Calendar științificHome

Calendar științific: 13 mai 2015

13 Mai

 

Georgios_Papanikolaou 13 mai (Small)

În data de 13 mai 1883 se năștea Georgios Nicholas Papanikolaou sau George Papanicolaou, medic grec, pionier al citologiei și al detecției cancerului, cunoscut ca inventator al testului care îi poartă numele.  În 1928, a arătat cum cancerul uterin se poate diagnostica printr-un tușeu vaginal, dar importanța descoperirii sale a fost recunoscută doar după ce, împreună cu Herbert Traut, a publicat „Diagnosticarea cancerului uterin prin tușeu vaginal” în 1943. Cartea discută pregătirea tușeului, schimbările citologice fiziologice din timpul ciclului menstrual, efectele diferitelor stări patologice și schimbările produse de cancerul cervical sau al endometrului uterului. Testul, denumit astăzi testul Babeș-Papanikolaou, după el și după medicul român Aurel Babeș care l-a descoperit independent de el, este utilizat astăzi în toată lumea pentru detecția și prevenirea cancerului cervical și a altor boli ale aparatului reproducător feminin.

În data de 13 mai se năștea Sir Ronald Ross, medic bacteriolog și entomolog britanic, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul malariei. A demonstrat că țânțarul anofel este un vector de transmitere al maladiei și a studiat ciclul de viață al parazitului din genul Plasmodium. Pentru studiile și descoperirile sale i s-a decernat Premiul Nobel în 1902.

La data de 13 mai 1832 murea Georges Léopold Chrétien Frédéric Dagobert Cuvier, zoolog și paleontolog francez. Este considerat unul din cei mai mari oameni de știință ai secolului al XIX-lea. Considerat un pioner în domeniul anatomiei comparate și părintele paleontologiei vertebrate, a fost primul care a studiat fosilele vertebratelor. A fost un creaționist convins și a elaborat o teorie a catastrofismului. Deși el a fost un antievoluționist convins, lucrările sale în domeniul paleontologiei au fost deseori citate de către darwiniști. A încercat să facă o clasificare a animalelor, cuprinzând clasele în încrengături.

În 13 mai 1975 murea chimista Marguerite Perrey. Aceasta a descoperit franciul în produsul de dezintegrare al actiniului. Franciul este ultimul element descoperit în natură, în ciuda faptului că poate fi și sintetizat, deși au mai fost descoperite elemente ce pot fi întâlnite în cantități infime în natură, ca plutoniul, neptuniul și astatinul.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share