Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (H)așca (r)ea

11 martie 2021
Câte nu făceam acum un an. Înghițeam pliscuri.
Că mi se întâmplă tot azi, tot o încheiere de activitate, cu restrângere forțată la interne….
Dar. De 8 Martie. Adică se poate și mai altfel. Să îți procuri anticipat bilet de tren, să-l onorezi cu prezența și să te terfelească de 50 de lei de la București la Râmnicu Sărat. Ce părea a fi o sahară pe timpul prânzului, s-a transformat într-un iglu la poalele Polului Nord. Dă-i cu frig, ia cu cald, pune stop și mulțumim, nene, pentru atmosfera lui Gerar. Gheață la malul ventilatorului ce umflă perdelele ca pe borangic, cancer la picioare, pe unde șerpii curenților sloiesc sistemul limfatic. Nașu’ trezit la conștiință abia după Buzău, cu invitație la schimbare de vagon. Ca paranteză: mă chinuia în era glaciară de pe locul 95 forma formelor ce se petreceau neastâmpărate pe culoar: să fie pipițe, pupițe, pipuțe sau pupuțe?
Apăi modernismul ăsta ce altceva să prolifereze? Dezordinea, nesupunerea și un gen de educație revoluționară. Avizată clasa mijlocie spre medie a școlarilor, cu prim planuri și scenarii parentale: ,,Dă foc, mamă, măștii!”
Irezistibilă o constatare găsită la unul dintre prieteni, chiar dacă pe undeva rănește orgolii. Luând femeia în adevăratul sens al cuvântului, putem lega 8 Martie de statutul maternal și putem da cu flit celor ce-și arogă simbolul și încă n-au căpătat o carte de identitate. Din păcate, tizule, la 4 ani și 10 luni, prin Peru de odinioară, primul bebe a devenit mamă. Prin urmare, ,,mucoasele” pot primi derogare pentru încă o zi aniversară, în afara întâiului de Iunie.
Unii fac minuni înainte ca ele să poată fi anticipate. Zenecii omoară, cu bună-știință, orice virus-coronavirus din viitor. Cică de hac le-a venit brazilienilor….
Pe fondul unui tip de stand-up comedy școlar emit ,,o glumă”. Știți de ce a interzis Ministerul Mediului pescuitul de sturion? Fiindcă de când a început pandemia, la supermarket, la ora la care îmi fac cumpărăturile, nu se găsește alt sortiment. Oricum, mi se făcuse greață: în fiecare zi icre negre….
Câte beneficii! Mai să mă determine să iau calea vaccinării. Ăia din Israel concert, pasagerii model pentru New York zbor special. Nouă, românilor, pe când o recompensare cu excursie la… Babele?
Ba și mai și! Americănușii înțepăței au privilegiul de-a-și da jos masca la reuniunile de familie! Comunismule, stai că viu acuși! Și ce mine cu dinții descătușați….
Francezii, reacționari. Gavroche și ai săi insurgenți s-au proclamat pe baricade stăpânii de moment pe trei teatre. Cine spunea că revoluția culturală n-a început?
Și rusul, deloc mai prejos! Ucrainianul s-a întronat pe nu-ul vaccinării. Doar vreo 19000 de spărgători de grevă.
Cumințeii italieni primesc o plimbare pe șine gratuită. Nașul stă cu seringa la ușa vagonului.
Primăvară, concert și Tudor Gheorghe sunt trei pleonasme. Ca de altfel iarnă, colinde, Crăciun și Hrușcă.
Nu poate fi o coincidență. De dimineață purtam în buzunar 38 de lei. După-amiază mărunții strânși pe masa de televizor erau 3,80 lei. Iar acum la finalul zilei procentul degustătorilor ,,dezgustați” de vin a ajuns la 38%.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share