Fărădelegea lui Călin – Podul civic
Poate-un pod de flori, pentru frați, pentru surori. Ei?
Pân-atunci să-și cam facă de cap. Relativ. Ființarea, precum nerecunoașterea și repudierea persoanei juridice. Și să nu vie vreo acuză că s-a explicat ce este absolutismul și relativitatea în dreptul ei până la acest moment, neuronul alocat acestei rețineri este încă inactiv. Mă gândesc la ,,de îndată”, pe unde s-o fi pierdut de îi trebuie un tur de 366 pentru invocarea anulării. De așternuturi nu auzisem, cum despre acoperirea nulității în toate variantele nu pot formula o decizie de pricepere, de șleau, neajutându-mă deloc ipostaza înlăturării acesteia până la finalizarea dezbaterilor în primă instanță. O s-o iau ca pe o îngăduire a ilegalității pentru ce a fost. Deh, iartă-i, doamne și p-ăștia! (Art. 197)
Mortu-i mort, retroactiv ce să-i mai faci? Ca și persoanei juridice, să-i întorci timpul și să-i declari falimentul în urmă? Ba. Azi s-a constatat, s-a hotărât, azi ,,… intră în lichidare.” Restul sunt uzanțe. Lichidatorii, comunicarea hotărârii definitive și notarea în registrele publice, obligațiile fondatorilor și asociaților, după cum le fu rostul. (Art. 198)
De-ar fi spus-o și ei pe limba poporului, ar fi indus cu siguranță niznaiul și neștiința nulității ca persoană juridică fluturate partenerilor de afaceri în zadar. A, dac-ar fi știut ambele părți, și totuși un act între ele s-ar fi încheiat, dreptatea se înscrie doar în ,,registrul” anulatului și în detrimentul partenerului de afaceri. Și aici, la Art. 199, ce a fost făcut, înainte, rămâne bun făcut.
Discrepanțele…. Exagerările…. Și, firesc, bombasticul, cu gândul ascuns al inoculării unei sume de temeri. De la înregistrarea ordinară în catastifele statale, cu condiționalitatea existenței acestei modalități, la ,,… sunt supuse înregistrării…” ,,Prin înregistrare se înțelege…” ceea ce și trebuie, o serie de operațiuni, decriptate după rețeta normalității – înscriere, înmatriculare -, declin însă adăugirile publicitare, în chip de formalitate de orice fel. Nefiind totuna cu ,,stilistica” dobândirii, cu negru peste albul hârțogăriilor, semnate, ștampilate și numerotate. Ca să nu punem la socotință adevărata valoare a persoanei juridice: hotărârea judecătorească. Și nu văd cum un anunț poate duce la luarea ,,… în evidență…” care, prin ironia textuală, sunt – ele toatele – deja ,,… legal înființate…” De asemenea, după cum cererea pentru înființare este cât se poate de ordinară, în antiteză stă înregistrarea din oficiu. La cum funcționează statul român și la cum colaborează instituțiile, mira-m-aș să se sesizeze cineva. (Art. 200)
Și n-am dreptate? Ba bine că…. O nouă ,,opoziție” se încrede în trei texte, oricare dintre ele, dar doar unul fiind cel bun. Care dintre: actul constitutiv; textul depus în registrul public; același (poate fi întrutotul greșit, nu-i ține nimeni seama, responsabilitatea verificării revenindu-i persoanei juridice) apărut într-o publicație oficială? (Art. 201)
Aha! Una-i înregistrarea, alta constituirea. Și de ce n-ar fi amândouă părți într-un tot unitar și indivizibil? Sau, de înregistrarea nu decide finalizarea constituirii, să nu fie doar o chestie de trebuință ori nu și ,,… cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.”, persoana juridică să fie ilegală…. Asta-i culmea! La Al. 2, Art. 202, introduce posibilitatea înregistrării să fie opusă terților. Nu știu cum este, dar cum pare înțeleg perfect: scuză la cine știe ce dorință de….
