Literadura nr. 19 (1)

Lecturi în pandemie

Prof. Dr. Mihaela – Nicoleta BURLACU

Problemele noi cer soluții noi de la oamenii care, nicicând în istoria contemporană, nu s-au cunoscut mai puțin. Sentimentul vieții puse între paranteze de pandemie, îngrădite de norme sanitare și distanțare socială este mai puternic decât pornirea de a ne juca cu expresivitatea limbajului. Mediile prolifice scrierilor – urbanul, natura, iubirea, sentimentul religios, scindarea sinelui- au fost brusc închise printr-un ordin comun al unor ministere. Și atunci ne-am deschis spre aproapele nostru și spre virtual. Dar cât de ofertant este mediul online și cât de multă artă a cuvântului se poate face?
Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, dar 15 ianuarie a rămas ziua în care vorbim doar despre Eminescu. În anii trecuți, școlile organizau activități specifice, căminele culturale găzduiau concursuri de recitat, cineva depunea coroane de flori la statuia poetului, apărea o știre pe la televizor. În schimb, anul acesta s-au lansat aplicații, s-au share-uit link-uri, s-au distribuit postări și la o scurtă căutare găsim numeroase aplicații printre care „Mihai Eminescu, întreaga operă”, realizată de mai mulți cercetători și lansată de Academia Română în urmă cu un an. Din păcate, numărul utilizatorilor este scăzut, dar acest fapt nu reprezintă un indicator al consumatorilor de literatură. Pe Facebook se organizează foarte multe cluburi de lectură, se înființează grupuri unde zeci de mii de cărți digitale circulă între utilizatori, au loc târguri de cărți și lansări de carte. Profesorii oferă conținuturi digitale interactive și interesante, se măresc pe zi ce trece bibliotecile virtuale cu resurse educaționale. În mediu privat, întreprinzătorii au deschis biblioteci online unde poți citi și asculta opere literare. „Citește.ro” este o platformă online din România care oferă acces la un număr mare și diversificat de „titluri electronice noi, actuale și exclusive: de la atlase și enciclopedii videobookuri, materiale educaționale, teste MENSA sau STEM, manuale și auxiliare aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, până la ficțiune pentru copii și adulți, cele mai noi și mai căutate cărți ale momentului, literatură clasică, bestselleruri” (https:// citeste.ro/despre-noi), dar costă 49,9 lei lunar. Biblioteca Națională a României a început cu pași mărunți digitalizarea fondului de carte ca parte componentă a Bibliotecii Digitale Europene și are ca principal scop conservarea şi protecţia patrimoniului cultural naţional existent în bibliotecile din Sistemul Naţional de Biblioteci precum şi promovarea colecţiilor şi lărgirea accesului la informaţie: http://www. bibnat.ro/Biblioteca-Digitala-Nationala-s135-ro.htm.
Editura Humanitas pune gratuit la dispoziția cititorilor o serie de volume ce satisfac toate gusturile:https://humanitas.ro/humanitas/colectii/biblioteca virtuala și mai multe biblioteci universitare au inițiat deja digitalizarea fondului propriu. Lectura pe aparatură digitală are avantajele ei și amintesc aici costul redus (o investiție de aproximativ 500 de lei într-un ebook reader e rapid recuperată), greutate mai mică, număr mare de volume conținute, posibilitatea modificării dimensiunii textului, căutarea rapidă a unui pasaj. Cu toate acestea, oamenii preferă în continuare să lectureze cărți tipărite și sunt voci care spun că textele imprimate pe hârtie oferă mai multă stabilitate, concentrare, atașament. Oricum ar fi, relația dintre cititor și cartea sa este unică, mult prea personală, imposibil de interpretat în afara teoriilor literare. Restul ține doar de preferințe și posibilități.

