Spații cultural nr. 59 (5)

Haihui prin Europa

Stan BREBENEL

CIPRU
sau scurta poveste a unui univers fabulos
(I)

Orice vacanţă este aşteptată cu multă nerăbdare. Şi cu multe emoţii dacă pleci într-o destinaţie exotică. Vacanţa pe care am achiziţionat-o a început cu destule peripeţii. La urma urmei, ce farmec ar mai avea vacanţele fără peripeţii? Ne-am prezentat la aeroportul Otopeni la timp, poate prea devreme pentru zborul spre Larnaca. După ce am făcut check-in-ul şi ne-am prezentat la poarta de îmbarcare, cu vreo oră înainte de decolare am fost anunţaţi că zborul nostru va avea o întârziere de două ore, pentru că aeronava în care trebuia să ne îmbarcăm trecea şi prin Atena, după spusa reprezentantului firmei aeriene. Şi, cum grecii nu fac daruri, nu ne-a făcut nici nouă. Aeroporturile din Grecia, deci şi cel din Atena, erau paralizate de o grevă. Ce-o fi căutat avionul nostru de la Larnaca prin Atena nu ştim şi nimeni nu ne-a lămurit. Am constatat că cele două ore s-au făcut până la urmă patru. Fericiţi, totuşi, că aşteptarea noastră a luat sfârşit, ne-am îmbarcat. Zborul de două ore şi zece minute s-a desfăşurat fără peripeţii. Asta mai lipsea. Pe la ora 23.30 ne-am întâlnit cu d-na Elena, reprezentanta firmei de turism, ne-am îmbarcat într-un autocar şi am pornit către Kyrenia, în partea nordică a insulei Afroditei, pe ţărmul Mediteranei, acolo unde vom avea baza pentru următoarele şapte zile. Informaţiile pe care ghida încerca să ni le furnizeze, câteva noţiuni minimale despre Cipru, le-am auzit printre picoteli. Nici nu am băgat de seamă că se circulă pe partea stângă, ca în Anglia.

Ce-a fost interesant şi ne-a alungat somnul a fost faptul că, după vreo oră de mers, a trebuit să pregătim documentele de identitate pentru a trece o graniţă artificială, dar destul de reală dintre Cipru şi Cipru. La prima frontieră, cea dintre Cipru şi Ciprul de Nord, ne întâmpină poliţiştii de frontieră ciprioţi greci, iar peste o sută de metri ne iau în primire ciprioţii turci. Acest loc de trecere se află în vestul capitalei Nicosia, singura capitală din lume despărţită în două. Despre aceste realităţi puţin mai încolo. După terminarea formalităţilor, care au durat vreo 40 de minute, ne continuăm drumul către nord şi, după alte 40 de minute ajungem la destinaţie. Până am ajuns, ne-am cazat şi am servit cina (lăsată de gazde în camere) s-a făcut ora două din noapte.

