Propoziții pretențioase – Aboliși
Cu titlul, 11 forme.
Ce sunt eu cu ,,nu”-ul în gură, dar ce mi-i lista plină de negări și detestări, că-mi vine….
Nu vă spun de câte ori n-am fost de acord cu tata și Cristi, ar însemna să pun egal între numărul de lucrări și desele momente în care am abjurat ideile lor. Spre exemplu cea în care nu era mare lucru să stăm la Neneu dincolo de înălțimea de la care orice cădere nu înseamnă decesul. Pe o vreme numai bună să încurajeze durerea de dinți, să amplifice abcesul ce se profila la a doua măsea stricată și să omoare nervul cu care altădată abnegam zi de zi. Hai că de urcat părea o bagatelă, deși nu era, scara noastră șolcăită, a proprietarului greoaie, te duceau parcă în ceruri, treptele parcă se înmulțeau și pe măsură ce înaintai, mușchii picioarelor se întăreau și la final abia mai aveai putere să le pui pe acoperiș. Odihnă câteva secunde, pășire cu grijă. Operațiuni obișnuite, deloc simple. Coborârea spre poale, unul dintre focurile noastre pe suflet, contrar suirii, făcea din mergătoare cârpe de bucătărie – bineînțeles, neapretate -, gândul abiozei în urma căderii, abisală, lua tot oful. Despre fixarea cârligelor discutam. Primul – cu prindere de găicile pantalonilor de către frați -, al doilea – cu talpa fixată în cel deja fixat – și așa până la ultimul. Motiv pentru care ,,abdicam” în anii dinainte de punctul zero al propriei voințe de a urca pe case, 1995, când meseria avea valențe abjecte, când eram în stare să abjudec prin ,,edict” de uz personal ineficacitatea tinichigeriei în viitorul meu și abjuram fără jenă, oriunde puteam, părerile alor mei. Abolire de posibil statut din fașă. Dar fuse ce fuse și mă abonară iremediabil la bătutul tablei. De la ei puțin cu gura, mai mult cu genetica, de la mine o înscriere la concursul ,,Pot să stau și eu ca tata.”
N-a fost niciodată atât de lesne pe cât cred majoritatea, toți cred, când treaba le-a fost terminată, că așa, se bate din palme și gata. Ce să fie la patru inși trei zile? Acolo, ca la mucea, la salahori bani de țigări, de câteva prânzuri și-atât. Probabil așa a gândit și Neneul, că fiindu-i cândva Nae subordonat și Cristi răcan, își permite să ofere mai puțin decât cerusem sau să facă nazuri. Pretenții readuse în actualitatea anului trecut la finisarea florăriei de tablă. Din fericire pentru mine, n-am participat.
De-ar fi fost toți la fel, s-ar fi pricopsit lumea cu o penurie de brațe de muncă și-ar fi zăcut în lene și nepăsare. Oricum, o soluție bună pentru resetare.
De-ar fi doar stelele de pe umăr vinovatele ce fac din inși inexorabili, inflexibili, insensibili, incorecți. Câteodată o relație defectuoasă cu socrul, dedat la a-i face zile fripte ginerelui – apăi numai de măritați v-am povestit în ultima vreme (și nea Radu din 7 Noiembrie era în același mariaj la domiciliul soției, rămas în custodia soacrei…). Cam așa ne-a prezentat situația electricianul implicat la Balta Albă în conexiuni extra ordinare, abhorat de gesturile tatălui de mâna a doua, chitit să trimită după gratii soțul fiicei sale pentru nimicuri – așa le numise. Drept garanție, probabil, a acceptat primirea unui polițai în familie. Dar nouă bârfa nu ne-a plăcut niciodată, drept dovadă că sporovăim puțin și muncim mult și repede. O nevoie evidentă când ai de închipuit intersecții, când ai de sprijinit greutate pe mai nimic, când ,,rupi” din acoperișul vechi părți.
