Literadura nr. 2 (5)
Codrina Codruța TUDORIU (Brăila)
18
Deep iny mind there ׳s confusion and hope
găsesc în micul buzunar al genții
tot felul de nimicuri
(un stick de memorie, o pereche de căști vechi
și nefolositoare
două bomboane lipicioase și un pachet cu
servețel nazale
de astea chiar am nevoie Ai nevoie de ele
atunci când lipsesc-sună amenințător
dar e în regulă)
am chef de ceartă
în drum spre casă îl întâlnesc pe Grig
îmi spune s-o așteptăm pe Mona împreună
sunt geloasă
îl reped, îmi întoarce spatele
…o așteptăm împreună pe Mona
mă așez pe marginea patului
Ștef îmi mulțumește
dup-a-aia mergem la club (librărie)
eh pe dracu ׳
răsfoiesc în grabă Aldoux Huxley
cu capul pe spate, desfăcându-mi mai apoi
întreg trupul.
dau o căutare rapidă pe google
Pink Floyd undeva după miezul nopții.
(din volumul SGRAFFITO 2016)
Sorin CĂLIN (Rm. Sărat)
Teatru… mut
oate nici Aureliu Goci, nici alții nu se
fac vinovați de lipsurile unora ca mine
și autoarea volumului ,,Din Agora
vremurilor noastre” în ale tainelor adevăratei
creații, poate sunt, atât timp cât și eu, și
doamna am reușit să ne luăm câteva ISBN-uri
și pașaportul către nemurire: eu cu o
Zăngănea, dânsa cu dramaturgia absurdului.
Discutăm nu de o tentativă de a descarcera
inefabilul din celulele normalității, ci de
imposibilitatea de a pune pe ,,scândură”
oameni cu ,,facultăți depline”, contemporani,
mai degrabă extrași abstrusului cotidian de
înțelegere, decât ancorați în crunta realitate.
Mă tem că distinsul critic a încurcat notițele și
într-un moment de euforie și-a propus să pună
proptele unui demers cu șanse infime de
izbândă. Nu văd acel regizor, el fiind întâiul
ce trebuie consultat despre fiabilitatea întregului
corpus al piesei teatrale, care s-ar lega la
cap pentru a afla acei copii cu nivel maxim de
inteligență și supunere. Obraznici găsește cu
siguranță. Nu există vreunul la care jumătate
din dialoguri și didascalii să reziste intacte.
Anacronia și excesul n-au scăpat niciunuia
dintre cele cinci ,,actizate” capitole, toate tratând
identic turnura sfertului de veac ce s-a
scurs în detrimentul îmbunătățirii calității
umane, cu personaje din același spectru
neantizat, extinzând astfel aria confuziilor și
percepțiilor. Am vaga impresie că experiența
tuturor celor ce au slujit penei scriitoricești nu
a folosit la nimic, că singurul criteriu după
care se diriguiește literatul actual este cel al
telenovelismului, leneș, atins de ifose, de
precocitate mimetică, de tupeism sfruntat,
cinism, prostie pavoazată. Germenii primei
încercări teatrale, ,,Gemenii” doamnei Aneta
Pioară, n-au nimic din suferința și nebunia
resimțite de orice părinte mutilat sufletește la
pierderea sau răpirea unui copil, avem un tată
autosuficient, dar nici el nu atât de convins, o
mamă iresponsabilă, pe deasupra și sinucigașă
de ochii lumii, un fiu de trei ani și jumătate
atoateștiutor și responsabil, cu capacități de
discernere precoce, o fiică obraznică,
needucată, la fel de suficientă, cunoscătoare
desăvârșită a tainelor vieții. Tiparul familiei
de intelectuali se repetă în ,,Licitația din vis”,
din nou o profesoară, din nou un soț cu studii
superioare, dar contabil, față de poziția de șef
de crimă organizată din Gemenii, iarăși acea
flexibilă particula populară de adresare ,,mă”
și aceeași libertate de exprimare neconformă
cu statutul profesional, mai ales acolo unde
toate manifestările sociale lâncezesc, se
readaptează și se auto-reglează: acasă.