O scurtă istorie

După micul dejun şi sub un cer ameninţător, destul de rar se întâmplă să plouă la începutul lunii iunie, ne întâlnim cu gazda noastră pentru a stabili împreună programul celor şapte zile de vacanţă. Aflăm mai multe despre Cipru. Cele mai vechi urme umane s-au descoperit într-un sat, Khirokitia, datând din mileniul X î.Hr. În mileniul II î.Hr. a fost colonizat în două valuri de micenienii greci. Fiind într-o zonă strategică deosebit de importantă, insula a fost ţinta marilor imperii: Asirian, Egiptul Antic şi Persan, ulterior căzând în mâinile lui Alexandru Macedon. Alte imperii au râvnit la teritoriul de azi al Ciprului pe care l-au colonizat: Egiptul Ptolemaic, Imperiul Roman şi Bizantin, califatele arabe, dinastia franceză Lusignan, Veneţia şi Imperiul Otoman sub care a stat trei secole (între 1571 şi 1878, de jure până în anul 1914). Necazurile populaţiei autohtone nu s-au oprit aici. Din 1878 a fost în administraţia Marii Britanii, iar în anul 1914 a fost anexat oficial de aceasta. Începând cu anul 1950, liderii turci au intensificat acţiunile pentru anexarea Ciprului, considerând acest teritoriu ca fiind o extensie a Anatoliei. De partea cealaltă, ciprioţii greci şi biserica ortodoxă promovau unirea cu Grecia. A urmat un deceniu de violenţe ce a culminat cu declararea independenţei în anul 1960. Starea de independenţă a durat trei ani, până în anul 1963, când conflictele interetnice şi interconfesionale au reizbucnit. Mulţi ciprioţi turci au fost nevoiţi să-şi abandoneze ţara şi să emigreze în Australia, Statele Unite, Turcia şi în unele ţări europene. Escaladarea conflictelor i-a făcut pe naţionaliştii ciprioţi greci şi o parte a juntei militare din Grecia să lanseze o lovitură de stat pe 15 iulie 1974. Arhiepiscopul Makarios, cel ce era preşedintele ţării, a jucat la două capete, conform spuselor ghidei, şi i-a anunţat pe liderii turci de situaţia din ţara sa. Riposta Turciei nu s-a lăsat aşteptată şi a invadat Ciprul, ceea ce a dus la ocuparea actualului teritoriu al Ciprului de Nord, fapt ce a făcut ca în anul 1983 a fost declarată independenţa Republicii Turce a Ciprului de Nord. În perioada invaziei şi după aceea majoritatea etnicilor ciprioţi turci din sud au trecut în nord, iar ciprioţii greci din nord au trecut în sudul insulei. Republica Turcă a Ciprului de Nord nu este recunoscută de nici un stat, cu excepţia Turciei. Aşadar, pentru comunitatea internaţională acest stat nu există. Neexistând, ciprioţii turci sunt lipsiţi de drepturi internaţionale. Nu participă la întreceri sportive, la concursuri cultural-muzicale, nu fac parte din organisme internaţionale (ONU, NATO, UE, UNESCO etc.) ş.a. Comunitatea internaţională recunoaşte Cipru în integritatea sa şi acest stat a fost admis în Uniunea Europeană. Aşa se face că micuţa insulă din estul Mediteranei de 9253 km. p. şi aprox. 1.150.000 locuitori este o rană deschisă din cele mai vechi timpuri. Văzută la faţa locului, situaţia pare a fi una de linişte, de pace, de bună înţelegere. Însă nu este deloc aşa. Tensiunile dintre Ankara şi Atena continuă şi azi. În vizitele făcute în nordul Ciprului ne-am dat seama de acest lucru. Foarte multe unităţi militare turce sunt staţionate în tabere permanente. Tirurile armelor automate, pe timpul unor manevre militare, s-au auzit destul de des chiar din hotelul în care am stat. Mai trebuie remarcate câteva aspecte. Ciprul de Nord are ca monedă lira turcească. Banii pentru salarii şi pensii, în majoritate, sunt asiguraţi de Turcia. Comerţul se desfăşoară cu Turcia. Apa potabilă este asigurată de Turcia prin conducte submarine care ajung la o staţie de tratare la vest de Kyrenia. Ciprioţii turci sunt, conform spuselor ghidei, foarte leneşi. Ei ocupă cele mai bune, mai călduţe şi mai bine plătite posturi. Muncile cele mai grele sunt făcute de străini. Am văzut aici pakistanezi, afgani, iranieni şi mozambicani. Cu siguranţă sunt şi alţii pe care nu i-am identificat. Mai trebuie spus faptul că turcii cu ciprioţii turci nu se înghit aproape deloc. La fel se întâmplă şi în sud între greci şi ciprioţii greci. Pe timpul periplului prin frumoasa insulă vom mai aduce elemente legate de aceste aspecte.

