Spații culturale nr. 59 (6)
Adrian MUNTEANU
LECTURI REGĂSITE
Episodul 5
11 martie 1986
Continuat Ion Vlad
Treptele povestirii (II) – Agârbiceanu
– cartea destinelor omenești
miracolul povestirii – seducția de a comunica ceva neobișnuit
– plăcerea de a asculta
– deplasare spre timpul memoriei deci al conștiinței)
Dimensiunile interioare ale romanului:
– estetica „operei deschise” (pluralitate de sensuri)
– de la Proust, liniile romanului sunt supuse unor radicale transformări (de timp, de spațiu epic, de arhitectonică a romanului)
– alte modificări substanțiale prin Gide și Huxley.
– romancierul abdică de la obligația de a reproduce lumea. El propune o viziune personală.
12 martie 1986
Continuat Ion Vlad
– personajul aduce și o nouă proiecție asupra vieții, captată și nu reprodusă de scriitor.
– subiectivarea timpului (un timp trecut, mai puțin precizat și delimitat în raport cu un alt timp).
13 martie 1986
Început „Punct contrapunct” de Aldous Huxley
Ion Vlad îl considera unul dintre cei dintâi promotori ai romanului modern după Proust și alături de Gide).
Într-adevăr, modernitatea scriiturii este evidentă. Dintr-un fapt prezent (situația familială a lui Walter Bidlake) se fac reveniri în timp, treceri subtile de la un prezent epic la un altul al memoriei.
Plastic ca expresie: „orgie de bună dispoziție matematică”.
14 martie 1986
Huxley
– împletirea unor secvențe fără legătură între ele, care
aparțin unor timpi diferiți.
* în prezentarea unui dialog sau a unui monolog interior intervin și descrieri sau urmăriri ale unor elemente mărunte. Spre exemplu, descrierea traseului unei picături de sudoare și transformările sale pe fața unuia dintre personaje.
15 martie 1986
Continuat Huxley
– treceri rapide de la un moment la celălalt, fără legătură aparentă între ele, distanțate ca timp sau presupuse a se desfășura în același timp creează impresia de acumulare de date și personaje pentru o mai târzie desfășurare de idei.
O tehnică mai rar întâlnită: povestirea unei întâmplări cu personaje despre care abia spre sfârșit afli că îți sunt cunoscute din pagini anterioare. Pasajul cuprinde întâmplări din alt timp. Tehnica aduce senzația de noutate și prospețime, de inedit și conturează noi trăsături ale eroilor.
16 martie 1986
Fascinatio nugacitatis – fascinația fleacurilor. În unele pagini ale lui H., apare o formulă care se potrivește derulării de conversații mărunte, unele sclipitoare, spirituale, dar în esență cu prea puțin câștig intelectual. Aparent. Sau ca o impresie imediată, fără adâncime și în lipsa unui timp al decantărilor.
atavism – apariția unor particularități proprii ascendenților îndepărtați
pironism – (Piron)
lubric – excesiv de senzual, desfrânat
17 martie 1986
Un personaj: „cuvinte, cuvinte, cuvinte! Ele te izolează de univers”.
Spandrell – o întruchipare a demonismului?
* să lupți pentru a nu te împietri progresiv.
18 martie 1986
Continuat Huxley
Evident că romancierul nu urmărește un personaj, ci o lume. Trecerile de la o secvență la alta sunt numeroase. De regulă, secvențele se petrec concomitent și între personaje apar momente de interferență datorate fie prieteniei, fie gradului de rudenie, fie hazardului. Interferențele nu fac secvențele mai puțin izolate unele de altele.
• fondul – poate luciditatea ideii că timpul se duce fără realizări notabile. Deci încercarea de eliberare a unui profil uman prin egoism, defect care-l transformă în personaj viabil poate tocmai pentru că se iubește numai pe sine
19 martie 1986
Câteva secvențe se detașează prin insistența cu care se revine la ele.
