Literadura nr. 1 (6)
ANGELA NACHE MAMIER
scriitor român -Frontignan -France
Doamna Angela,
Sunteți plecată de mulți ani din România.
Cum se vede literatura română din Franța?
Sunt plecată de 28 de ani, literatura română
este prea puțin prezentă în librării, cel puțin 6
titluri, în general clasici. La Bordeaux, ori la
Montpellier care sunt orașe mari, cu librării
celebre am dat la raionul „Literatura slava” –
sub cărți traduse ale marilor scriitori ruși -de
câteva cărți aparținând lui Emil Cioran,
Mircea Eliade, Eugen Barbu, Panait Istrati. La
Paris există câțiva autori români care trăiesc
în Franța, o pot cita pe Linda Maria Baros,
care a câștigat cel mai mare premiu de poezie
„Appolinaire”, este o activă traducătoare și
invitată la mai toate marile festivaluri de
poezie din Franța si din străinătate. Institutul
Cultural Român are ceva acțiuni de popularizare,
la Salonul Cărții de la Paris, (dar se
ocupă îndeosebi de autorii românii care
locuiesc în țară) unde sunt conferințe ori
vânzări de carte, voluminoase. Literatura română
este cunoscută de câțiva autori francezi
din mediile intelectualilor, grupați în cenacluri
ori redacții de reviste de literatură
importante, Eugen Ionescu ori Cioran sunt
adulați și destul de cunoscuți și admirați
(Dracula si Nadia Comăneci așișderea). Eu
locuiesc la 800 de km de Paris, capitala
culturii, deci sunt poate mai puțin informată
decât ar trebui.
Secolul XIX a văzut venirea unor tineri
români la studii, iar Vasile Alecsandri, amic
al lui Frédéric Mistral (Premiul Nobel în
1904) (poet care făcea parte din juriu!!!) a
câștigat premiul întâi, cu un poem despre
ginta latină printre 50 de poeți în concurs!!!
Mistral a primit Nobelul tocmai pentru acest
efort de a reabilita limba „oc” (la langue d’oc)
vorbită de milioane de persoane. Biblioteca
din Béziers (la o oră de mine), conține 100000
de titluri în occitan și un depozit identic va fi
instalat la Biblioteca Națională din București,
refăcând un pod de latinism între Franța și
România, făcut din dragoste și pace.
Dar literatura cotidiană, cea în care se zbate
scriitorul în drumul său spre devenire?
De aici observ clar, că autorii români caută
sponsori altfel dispar prin sertare, se auto-editează,
participă la concursuri, așteaptă o
minune și rezistă eroic acestui anonimat
impus de criza culturală și economică, mai
ales dacă trăiește în provincie. E la fel si aici.
Poezia nu se prea cumpără, mulți scriu „cărți
alimentare” (polițiste, de rețete, biografii de
scandal, cărți de vedete de TV siliconate.)
Ați debutat literar înainte de plecarea din
țară. Sunteți chiar și mama unui stil literar
poetic. Este funcțional din punct de vedere
literar și în literatura altor scriitori? Are
aderenți?
Debuturile mele literare (prin concurs) sub
Ceaușescu au existat printr-o minune!
Oameni de excepție mi-au deschis spiritul și
am putut alege drumul celor drepți, chiar dacă
era riscant (pentru a evita de a servi în
genunchi un regim de teroare).
Aceste spirite model au servit de electroșocuri
pentru ereziile mele, riscurile asumate
(Cenaclul 19, Astra, în volumele mele
«Miraculum» ori «Femina»).
Puțin câte puțin, de la începuturile mele
literare, am simțit că luam un sens, o direcție
pe care am numit-o în intimitate: Femelism
(femeie, gen feminin, femelă…)
Toate poemele se învârteau de manieră
repetitivă în jurul unor noțiuni repetitive,
întrebări chinuitoare, în jurul revoltelor și
convingerilor mele.
O femelistă nu este o feministă, ea consideră
ca autoare cea care este capabilă de a nu
maimuțări mușchii linguali masculini, se
simte egala bărbatului, fără nici o dorință de
distrugere a acestuia (în opoziție cu
feministele, prea masculine și psiho-rigide din
punctul meu de vedere).
Ea își asumă pe deplin arhetipul de Mater
Universalis, tigroaică modernă, care trăiește la
200 km pe oră, asumă un cotidian (în toate
colțurile Planetei) cu aceeași abnegație și
demnitate.
Nu aș putea cita poeți ori poete care să fi
aplicat aceste teorii personale… Desigur ca
uneori, sfaturile mele, teoriile mele au servit
unor tineri autori și mai ales autoare, am
observat schimbări tematice spectaculare, o
formă de curaj pe care am declanșat-o și m-a
umplut de o anumită mulțumire. Aceleași
persoane mă asigură că după discuțiile noastre
au ieșit din literatura siropoasă, din balta de
clișee și din literatura care bântuie pe
Facebook, care este nefavorabilă celor care
nu au o cultură solidă. Amatorismul dăunează
adevăratei literaturi, dar libertatea de expresie
rămâne un mare câștig democratic, care
trebuie încurajat. Din aceasta masă, cei mai
buni sunt imediat remarcați.
Sunteți pentru o selecție impusă de rigurozitate
sau de decantare în poezia din literatura
actuală? Sau amândouă sunt valabile în ceea
ce privește afirmarea unui scriitor?
