Fărădelegea lui Călin – Cobul civic
Cum era de așteptat, o carte primă se încheie, alta secundă….
Despre… familie. Celei ce-n următoarele secole i se va încheia rostul. Mămismele, tătismele, tătăismele și mămăismele se vor preda la Istoria modernismului antic. Copiii se vor concepe doar în laborator…. Până atunci, de-un gust pe final de existență, vom parcurge împreună cele multe articole ale bazei societății de azi.
Despre cum s-a constatat că mai puțin de atât nu se poate, Art. 258 întemeiază tălaia, o generalizează ca uniune determinată de căsătoria cu ,,da” din partea ambilor soți. De egalitate nu duce lipsă, de posibilitatea, cu valențe legislative, de-a deveni părinți la fel. Fiind o ,,castă” încuviințată statal, primește din partea-i ocrotire. La punctul trei… îmi cam retrag creditele, o dată pentru lozincarda dezvoltare și consolidare a acesteia, cât și pentru acele măsuri economice și sociale. Cunosc suficiente situații ce le contrazic. De-ar exista planuri deja derulate și eficiente, însă majoritatea ori fac anticameră punerii în vigoare, ori nu au fost vreodată concepute. Al. 4 ,,luminează” încurcatul sens al soților: ,,… bărbatul și femeia…”
Împreunarea. Art. 259. Legitima căsătorie. Cu aceiași doi protagoniști, mascul și femelă. La libera cădere de acord. Al. 2 resubliniază rostul, un drept cu scop comun, de formare a unei familii. Al. 3 stabilește ordinea trecerii pe la domnii: întâi la stat, apoi la reprezentantul divinității. La al patrulea alineat (parcă la final era bai, ori la început) avem un anunț de importanță capitală despre facerea și desfacerea uniunii maritale: se găsesc sigur în acest Cod Civil. Cinci și șase aduc două noțiuni cu același efect terminal: încetare de căsătorie – prin moartea unuia dintre ,,parteneri” sau declararea unuia ,,dus” de către instanță; desfacere de căsătorie – prin divorț. Dar cine nu le știe pe-astea?
Cu siguranță cei care acceptă doar porțiile procentuale avantajoase. De notorietate fiind refuzul realității, când unui copil de ,,pripas”, adoptat, sau unul rezultat din alte relații între un ea și un el neduși în fața ofițerului de stare civilă ori după închiderea unei relații legale, i se refuză setul de drepturi și obligații sau se tergiversează aplicarea acestora. Acestor nefericite contrapuneri li se opune Art. 260: egalitate între toți.
Între titlu și prima abordare a frazei…. Un hodoronc-tronc. Măcar de-ar fi fost abordată problema etapizat anterior, ca expunerea să capete logică. În schimb, utilizatorul de lege primește la ,,îndatorirea părinților” ,,Părinții sunt cei care au…” Poate nu se observă subtilitatea ușor, însă, părinte ar trebui să fie, firesc, și adaug ferma ,,… în primul rând…”, din continuarea articolului, cel care contribuie la procreație. Mai apoi cei care adoptă. Și doar la final această îndatorire de ,,… creștere și educare a copiilor lor minori.”, ce adeseori nu este dusă la îndeplinire ad literam și întrutotul. Chiar și acest copil, dedus din fiu și fiică, este oarecum generalizat nenatural din lipsa unui cuvânt diferențiator.
Mi-ar fi trebuit și motivul pentru care un copil nu locuiește cu părinții, dar își poate satisface hatârul de-a ,,… avea legături personale cu aceștia…” Privitor la ,,… interesul superior al copilului.” am cercetat puțin după acest Art. 262. Nimic relevant, nimic explicativ. Despre limitarea dreptului doar o condiționalitate a legii, precum și în situația separării, interzisă. Om mai vedea de-s lămuriri viitoare.