Iavaş-iavaş prin Kyrenia

Este numele grecesc al oraşului din nordul insulei (se citeşte Keryneia) iar în turcă este Girne. Are multe elemente specifice oraşelor mediteraneene: străduţe mici, majoritatea ducând la mare, clădiri de înălţime mică şi un port care a jucat un rol important pe timpul invaziei din anul 1974. Astăzi portul a devenit unul de agrement, rolul comercial de odinioară dispărând. Clădirile din raza portului au fost transformate în restaurante şi terase care ajung până pe malul apei. Litoralul din Kyrenia este stâncos şi oferă mici şi puţine plaje pentru locuitori şi turişti. De la hotel până în centru ne deplasăm cu autocarul. Se putea şi pe jos, deoarece sunt numai patru km. Suntem lăsaţi în centrul turistic şi comercial, continuându-ne drumul pe străduţele înguste, pitoreşti şi în uşoară pantă până la malul mării, descoperind un oraş destul de bine articulat, cosmopolit şi totuşi modern, ce se arcuieşte după golful mediteranean în care este aşezat, fiind străjuit de lanţul muntos Kyrenia. Numeroasele terase ne îmbie cu preparatele tradiţionale. Fiind ora prânzului, alegem un meniu foarte popular: mix kebab şi o bere rece. Înainte de masă, în timpul avut la dispoziţie pentru explorare pe cont propriu a oraşului de aprox. 40.000 de locuitori, descoperim Castelul din Kyrenia. În istoria sa, Castelul are trei perioade semnificative. Între anii 330 d.Hr. şi 1192 d.Hr. s-a numit Castelul Bizantin, între 1192 d.Hr. şi 1472 d.Hr. a fost Castelul Cruciat şi între anii 1472 d.Hr. şi 1570 d.Hr. a fost cunoscut drept Castelul Veneţian. Între zidurile sale Castelul găzduieşte o capelă bizantină datând din sec. al XII-lea. Castelul este amplasat în partea estică a unei vechi fortăreţe, iar principalele sale particularităţi sunt turnurile circulare din colţuri care au fost ridicate de veneţieni în anul 1540. Meterezele constituie şi ele un punct de atracţie. În curtea interioară, care este destul de spaţioasă, într-una dintre camerele principale se află Muzeul Naufragiului, unde se găsesc rămăşiţele unei nave greceşti din sec. al IV-lea şi parte din încărcătura sa.

Impresionantul edificiu ne aminteşte, ca înfăţişare, dar mult mai impunătoare, de Cetatea Soroca din Republica Moldova, de pe malul Nistrului. Noul şi-a dat mâna cu vechiul. Numeroase edificii de 10 etaje par să spargă monotonia vechiului oraş. Pe timpul prânzului, o ploaie torenţială coborâtă de pe versanţii ce străjuiesc la sud oraşul face aerul mai respirabil. Curând ne pornim spre hotel cu bucuria turistului satisfăcut de ceea ce a văzut şi speranţa vizitelor din zilele următoare. La orizont, Nicosia.

Camelia Manuela SAVA

POEMĂ ONCOLOGICĂ
„Voi, care intrați, lăsați orice speranță!”

Bolnavi șui, livizi, străvezii
se preling peste tot – pereții albi (ca sufletele lor)
îi primesc cu dragoste nețărmurită
îi simt cum trec dintr-o stea căzătoare în alta, dintr-o lume în alta
imaculata concepție a vinovaților se trezește la viață
scările sunt împroșcate cu sângele lor
vărsat fără milă
boala apasă pe umerii lor
îi înghite flămândă
universul suferă de amnezie
adn-ul trebuie să dispară
a luat-o razna
oamenii nu mai au răbdare

la ușa cabinetului unic
se strâng îngrijorați oncologic pacienți unici
femeile poartă pe cap băsmăluțe colorate cu floarea-soarelui
sprâncenele lor arcuite dând de bănuit
în urma lor miroase a ser, a limfă, a înserare

bărbații se uită în jos (cândva fuseseră toți vânjoși
unii au fumat
alții au băut
alții au scuipat cu năduf)
pășesc cu grijă pe pământ aripile îngerilor îi poartă de braț

cerberul unic
de la ușa cabinetului alb urlă iradiant
așteptați… altfel nu avem cum să ne înțelegem…
cine are răbdare, va intra, cine nu… mde bine… asta e…
doamna doctor este aici
întreabă o voce lichefiată
nu nu este o găsiți la Sf. Sava la Sf. Andrei
(sau la sf. Așteaptă – un gând fatal îmi șoptește în urechea atrofiată)