Daniel DĂIAN

pe jumătate înșurubat

numai habarul crește să facă ordine între apele rupte
mâinile ei nu mai țipă înăuntrul mănușilor
doar seduc
pe jumătate înșurubat în piele îi țin isonul
de a avea

ea se dezbrăcă cu mâine și cu mâini

aș vrea să îmi crească mai multul ăla care nu se aude
să-mi treacă săpăturile dinăuntru
să se vindece și ele
la fel cum se vindecă toate
dar liniștea adevărată este o vijelie care
știe cum să te înghită
de viu
o privire ruptă în bucăți și dăruită celor ce recapitulează nimicul
din felul meu de a fi
care s-a înălțat
de fapt nici nu știu cine din cine ar putea să crească
fără să se întunece!?

mai afectuoasă

ca oricând avem gările noastre unde ne adunăm socotelile
unde împărțim priviri și biletele lungi cu ciori răsucite în tulpini
mereu gata să pară
nu să acopere

avem luciditatea stropind cu gerunziu pielea damelor
care adună și împart un 69 de zeci de mii de ori

avem panica mai afectuoasă ca oricând
feliile sfârșitului pline de lumânări suflate
de anul trecut peste care au asfaltat porcii
să nu se mai vadă nimic

avem moartea cu întrerupător
canalizări peste zile și urmele de pași
operate și așezate pe un șervețel curat
după ce au rătăcit ani la rând prin creier
și curajul de a semna cu autor necunoscut
în locul cioburilor
sau în locul locului
cu locuri libere

spre lumea mai bună

leucocitele au început să alunece
spre lumea mai bună a linoleumului
ea
aduna cu mopul
toată această cădere

doar recele

doar uneori
sunt ceva care aplaudă și curge
ceva ascuțit în plin care încearcă
să încapă în calota craniană
a unui pește congelat
așa că oricât ai mușca din el
simți doar recele
nici el
nici eu
nu mai simțim nimic

cea care trece

te-aș decoji până aș putea să îți văd somnul
închis în animalul de companie
dintre coapse
dar mie nu îmi place vinul
pentru că are nervul format în grade
închisul la culoare este de fapt un greu
care urcă prin mine
dinții frumoși
ai unui mort
și cu toate astea nici nu mă numesc
nici nu îmi este frică

cercul mov

inima ta
sunt eu visând din subteran
o întindere care sugrumă
cercul
uneori
o frunză merge cu spatele și strigă
Înainte!

după înăuntru

nu mă numesc și nici nu mă consider
am venit aici pentru vindecare
pentru a greși din lumea asta
în cealaltă
degetele mele sunt pline de lacrimi
și găuri apropiate
pe unde picură
ecoul rămas în spatele unui lichid
care a curs deja în eprubete
privesc și aud cum bătăile inimii mele
s-au cerut în hibernare
știu ce înseamnă asta
ochiul meu o să se întindă tot mai mult
tot mai negru
tot mai fix
înăuntru

un fel de aripă

în trupul obișnuitului nu ai chip
doar un fel de aripă
căreia i se face
milă
de asta nu mă satur de cuiburi și de îndoiri
un precis vertical
care miroase
a ars

o jumătate

undeva în lacrima care își strigă lacrimile
o jumătate de tu
cu o gură acceptabilă
în afară

singura cheie

toate propozițiile care duc până la tine
care îți alcătuiesc vorbitul
cerul gurii și al înăuntrului
sunt luate în serios de hingheri
în rest
ceilalți îngenunchează peste jartiere
și încearcă să pornească orașul
cu o singură cheie