Walter – Lucy – Marjorie – destrămare casnică
Elinor – Philip – luciditatea și previzibilul
Spandrell – dezordine voită
În însemnările lui Philip Quarles (scriitorul) care rup derularea secvențelor, par să se găsească expuse arta și intenția scriitorului; trecerile abrupte de la un pasaj la altul duc la muzicalitatea ficțiunii. Cel mai ușor se realizează prin existența unui număr suficient de personaje și de acțiuni contrapunctate. Poate fi o artă a narațiunii tipică lui Huxley. Frumoasă și productivă comparație cu Beethoven. O voi transcrie pe o fișă separată, pentru că trebuie avută în vedere ( vezi 31 III).
Ce frază !!!: „Nimic nu egalează arta modernă când e vorba să sterilizeze viața”.
20 martie 1986
Continuat Huxley
Suprapunerea secvențelor merge uneori foarte departe. O scenă este împărțită în alte câteva fragmente, iar fiecare fragment se intercalează cu altele cărora li s-a aplicat același procedeu.
gorgoilă (cuplu de gorgoile nostime)
21 martie 1986
Desigur, Huxley
Se pendulează mult pe oscilațiile sufletești într-o lume saturată de murdării și conveniențe.
Nici măcar un singur personaj adus în lumină. Și acelea privite îngăduitor sunt în final lipsite de viață, anoste și de disprețuit (vezi Marjorie).
Huxley are forța pendulării tensionate pe final.
22 martie 1986
Continuat Huxley
„Cartea ar fi fost mai bună dacă ar fi lăsat-o să fie plicticoasă”, spune un personaj. O frumoasă idee despre firescul comunicării și înlăturarea rețetelor așa zis de succes.
Parafrazând, nu știu dacă romanul lui Huxley n-ar fi fost mai bun dacă nu s-ar fi cantonat atât în jurul unor idei filosofice pe care personajele le comunică în desele lor întâlniri de cafenea. Asta dincolo de fondul romanului, unde relațiile dintre câteva personaje și clarificările lor interioare sunt superior adâncite.
Dar nu este oare aceasta o tehnică aleasă deliberat pentru a potența elementele interumane care vor rămâne și dincolo de finalul lecturii?
23 martie 1986
Cantonat pe Haxley
Într-unul dintre dialogurile la o masă de restaurant, unul dintre personaje dă două definiții ale altor doi cunoscuți pornind de la teoria că toți oamenii sunt niște pervertiți. Calificările sunt izbutite:
Philip Quarles – un pervertit intelectual și estetic.
Spandrell – un pervertit al moralității și filosofiei.
În continuarea acestei idei, Walter B. (soțul lui Marjorie) ar fi un pervertit al eroticului.
24 martie 1986
Același Huxley
Barmenide din „O mie și una de nopți” primea invitați cărora li se aduceau platouri acoperite cu un capac, platouri complet goale.
Admirabilă capacitate de a stăpâni diversele planuri ale romanului și subsumarea lor ideii generale.
Finalul lui Spandrell (predarea și sinuciderea), cel mai semnificativ pentru iminența unei dizolvări a acestei lumi pendulând între inteligență hipetrofiată și sufocare morală.
25 martie 1986
Terminat Huxley
Stil ironic. După final (și chiar înainte de el) așa s-ar părea. Alcătuire din feliile sordide ale unei categorii sociale în evident declin spiritual, ruptă de real și dominată monstruos de el. Huxley compune un peisaj acid al unui timp, al unei țări, al unei stări de spirit universale.
Da, aceasta pare să fie ideea: o lume pervertită.
Și iată cum, o singură idee poate deveni un roman. Și încă nu unul de rând.
26 martie 1986
Început „Cel mai iubit dintre pământeni”
„când faci dragoste, moartea își ia tălpășița”
„cine nu cade, nu se poate înălța”
„împreună cu alții privirea ei nu-ți mai aparține”
*De studiat introducerea unui moment de tensiune care să determine rememorarea unor etape și desfășurări ideatice ale personajului. Exemplu: el a bătut un elev. În urma reclamației, se face anchetă și i se solicită un memoriu de activitate. Deci vor exista pasaje povestite la persoana I, dar care vor fi mai mult decât banalul memoriu.