Speranța…

Mihai MARIAN

POEME

***
seara
lucrurile
în mod contrastant
începeau să se lumineze
să se lămurească
atît cît trebuie
cercetam cu privirea
branula albastră
aurele colegilor
fiecare colț al salonului
picăturile fluorescente de esmeron, ketoprofen
invanz, fentanyl richter și morfină
ce se scurgeau ritmic în firul perfuzorului
sînt necesare câteva ore de odihnă şi somn
trupului jupuit și ud
îmi spuneam în gînd și totul va fi bine
dar singurele lucruri care se cuibăreau
sub cearceaful inscripționat cu majusculele
spitalului județean erau
coșmarurile
tehnologie nouă, infailibilă
lăcuită, strălucitoare
roasă simetric pe margini de şoarecii stelelor
și setea
o sete asemenea unui cod de bare a cărui stabilitate fractalică
era corozivă ca sîngele insectelor veninoase
„există lucruri, există un fel de lumină al cărei miez odată frîntă
apare mai strălucitor decît lumina“
nopți la rînd am auzit în vis același lucru
în timp ce în depărtare vedeam
atîrnînd de singura creangă
a unui copac negru, carbonizat gata să colapseze
gogoașa enormă a unui vierme de mătase
legănîndu-se ușor în bătaia vîntului
aceasta se desfăcea lăsînd să iasă
din interior figuri geometrice
albe și negre, piese ale unui joc de puzzle
crepuscular, lichid
„alături de alţii eşti cineva!“ l-am auzit pe bătrînul din
patul de alături spunînd
chipurile colegilor mei de salon
albeau lângă mine ca nişte efigii
se schimbau necontenit
accentuau impresia că te afli de fiecare dată într-o altă lume
o altă selva oscura de esmeron, morfină și invanz
luminată atît cît trebuie.

***
o bancnotă de un leu pe un coridor pustiu
balaurul cu 7×7 capete se apropie
are coarne cu coarne
aripi la picioarele lui și aripi la aripile lui
ai trei secunde să retrăiești paradisul pierdut
ucenic sinucigaș
măcelar neliniștit
cu labele într-o căldare cu mațe
picioarele fermentează
cu viteza sunetului în lichide
nu există nicio dorință
sînt undeva printre
lămîi și femeile care azi nu mai sînt în viața mea
pîrguirea fructelor
coincide cu moartea porumbeilor din Thonis
cu tristețea lor strîmtă și aspră ca o cămașă de forță
nici maree
nici coadă
îngeri cu unghiuri înguste
frecare și alunecare
prea devreme pentru cină
etc etc etc
șamd
și indiferent de cum se scurge ploaia prin burlane
salinger
rămîne aceeași mașină de curățat
buștenii
cafea corporatistă
tortura de dimineață
pagina mea de facebook prezent
din splina fiarei
coșul împletit de paie în care
am așezat cenușa jucăriilor din pluș
primul lucru pe care l-am observat
a fost obiectul argintiu în formă de ou
nou
care trecuse pe deasupra noastră
apoi vopseaua roșie ce se scurgea în canal
guineea bissau blog
cu secărică în gât
prin free web proxy
roșu scandalooooos
amuzant
deși
sexul sugerează că levităm
lipsa de inspirație a durat cam trei zile
apoi Iisus a venit și a spus:
„cu pas grăbit ploaia deschis cercuri secante“
ah ah ah aaaaahhhhh
știți că vă iubesc pe toți
pe voi promisiuni lucioase de sare
sateliți viscerali
din această lume în care mai trăiesc doar cîteva mii de elefanți și 43 de sfinți sălbatici în deltă
pe voi proteinele mele cu densitate mare
și coarne pe cap
coarne ce ies din coarnele coarnelor
și se alungesc pe coridorul îngust unde
inima umbrei s-a mutat în genunchi.

***
leu de mare
mustăți lungi
labe vîscoase
negru ca negul de pe buza de sus
carcinom celular bazal
a) vizitatorul
b) tencuiala caselor noastre
c) moartea singura constantă a vieții
d3 – Jose Raul Capablanca
c5 – lăzi frigorifice în care stau ghemuiți
b2- certificat medical prin care își dovedește schizofrenia
„ondio mi cangio in figura daltrui“
– valoarea tempoului, a mutării, creşte;
– doi nebuni sunt, în general, mai tari decât doi cai;
– nebunul este, de regulă, mai tare decât calul;
– colaborarea dintre turn şi nebun este superioară colaborării dintre turn şi cal;
glandele sudoripare lucrează în draci
ton calm, conversație simplă
nu se poate scăpa de ecouri
figurile variază
capcanele compasiunii
nu există
reciprocitate:
măștile trec prin fundal
ochii curcubeului conturat pe cer
sînt încă vineți

orașul păsărilor migratoare

pentru Lorena

îmi spun
poți termina de citit cartea asta mai tîrziu
acum ar fi bine să deschizi fereastra
să tragi niște aer proaspăt în piept
sau mai bine nu
este o iarnă foarte rece
mercurul din termometre arată grade puține
și nu doar gradele sînt puține în orașul acesta
unde nimic nu este unde trebuie să fie
unde totul este altundeva
mai ales tu
spun la televizor
că drumurile pe care te-ai fi putut întoarce
sunt blocate
că protestatarii au închis piața
au ridicat oameni de zăpadă
baricade din turtă dulce
beteală
și globuri de pom peste tot
am vrut să te sun să îți spun
că de fapt e-o minciună
în fiecare zi merg mult
chiar trec pe acolo
și singurul lucru pe care îl văd
este absența ta:
un tanc
care trece peste mine sfărîmîndu-mi oasele.

