapărat motivată. Considerațiile opiniilor acoperă o întreagă gamă de…. De la neserioase la grave. Sper că despre așa ceva vorbește Al. 4: ,,… în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate…” Și mai sper că abaterile sau excedentul de la regulă sunt luate în seamă serios. Al. 5 pare cumva curtenitor, o reinvitare la dispoziții legale speciale pentru… copii, dispoziții ce ,,… rămân aplicabile.”
Chestiune de același gen ce încheie ,,Cartea” curentă. Reamintind că toate cestea se pot produce în curtea instanței de tutelă. Și remarca ,,corespunzător” Art. 107. (Art. 265)
Titlu nou, mariaj de asemenea. Căsătorie cu preludiu, unul singur – amăgirile prieteniilor nu încap în Codul Civil -, logodna. Nu mă sfiesc să recunosc în ea antecontractul de vânzare-cumpărare de la unul dintre imobile: ,,Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.” O iluzie. Un anacronism. S-au dus vremurile acelea. O inutilitate pe care o va decreta acest articol, 266, și următorul. În primul rând: ,,… nu este supusă niciunei formalități…” Logodna nu presupune încheierea căsătoriei. Nu se cer avize medicale și nici vreo autorizare din partea instanței de tutelă. Adevăr grăita însă în speța ,,cine se poate logodi?”: logodnă ,,… doar între bărbat și femeie.”
Nicio constrângere pentru cel ce rupe logodna și nu se ține de promisa căsătorie. Astfel că în penal pentru așa ceva nu se ajunge. Aceeași nesupunere la formalități…. (Art. 267)
Miza e alta și n-am bănuit că eliminarea restricțiilor la promisiunea maritală și ruperea ei se oprește la daruri. La unele, fără să se specifice bariera între ,,obișnuite” și celelalte, care trebuie restituite. Aș înțelege dacă numele era altul, însă știm bine ce este acela dar, că nu are calitatea returnării. Bizareria și mai mare se oprește în partea de restituire, la Al. 2, cel ce oferă varianta restituirii în natură sau ,,… în măsura îmbogățirii.” Știam că se numește sintagmatic ,,posibilitate materială” ori simplu avere. Alternativa ieșirii din logodnă cu daune zero doar într-un caz: decesul unuia dintre ei. (Art. 268)
Dacă părea o joacă logodna, rămâneam cu ce s-a scris până acum. Totuși, Art. 269 readuce cu picioarele pe pământ logodnicul care în mod abuziv a rupt relația, poate fi obligat la despăgubiri pentru cheltuieli antamate în vederea căsătoriei…. Ori dacă unul a obligat pe celălalt la destrămarea logodnei, are aceeași soartă: plătește.
Există totuși o scăpare: prescrierea după un an. (Art. 270)