27 martie 1986
Continuat Marin Preda
Și totuși, ca stil, nu aparține ultimului deceniu. Se recunoaște Preda, fără să știi ce citești, prin limpezimea notației, stăpânirea de o ușurință elaborată a povestirii, sclipirile unor observații, finețea de ansamblu, o finețe livrescă.
Ceva totuși cam prolix și pândit de linearitate. Urmează cursul firesc al evenimentelor, anulând în acest fel meandrele memoriei, senzația de tensiune a momentului.
* priviri aruncate mai mult de o clipă.
28 martie 1986
Continuat Preda
O predilecție pentru femeile instinctuale care au avantajul neprevăzutului în atitudine. Remarcabilă în acest sens minuția cu care surprinde jocul interior, pasiunea și rațiunea ce se anulează uneori, viața care debordează din ele.
„nu există prietenie între un colos și un pitic”.
29 martie 1986
În continuare „Cel mai iubit…”
Frumoase sunt, ca de obicei la Preda, acele pasaje de analiză, autocunoaștere și persiflare a relațiilor din interiorul cuplului, desfășurarea sinuoasă a legăturii lor, spiritul treaz asupra propriei ființe și a celei apropiate în relație cu ceilalți.
Matilda – personaj complex prin imprevizibilul unor reacții.
În rest, paginile au iz de evocare istorică (vezi referirile evidente la Blaga), sunt șocante prin noutatea lor și cam atât. Dar în ce măsură acest aspect poate fi minor?
(Va urma)
Nicolae BRATU
Rondelul ritmului interior
Mi-e dor de ritm şi armonie,
Le aflu doar în cânt şi-n vers
Şi din extaz în agonie
Trec, neştiind al lumii mers:
Azi sunt cuprins de veselie
Şi-apoi amare lacrimi vărs;
Mi-e dor de ritm şi armonie,
Le aflu doar în cânt şi-n vers.
Când totu-n jur e nebunie,
Abia schiţez un zâmbet şters
Şi-ncerc timid o ironie,
Primind in schimb un râs pervers..
Mi-e dor de ritm si armonie…
Din poezia lumii
Pavol JANÍK / Slovacia
S-a născut în anul 1956 la Bratislava. Poet, dramaturg, președinte al Asociației Scriitorilor Slovaci. Absolvent al Facultății de Dramaturgie a Academiei de Arte Scenice (Bratislava). Timp de doi ani, a fost directorul Radioului Slovac. Angajat în Departamentul Cinematografie al Ministerului Culturii (1983 – 1987). Redactor-șef al revistei Asociației Scriitorilor Slovaci „Literaryweekly” („Cotidian literar”; 2010 – 2013).
Din cărțile sale de poezie amintim: „Mesaje neacceptate” (1981), „Oglindă la sfârșitul verii” (1984), „Un plural la revedere” (1985), „Ura, arde!” (1991), „Cineva, parcă dumnezeu” (1998), „Reparația Titanicului” (2005), „Toamnă cifrată” (2007).
În traducerea lui Leo BUTNARU
Cu o anume ocazie
Mie îmi plac versurile întâmplătoare.
Aromele lor plutitoare
și orbitoarele culori din văzduh.
Cuvintele lor sincere
necontrafăcutele suspine
și exclamații autentice.
Cascadele nocturne
luna de brocard
și concertele lor din turn – astea
le iubesc cel mai mult.
Când se va lăsa amurgul peste mahala
eu voi trece cu privirea
prin apartamentul nostru închiriat
în vârful degetelor intrând în dormitor
și culcându-mă alături de tine.
Deoarece îmi plac versurile întâmplătoare
de ocazie, cum se mai spune.
Cuvintele imprevizibile
sunetele repezi
și neașteptatele lor țipete.
Vară
Soarele ne-a spart geamul.
Din uliță răzbate cântare obsedantă.
Sub cerul de celofan
se lipesc aburii.
Se tot înmulțesc falsele noutăți
despre vânt.
