CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 61 (13)

Nicolai TĂICUȚU

Raftul cu cărți


Lucian Mănăilescu, Patria Amară, Editgraph, Buzău, 2018,100 p. Grafica aparține pictorului Florin Menzopol, iar fotografia de pe coperta a patra, lui Laurențiu Belizan. În Cuvânt înainte, Patria altfel, Valeria Manta Tăicuțu spune: Acest nou volum al lui Lucian Mănăilescu, care nu va fi pe placul celor obișnuiți să-și nege identitatea de neam, redefinește sentimentul patriotic și-l reabilitează, în speranța că, după catharsisul poetic, el nu va mai fi nici tabu pentru obsedații de political correctness, nici bătaia de joc a mahalalei politice, nici glumă pentru mass-media.

 


Camelia Iuliana Radu, Întredeschis, Vântul în oglindă, Dincolo de fugă, Editura Agol, București, 2015, 125 de pagini fiecare. În 2015, Camelia Iuliana Radu a publicat la Editura agol un triptic poetic: „Întredeschis”, „Dincolo de fugă” și „Vântul în oglindă”, cu poeme numerotate de la 1 la 333 și bazate pe „o existență ieșită din observabil” (2), „o plecare și o recompunere nouă” (3), pe „ecranul unei priviri”, a unui muzeu virtual al sinelui. Poeta nu se legitimează generaționist, dar ține cont de trendul poetic actual, care presupune noi practici literare digitale și o apropiere neașteptată între limbajul poetic și cel software… Aceasta-i o introducere în creația poetică a Cameliei Iuliana Radu, făcută de Valeria Manta Tăicuțu.

 

Gheorghe Andrei Neagu, Așezământul, Editura StudIS, Iași, 2018, 240 p. În prefața la această carte, O lume în care sfoara vieții este mai întunecată decât noaptea, Marius Chelaru constată: … în Așezământul pătrundem într-o altă lume, deloc mai puțin complicată, cea a suferinzilor de diverse handicapuri, într-o lume prea puțin dispusă să-i înțeleagă. (…) Aici cei din afară profită de cei internați, care profită și ei, cei care pot, unii de alții. (…) La final, mi s-a părut că și foaia de hârtie pe care scriam nu mai era albă, ci gri spre negru, și că cerneala tindea să fie cea deschisă la culoare, ceea ce se datorează și felului în care scrie Gheorghe Neagu… Citind cartea, vom viziona secvențe, multe secvențe de film horror.

 


Tudor Cicu, Pe Carul Mare abia zărit, Editgraph, Buzău, 2017, 100 p. În prefața la acest volum, Vâslind prin cerul poeților, Gheorghe Postelnicu ne îndeamnă: … Dacă vreți să retrăiți clipe minunate din viața dumneavoastră, să resorbiți izbânzi sau dezamăgiri din amintirile mai apropiate sau mai îndepărtate, încărcate cu experiența livrescă a unor personaje literare celebre, dacă doriți toate acestea, dar și clipe de desfătare intelectuală, vă recomandăm să nu ocoliți nicio pagină, nici un rând din această carte a impetuosului și constantului scriitor contemporan, Tudor Cicu.

 


Cecilia Moldovan, Simfonia mea albastră, Editura Eikon, București, 2018, 109 p. În prefața recentei cărți de versuri al Ceciliei Moldovan, Petre Isachi menționează: … Important în lirismul acestui volum (…) rămâne „gândul care duce la tăcere” și sugestia persuasivă că poemul perfect încă n-a fost scris. Poemele din volumul Simfonia mea albastră sunt asemenea Afroditei din Milo, cu mâinile frânte, simbol al idealului care nu îmbrățișează…

 


Petre Isachi, La Curțile aforistului Vasile Ghica, Editura Andreas, București, 2018, 102 p. În prefața la această carte de comentarii critice, Meditații asupra Spartanului absolut, A. G. Secară apreciază: …Lecturând acest manuscris, și eu, și modesta mea operă aș lăsa-o pe mâna și mai ales spiritul profesorului și cărturarului Petre Isachi! Un manuscris care este, în primul rând, o meditație asupra Infidelității Absolute a Omului. Aici și a Omului Vasile Ghica, scris cu majuscule… Numit de Petre Isachi Vasile cel Mare Ghica, la începutul rezolvării exercițiului său quasi-cioranian (în sensul lucidității) de admirație!…

 


Ștefania Oproescu, Cutremur în aer, Editura StudIS, Iași, 2018, 192 p. La finele cărții sunt inserate câteva Repere critice (fragmente) semnate de Adrian Dinu Rachieu, Valeria Manta Tăicuțu, Marius Chelaru, Corneliu Vasile,, Ionel Necula, Ion Pachia Tatomirescu, Dumitru Anghel, Mioara Bahna, Emilian Marcu, Liviu Comșia, Gheorghe Istrate, Iulian Bitoleanu, Const. Miu, Tudor Cicu. Referitor la cartea de față, Const. Miu spune: Autoarea posedă arta încifrării straniului, în sensul că mai la tot pasul granița dintre imaginar/ oniric și real este estompată, glisajul personajelor dintr-un plan în celălalt făcându-se imperceptibil. (…) În raportul être-paraître, un rol important îl au amintirea și lirismul. În „activitatea” amintirii intervine, de fiecare dată, un stimul exterior…