Libertatea de expresie rămâne primordială.
Talentele autentice sunt foarte rare, cărțile
excepționale la fel. Deci celule mediocre se
amestecă cu excepționalul, din această mișcare
perpetuă răsare geniul, cel care absoarbe
esențialul generalului-uman din fluxul universal.
Credeți într-o supremație a epicului în poezie
sau acesta este doar un instrument folosit în
funcție de publicul căruia i se adresează. Nu
sunt toate genurile prezente, bineînțeles, în
proporții diferite, în actualitatea literară și
vor continua să fie?
Cred în toate genurile literare, inventate ori
„neinventate” deocamdată, cred în literatura
care abordează emoții și sentimente răscolitoare
legate de existență, ca de când lumea:
dragostea, moartea, natura. Cred că un mare
autor trebuie să evoce ceea ce resimte, dar
mai ales ce resimt toți oamenii. Poezia epică
ori narativă este în vogă, limitele dintre
poezie ori proză fiind din ce în ce depășite,
autorul ori lectorul găsind în această formă de
expresie o forță de expresie cu argumente mai
convingătoare, uneori cu efect art-terapeutice.
Cred că intenția de a inova este mai lăudabilă
decât zelul unor grafomani cuminți, zeloși,
care bat pasul pe loc. Observ, spre deosebire
de Franța, o amplificare a poeziei religioase
ostentativă, moralizatoare ori la cealaltă extremă
un curent de poezie porno-soft, ori erotică
tolerată, un dezgust, o greață existențialistă
notorie, un nou „decadentism” și în același
timp un loc important acordat slamului și
performerilor originali.
Sunteți o utilizatoare frecventă a paginii de
Facebook în ceea ce privește literatura și o
promotoare a scriitorilor mai puțin cunoscuți.
O faceți mai mult din conștiință sau din simț
artistic?
Pagina Facebook este spațiul meu de libertate
absolută, contactul cu România și prietenii de
aici si de departe, un dialog cu autorii
români, debutanți ori afirmați, mi-am zis că
poate experiența mea poate servi, (fiind o
„comunicantă” dintotdeauna), pentru mine
este posibilitatea unui CENACLU literar
mondial, pentru ca poezia să rămână cea mai
nobilă formă de contact între oamenii frumoși
al planetei, cei pașnici și pozitivi.
Fără poezie ori fără vis viața ni s-ar părea
insuportabilă.
Notă: Volumul scara b apartament 3, apărut
la Editura Vinea, în 2014, a câștigat Premiul
USR al filialei Brașov.
Tatăl meu pe strada traversieră
(din ciclul „Memoria-Exilium” )
Fluviul roșu traversat
Dintr-odată
O, tatăl meu
Această mare pasăre liberă
Fără întoarcere
La răspântia emoțiilor
Îmi face semn, râde ca un nebun
Redevine copil
Deloc grăbit să plece
Încă și încă
Departe, tot mai departe
Nu am putut face nimic
Și nu am înțeles nimic
Din absentă…
El râde. Văd dinții săi Mari
Și albi.
Pe veci
Ochii săi mari rămân
Închiși
Sub pleoape de argint
Migratoare
Copilul acesta, tatăl meu
Vine, rămâne ori pleacă de o mie de ori
În norul roșu
Acoperit de mări, batistele albe –
Infinitul –
Ploaia de semne
Pe strada traversieră
Casa
A căuta păduricea virgină
Cărările reci, poienile
Macii în zbor ai științei
Uniunea vitală cu stelele
Cerul transparent și schimbător
A atinge arborele-leagăn și trambulină
Spre fructele acre, suculente
Strivite în grabă sub limbă
Pulpa și sângele lor vegetal
Deschid porțile malurile
Viselor fermecate
A revedea puțul înconjurat de ferigi
Oglindă și putere, fidele
Interogațiilor infantile
A revedea căsuța
Blue, alb, cer
Fascinat de mâinile și picioarele
Bătrânicii în zori
Când frământă huma grasă
Cu paie și apă clară de izvor
Acoperă, mângâie găurile
Din pereții casei autumnale
Știindu-le pe de rost
Îmbrăcată în această
Pomadă eternă de noroi
Zugrăvită în blue alb cer
Uscată la soare și-n aerul blând
Apăsată sub stratul de var albăstrui
Scoarță strălucitoare
Pentru ca acest vas spațial
Ancestral
Să își ia zborul
Nedespărțiți
Ore albe, tâmple de zăpadă
Bătrâneii mângâie
Zeci de iepuri albi,
Ascunși în lucerna
Proaspăt cosită
În ochii lor roșii
Palpită flacăra
Fricii de om
Bătrâneii
Se sprijină unul pe altul
Nedespărțiți
Îi privesc, îi numără
Încântați, știrbi
Gurile lor
Surâsuri umile și simple
Doi copii, două păpuși
Doi roboți în șoșoni
Și atâția pași mărunți
În curtea lor
De la un capăt la altul
Al lumii lor
Bătrânica
Are ouă proaspete în buzunar
El culege încetișor
Nucile căzute
Sub copacul uriaș
Se odihnesc o clipă
Pe o bancă învechită
Unul în celălalt
Mor și reînvie
În eternitate