Arborii sunt primii care prind a vorbi
despre noi doi.
Pentru tine
Tu provii din miros.
Floare frământată.
Eu te inspir, ca pe un fum, în noduri răsucite.
Viețuiești în cerul înstelat
și pe cadranul ceasului digital.
Mă îmbeți mai sigur
și mai repede decât lumina.
Din cauza ta mă doare capul
și până astăzi te mai confund cu muzica.
Exegi monumentum
Pe mine mă îngrozesc
noii îndrăgostiți peste noapte și poeții.
Mie îmi place smerenia celor
care-și înalță monumente
sau măcar garaje.
Îngerii de tracțiune
Iar la sfârșit
va fi cuvântul
la cine va fi
la acela va fi ultimul.
Însă până atunci
vântul va răspândi vești molipsitoare
despre sufletele absolute
care nu conțin
alcool, văzduh, țărână
și alte necurățenii.
Femeile acestea sunt îngeri de tracțiune
alcătuite din foc și apă
menite parcă a suporta de aici încolo
presiunea atmosferică
redusă la nivelul bărbaților.
Încât până la urmă
va fi să fie începutul.
Fulgerul singuratic
(Lui Miroslav Válek pentru ultimul său drum)
În mine au murit
lunile care-au trecut demult
s-au stins trandafirii
au înflorit cerneluri de antracit.
Așadar, tu ai zburat
spre stelele tale
încleștându-ți dinții în arzătoarele plete ale morții.
Lungă ca o limuzină, plutitoare
noaptea ne apare în cale.
Spre apus se arată zorii –
atotvăzătorul laser
și atotvăzătoarea heroină.
În grădina sufletului sângerează ploaia.
30.I.1991
Marile podoabe
Prosoapele de aici
ne vor supraviețui.
Cămășile vor aminti de noi.
Vor rămânea după noi
costume de haine și paltoane.
Atâtea obiecte
peste care se va așterne
doar praful
în care ne vom transforma.
New York
Pe oglinda orizontală
a golfului întins
mormăie turnurile orașului în muchii înalte
înfipte direct în cer.
În clipocitoarea mare de felinare
minunate sunt naufragiile
luntrișoarelor ce flirtează
împodobite cu paiete
din picioarele tale ațâțătoare
ce plutesc în cala
brocardului rochiei de seară.
Dintr-o data noi ne pierdem fără veste
precum acele în labirinturi de staniol.
Unele lucruri le luăm aproape de inimă –
limuzinele prelungi
veverițele ce năpârlesc în parcul central
și trupul metalic al libertății moarte.
La New York înserează mai devreme decât în alte părți.
Se înflăcărează întunericul scânteietor.
Candelabrul cu mii de brațe a mega polisului
seară de seară scrie pe luciul apei formula lui Einstein
despre viteaza luminii.
Însă până la acest moment amurgul
va potopi pânza argintie a cerului new-yorkez
cu hectolitri de sânge hollywoodian.
Încotro se îndreaptă imperiul de marmoră și sticlă?
Încotro sunt îndreptate rachetele zgârie-norilor?
La poalele străzii cu șaizeci de etaje înălțime
Dumnezeu își cumpără un hot dog.
Dumnezeu e un negru
care adoră culoarea gri a betonului.
Într-o cutie de carton
s-a născut fiul propriului sine
conceput de la un sclav-model al ultimelor timpuri.
Kosovo
Un Goethe
de hârtie
arzând
se roagă sârbește
pentru patru copii uciși
În ochiul de piatră al lui Schiller
lucește o lacrimă de mercur
E un bocet de țigan
pentru mica rusalcă țigană
din adâncurile Mării Adriatice
Sângele are
inconfundabila culoare
a răsăritului de zori sinilii
din care el picură
ușor și scânteietor
asemeni, parcă, sprayului ploii de mai
care să îngrașe pământul rănit
Vis cu mașina de scris
În mașina de scris
și vopseaua tipografică
mor versurile
în care pulsa bătea
neîmblânzitul și arogantul
sânge albastru
al cernelurilor nobile.