gara de nord

mă simt o sută de mii de oameni
care strigă #rezist
în trupul meu
se discută și se fumează
se face schimb de idei
proletare, corporatiste
vreau să strig
dar fumul îmi arde gâtlejul
cobor din 85
am ajuns la gara de nord
rămân „la coloane“
aștept să vii
să mă simți ca pe o sută de mii de oameni
să mă înveți mersul pe șinele de tren abandonate
până atunci studiez stâlpii din gară
cumpăr un covrig cu susan
o femeie mă întreabă ceva
îmi cer scuze și îi spun că nu am înțeles
„vrei oral sau cățelește?“
în trupul meu
o sută de mii de oameni brusc amuțesc
dintr-odată s-a instalat vidul
și abia acum văd:
gara e-o vastă cameră goală
în care cei câțiva călători de la casele de bilete
sunt vagi umbre
pe unul dintre peroane
Paler fumează țigară electronică
privește-o cobră-n ochi zâmbind
poartă ceas de mână
cămașă în carouri
la picioarele sale stă o valiză grea
de mânerul căreia sunt agățate baloane colorate
mă simt din nou o sută de mii de oameni
toți la un loc fredonează melodii din filme vechi
așteptându-te
se calcă în picioare să te întâmpine când vii.

Florentina Loredana DALIAN

Bezmetică şi-nsingurată

Bezmetică şi-nsingurată eşti mare,
în ceasul dimineţii de început de primăvară.
Nevinovato! Te dai fecioară,
de parcă n-ai fi înghiţit vapoare şi oameni
cu visuri cu tot.
Lasă, lasă!
Noi te iubim pentru ceea ce se vede,
pentru obrazul tău curat ca lacrima,
necum pentru deşertăciunile de epave
pe care le-ascunzi în adânc.
Eşti frumoasă, mare,
mă întreb câte minţi de îndrăgostiţi ai sucit,
câte inimi ai izbit cu valul tău,
câte poveşti, secretoaso, le ţii pentru tine…

Altă poveste

Prin mine, își fac plimbarea de seară niște bărbați,
îmi răscolesc amintirile, dinamitează lacătele,
fac reverențe uitărilor de o viață, fericirilor de o zi.
Câte vorbe nerostite mă locuiesc!
Câte adevăruri parțiale, câte metafore!
Nu, nu pot spune nimic,
bărbații mei s-ar speria foarte tare
și n-ar mai găsi drumul înapoi.
Pe ei îi așteaptă războaie, copii,
trecute sau viitoare femei.
Aici, doar evadează preț de-o iluzie, preț de o lacrimă.
Își scot pălăria, jobenul, fac reverențe politicoase,
apoi sunt furați de noi răsărituri.

Pe aleea din mine au înflorit bujorii – simbol al dragostei.
Tu ai venit, i-ai lăsat, apoi
ți-ai amintit că te așteaptă o noapte, un tril (ascultat demult), o pădure…
Je vous aime, monsieur,
Dar asta-i cu totul și cu totul
altă poveste!

Gramofon

Ca-ntr-un deja vú,
prin pâlnia gramofonului, răzbat de departe,
dintr-un alt timp,
aceleași dureri puse pe note,
aceleași flori puse la presat,
aceiași maci ofiliți în vaze,
efemerul atâtor iubiri,
finalul atâtor povești, niciodată de dragoste…

Ești femeia unui alt timp,
peste care a nins puful păpădiei,
căreia bujorii i-au refuzat glastra
și crinii – înflorirea.
Ești femeia unui alt bărbat,
care și el… dar lasă!

Din gramofon,
șoaptele valsului de cândva și de mai ieri
vorbesc despre același nefericit contratimp
al tuturor
timpurilor…

Florentina Loredana Dalian la Maltezi, cu poetul Dumitru Pană