Camelia Iuliana RADU

mă întrebam

oare ce se va întâmpla cu cei indeciși
atunci m-am ridicat și am început să țip
să arunc ochelarii pe jos
am simțit pentru câteva secunde cum este
moartea
acum știu
nimic
dar nimic nu este mai cumplit decât să știi
că mai ai câteva clipe
iar acelea sunt cumpărate de alții

toată acea lume din inima mea se va prăbuși
nimeni nu mă va mai întoarce în lucrurile cunoscute
în amiaza în care m-am oprit în loc
și brusc am înțeles că sunt fericită

acea lume se va prăbuși fără ca eu
să fi lăsat măcar o fereastră deschisă
zilei de azi spre cea de ieri
acel ieri în care stau îngrămădite
toate chicotelile
lacrimile
minciunile spuse în speranța că voi fi iubită

voi ce vă doriți am întrebat
și toți au zis
noi vrem să mergem mai departe
noi nu vrem să ne întoarcem

eu tot aceeași

ca în vremea când mă urcam în podul bunicii
când așteptam ore întregi cu pleoapele
întredeschise
să văd râul sfintei vineri cum trece vijelios
iar pe el cum plutesc lăzi și cufere încuiate
spre undeva

mă întrebam care ar fi cufărul pe care l-aș
alege
cum ar fi lădița mea de călătorie
când aș deschis-o
ce aș găsi

pe mine devorându-mă
pe mine aducându-mă acasă
ce aș găsi

putred de bogat

sângele s-a făcut leneș
nu îl mai traversează sfinții bunicii
coborâți și urcați o dată cu anotimpurile
nu mai trece nici bunica
privind în sus
ca la soare
spre bunicul subțiratic și sfios

bunica vorbea încet și apăsat
de una singură sau
cu pomii și dovlecii obraznici
ea mi-a sfințit ritmul
din artere aproape jumătate de secol

sufletul meu pereche a fost al nucului din
grădină
prin care auzeam foșnete elegante
când treceau printre frunzele lui dinastii
mai vechi ca pământul

sângele s-a făcut străveziu
văd prin el cum plouă
o lume cu început în final

pântecul meu s-a făcut străveziu

mușcat de necunoscut
nu nu a fost moartea
nu
când vine moartea apasă umărul vieții
până țâșnește strălucire
până îți orbesc palmele
arse de obiecte și de gesturi
de atingeri

la graniță e strălucire și lumină efervescentă
pe dunga de contrast
necunoscutul înaintează ca un cuțit în carne
apoi
începe să facă parte din cotidian

mă învăț cu spaima
așa cum pe vremuri mieii din stână
adulmecau lupul prin gard
și nu behăiau înspăimântați

nu a fost moarte

a fost o alterare
îngroșarea nesănătoasă a lumii acesteia
a țesuturilor care încep să nu își mai încapă în piele
încep să vrea prea mult
să dea pe afară
să fie hămesite și înfometate ca deșertul
care mănâncă de viu orașul îndrăzneț
privirile lui aurite
înălțate în turle

ce mână lumea aceasta
din echilibru spre dezmăț
când își forțează limitele
și se umflă ca niște
gâturi de berze devenite părinți

luna neagră între ei și noi

ca o pânză îndoliată
mișunăm pe dedesubt ca șobolanii
printre ziduri chițcăim încet
fără vlagă

aici nu vine primăvara
în florile de magnolie pistilul este negru
mușcă obrazul dacă te apropii
între ei și noi o pânză îndoliată
deasupra sunt cărțile de joc
fiecare ia una
încasează potul pe rând
dedesubt
noi doar auzim mișcări
și simțim câte un brânci dat pe sub masă

ai grijă de tine spune mama
ea bântuie prin fiecare coșmar urban
cu lopețica în mână
face castele negre care nu se surpă

vom pune masa

vom hrăni iluzia
îi vom da gust și aromă
va deveni credibilă
va supraviețui hohotind de plăcere
a viețui este greu
miroase
plânge
se cațără
își julește genunchii
vrea post negru
pentru o bună organizare
dar noi ne oferim recompense
comode dulci aghezmuite
pansamente de zmeură și fistic
ca să ne luăm ochii
pe când ochii
din spatele ochelarilor
abia mai văd ecuațiile simple
logica îngenuncheată de frică

punem masa
sărbătorim
viața colorată frumos
cu vopseluri alimentare

nu băgăm de seamă
cine ia furculița cine cuțitul
cum fiecare dumicat ne înjumătățește
când creștem