 


Miruna Mureșanu, Lecții de Înviere, Editura Detectiv Literar, 2018, 170 p. Pe clapetele volumului sunt inserate selecții din referințele critice primite de autoare, vizavi de poezia sa, de la Nicolae Balotă, Paul Dugneanu, Florin Dochia, Dan Stanca și Ana Blandiana, din care cităm: … Nimic nu e tulbure, totul e tulburător în această poezie care are simplitatea de a se spune netravestită. Nu întunericul e misterios, ci raza de lumină care-l subliniază, Într-o asemenea poezie, frumusețea nu se însumează din podoabe, ci din curajul de a nu le folosi, așa cum elocvența nu se măsoară prin intoxicare de prost-modernism…

 


Tudorița Tarniță, Muguri de Bonsai, Editura InfoEST, Siliștea, 2017, 48 p. În prefața Haiku-ul, taină cu 17 voaluri, Zeno Halupa apreciază: Cititorul își va da seama că are de-a face cu niște cugetări poetice care-i rămân în memorie și-l muncesc sufletește, tocmai fiindcă sunt construite să redea altceva, un altceva atât de necesar zilelor noastre, intoxicate de prost-modernism. Coperta volumului este realizată de Mihai Vintilă, iar ilustrația, de desenele copilei Narcisa-Mirela Voica.

 


Atena Ivanovici, Ar fi trebuit să mă cheme Eva, Editura Ateneul scriitorilor, Bacău, 2017, 118 p. Prefața la acest al treilea volum de poezie al Atenei Ivanovici, Poemul – suflet în oglinda foii, aparține Ceciliei Moldovan, iar pe clapeta a doua a cărții sunt inserate scurte aprecieri critice făcute de Cristina Ștefan, Petre Isachi și Grigore Codrescu. În prefață se precizează: … Nefiind vorba, totuși, de o abordare metaficțională, citind-o, devii aproape convins de irelevanța criticii de poezie, deoarece naturalețea și directețea poemului ei reușesc să seducă atât cititorul comun, cât și pe cel avizat…

 


Viorel Dodan, Pamflete, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2018, 166 p. Cu prilejul lansării volumului, Traian Gh. Cristea aprecia: … remarcabil este umorul fin, izvorât din contradicția dintre aparență și esență, umor care nu o dată se transformă în satiră. (…) Verva satirică, uneori acidă, alteori subtilă, de care dă dovadă Viorel Dodan, cu siguranță va cuceri pe cei care vor avea posibilitatea să-i citească volumul…

 


Vasile Toma, Dans cu amurgul, Editura Eikon, București, 2018, 81 p. În prefața la acest volum (cronică de întâmpinare), Inspirație și aspirație, Victoria Milescu evidențiază: … poezia sa vorbește bine, vorbește curat românește. Simplu, onest, în vers liber, dar nu lăsat de capul lui, ci supravegheat și strunit prin asonanțe, care îi dau fluență și coerență. (…) Poezia lui Vasile Toma are un grad de problematizare atractivă, are idei captivante și emoții abil disimulate în uimiri de largă respirație și aspirație spre un orizont larg, profund uman.

 


Valeriu Mititelu, Îmblânzitorii de viermi, Editura Brumar, Timișoara, 2018, 81 p. Pe coperta a patra a volumului sunt trei scurte referințe critice date de Constantin Gherghinoiu, Robert Șerban și Corneliu Antoniu. O redăm pe cea a lui Corneliu Antoniu: Valeriu Mititelu știe că dincolo de curiozitatea uleioasă a oricărei priviri, viața nu mai doare și moartea nu mai sperie. Demersul său liric neașteptat convinge și cucerește. Îmblânzitorii de viermi – un pariu cu poezia pe care Valeriu Mititelu l-a câștigat în numele unei generații care, chiar dacă nu-l recunoaște încă, o reprezintă cu succes.

 


Adrian Lungu, Omul din ferestre, Editura Timpul, Iași, 2018, 333 p. Pe coperta a patra a cărții sunt trei scurte referințe critice date de Calistrat Costin, Petre Isachi și Th. G. Calcan. Redăm considerațiile lui Petre Isachi: „Mormolocul” – simbol al rezistenței la destin – transfigurat în devenire de Adrian Lungu confirmă cel puțin două teze: 1. libertatea este punctul arhimedic al vieții; 2. toți oamenii sunt singuri. A trăi înseamnă în viziunea romancierului să te desparți de cel care ai fost, ca să te cufunzi în ceea ce ai să fii: un permanent străin.

 


Constantin Fieraru, Toamna de mir, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2018, 138 p. În postfața la acest al treilea volum de versuri al autorului, O religie meteo-biologică a toamnei, Emil Niculescu conchide: … Constantin Fieraru nu scrie „de meserie”, ci aproape ispășind un canon. Empatia și sinceritatea, peste anumite cote, devin suspecte. Dimpreună cu autorul, pe care iubitorii de poezie, câți vor mai fi fiind sau numai comentatorii acesteia, ar trebui să-l țină sub observație.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share