Personalitățile de care se face uz în actul ultim
al ,,Licitației…” apar și în ,,O întâlnire cam
ciudată”, dar de altă tipologie, din fieful
conducătorilor cei mai mari ai neamului, la
fel, introduși fără o pregătire prealabilă, aici la
marginea unui oraș, să stea de vorbă cu un
Cetățean oltean despre verzi și uscate ale
României de azi. Se oprește dânsa la Țepeș,
fără să aducă cititorului bruma de mândrie pe
care orice fiu al locului o are din naștere:
Mihai Viteazul. Dualismul totului nu se
oprește aici, publicul este antrenat să devină
parte în scenariu și în ,,O întâlnire…”, și ar fi
trebuit să capete pluralul după numărul de
roluri, și în ,,Gemenii”, este pus chiar să
cânte, agramat la strofa a patra, fără rimă, să
riposteze cu nu și da după plăcerea aproape
sadică a autoarei de a obliga înscăunatul din
stal să presteze o muncă artistică pe care nu o
dorește în mod special. Una este asistența și
alta protagonistul artist. Ca să nu spun că și
olteanul visase. ,,Trădarea” are ca leitmotiv un
microfon, devenit cauza tuturor ghinioanelor
pentru doi lăutari, o ea și un el, pretendenți la
fericirea efemeră a unui salariu și a unei
șpăgi…. Având ceva ani în spate petrecuți de
la cel din urmă lăutar, la cel dintâi muzician,
am a-i da în particular dânsei câteva detalii
despre mișmașurile, subtilitățile vieții și
limbajului suburban, pot de asemenea să-i
spun, și știe orice contemporan mai mic de
vârsta mea, că un detaliu despre acordeonist
este eronat: cercelul se poartă în urechea
stângă, în cazul bărbaților, urechea dreaptă
poartă ,,stigmatul” homosexualismului.
Conținutul nu are sare, nu are nimic din
savoarea traiului la limita supraviețuirii a
oricărui cântăreț, realitatea nu este câtuși de
puțin aceasta, a ,,Trădării”. În plus, există alte
două greșeli fatale și imediat atacabile la
prezentarea personajelor de orice absolvent de
opt clase: nu se scrie mușchiulos, ci musculos,
iar statutul solistei este, în cel mai popular
mod, de cântăreață proastă. Doar țiganii
folosesc termenul ,,pârât” pentru lipsa de
îndemânare. Vise…. Avem onirism din plin.
,,Bine ai revenit, bunico!” ne mai servește o
porție de frenezii somnolente, încă un antreu
asezonat cu ,,măi”, dar două scene din actul
întâi în sfârșit mai comestibile, mai domoale
la vorbă, fără tente profund sociale marcate de
date nefolositoare publicului spectator ca în
precedentele. De fapt aici sunt hibele întâlnite
și la alți prozatori: precizie cu orice preț, ani,
zile, date istorice, citate neavenite în gurile
protagoniștilor, pagini umplute de drag de
grosime, alteori scurtate brusc ca o
ghilotinare. O condamnare la moarte a
cititului.
Liviu MĂȚĂOANU (București)
tot ce pot să fac pentru tine este
1.
tot ce pot să fac pentru tine este să încerc să deschid la rând
fiecare uşă / nu din cauza ta sunt încuiate / va trebui să intri
să-ţi schimbi hainele / am să-ţi arăt o fotografie veche
cu piaţa universităţii / când a fost pusă pe o carte poştală
toţi scriau pe spate ultimul cuvânt „salutări!”.
tatăl tău te priveşte
de pe ferestră / oraşul e ud;
a plouat toată noaptea / tu ştii
că pe întuneric
străzile / se spală mai bine.
hai să mergem la casa de licitaţie
se vinde un tablou din perioada albă
a lui grigorescu.
apasă de opt ori aceeaşi clapă de pian / cu acelaşi interval
de timp. deseară / umbra va fi deplină / se poate dansa.
pur şi simplu se poate dansa.
2.
finalul acestui poem este lipsit de culoare / undeva la
centrul unei pieţe / în faţa unei statui arhicunoscute
găseşti un tip tânăr care îţi poate face portretul
pentru o ţigară.
***
(şi povestea asta) începe(a) cam aşa / (practic / un început ca toate începuturile
în prima clipă / după prima privire / toate cuvintele uniforme
liniare / apoi rostite / apar într-un alt început / un glas monoton schimbă aşteptarea):
singurul bărbat din această descriptivă întâmplare / bărbat tânăr
devenit de curând atent / privea cum toate corăbiile i se scufundau / corăbiile
cu care plecase în acea fabuloasă călătorie / privea de sub palma făcută streaşină la ochi
cum se scufundau una câte una / corabie după corabie / până la ultima.
………….. / ……………… / ……….
…….. / ……………. ……
…….. ……….;
……….. / ………….. / …………….;
………. / ………….. / …………….. .
se mai întorcea / mai privea / ai zice că îl bântuie o tristeţe profundă / adâncă
o tristeţe cum rar se arată pe sub orizonturi / şopteşte cuvinte aspre în barbă
bâiguie ceva despre ţinuturi aride / unde vânătoarea se face de departe
multe cuvinte îi lunecă pe barbă / dacă nu eşti atent / lunecarea lor
se face într-o linişte mormântală.
am trecut strada / deodată m-am oprit / m-am răzgândit / şi când m-am întors
am zărit-o pe marta / – deşi lăsase capul în jos / am remarcat uriaşele bucăţi de hrană
îndesate în plase / grele / cubice.
am trecut strada / şi când am cotit / am zărit-o pe marta / pe partea cealaltă
