Spații culturale nr. 61 (1)

Petrache PLOPEANU

Civilizație „avansată”

Motto:
„Prejudecata onoarei e atributul civilizaţiilor rudimentare. Ea dispare odată cu înstăpînirea lucidităţii, odată cu înscăunarea laşilor, a celor care, dat fiind că au «înţeles» totul, nu mai au nimic de apărat”.
(Emil Cioran)

„Aforismul” din motto face, la nivelul simțului comun, al privirii care trece repede pe deasupra lucrurilor, două afirmații scandaloase pentru cei obișnuiți să nu caute semnificațiile ascunse ale fenomenelor:
1. Onoarea este atributul civilizațiilor rudimentare – ceea ce ar atrage după sine concluzia imediată că civilizațiile avansate nu se mai încurcă cu ea;
2. Civilizațiile avansate presupun înstăpânirea lucidității, înscăunarea lașilor și dispariția onoarei.
De aici concluzia silogismului:
Noi, socotindu-ne inevitabil avansați față de civilizațiile rudimentare, am fi lucizi, lași și lipsiți de onoare.
Nestând pe gânduri, ar trebui să dăm dreptate acelora care s-ar arăta scandalizați de respectivele afirmații cioraniene! Totuși, să acceptăm de dragul exercițiului metafizic faptul că noi, cei de acum, suntem lipsiți de onoare – Cioran spune că ea, onoarea, dispare – că suntem lași și lucizi și că luciditatea noastră, o formă a gândirii carteziene, ne îndeamnă să ne îndoim. Așadar, chiar dacă suntem lași, îndrăznim să ne îndoim, tot de dragul exercițiului metafizic, nu de spusele lui Cioran, ci de sensul înțelegerii ușoare și ușuratice a acestor spuse.
Să luăm pe rând fiecare dintre afirmațiile respective: „Prejudecata onoarei e atributul civilizaţiilor rudimentare”. Suntem obligați să decelăm semnificațiile termenilor folosiți de Cioran, înainte de a lua împreună acești termeni și de a găsi alte semnificații logice sau filozofice.
„Onoarea” este definită ca „1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste; 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază; 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă; 4. Favoare, cinste; 6. Poziție socială, rang. Câmpul contextual ne îndeamnă să credem că Emil Cioran a avut în vedere semnificațiile onoarei așa cum apar la prima definire: „Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste”. Lăsăm deoparte celelalte semnificații.
„Prejudecata” este, tot după dicționare, „Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate”. Reținem de aici pre-conceperea și eroarea.
În privința civilizațiilor „rudimentare”, acestea sunt sinonime cu civilizațiile inițiale, cele pe seama cărora se pun începuturile generale ale civilizației umane, așa cum sunt identificate de istorici, sociologi, psihologi etc., făcând trimiterea la civilizațiile sumeriană, babiloniană, egipteană, chineză etc. pentru că datele științei nu ne permit să coborâm spre neolitic cu o cercetare a onoarei, în lipsa scrisului. Termenul „rudimentare” ar fi sinonim aici cu „începătoare”, neavând așadar în conținutul său nicio notă depreciativă, ci doar de tip rousseau-ist.
Cioran folosește expresia „prejudecata onoarei”, considerând chiar el că onoarea, adică integritatea morală, probitatea, corectitudinea, demnitatea și cinstea ar fi o idee preconcepută, adesea eronată. Pentru că el, Cioran, este un om al zilelor noastre, un reprezentant al unei civilizații avansate și pentru că el a scris cuvintele asupra cărora adăstăm acum, el ne reprezintă pe noi, iar ce a scris el reprezintă și gândirea noastră. Cu alte cuvinte, noi toți am avea prejudecata onoarei și a faptului că ea este specifică doar civilizațiilor începătoare, pe care, ca să acceptăm mai ușor lipsa onoarei din civilizația noastră – considerată avansată – le numim rudimentare. Noi suntem cei avansați, sofisticați, lipsiți însă de onoare – ei, au onoare, dar sunt începători, rudimentari! Să nu uităm: tot noi suntem cei care spun că „prejudecata onoarei este atributul civilizațiilor rudimentare”, tot noi suntem cei care spun că onoarea este o prejudecată, așadar ceva în esență eronat.
A doua parte a silogismului începe cu „Ea dispare odată cu înstăpînirea lucidităţii”. Luciditatea presupune claritatea gândirii. Onoarea ar fi incompatibilă cu luciditatea, rezultând de aici că omenirea nu le poate avea pe amândouă simultan, ci ori onoare, ori luciditate. La fel cum se duce azi discuția despre alternativa libertate sau siguranță. Așadar, luăm în derâdere onoarea civilizațiilor „rudimentare”, ne lăudăm cu lipsa de prejudecăți, cu lipsa de onoare a civilizației noastre avansate, argumentându-ne orice atitudine din această perspectivă. Noi reprezentăm o civilizație lucidă, ei una amețită de diferitele „opiuri”. Lașitatea incriminată de o civilizație în care onoarea este elementul caracteristic al atitudinii oamenilor devine o virtute în civilizația noastră avansată. Mândria că știm „totul” ne face să ne acceptăm lașitatea. Dar ce-ar fi lașitatea la care face referire Cioran? Să fie lașitatea manifestată în război? Sigur nu, raportându-mă la ultimele conflagrații mondiale, unde lașitatea era incriminată ideologic de toate taberele. Să fie lașitatea guvernelor de a se opune multinaționalelor? Din nou sigur nu, raportându-mă de data aceasta la comisioanele consistente pe care partidele politice le deghizează sub forma sponsorizărilor, donațiilor la tezaurul lor. Probabil rămâne lașitatea omului civilizat, în general, de a se opune „civilizării”, fenomenului din ce în ce mai intens al „lucidizării”.
Cioran a scris în Franța, un spațiu important al lumii civilizate. A reușit astfel să-și formeze „prejudecata” despre onoarea celor vechi și convingerea despre luciditatea și lașitatea contemporanilor și lipsa lor de onoare. Pentru el silogismul are cele trei părți firești: două premise și o concluzie:
a. Onoarea este caracteristica civilizațiilor începătoare;
b. Civilizațiile actuale sunt lucide și lașe
Civilizațiile avansate sunt lipsite de onoare, lucide și lașe.
Desprindem de aici o clasificare:
– Civilizații rudimentare – începătoare, caracterizate de prezența onoarei;
– Civilizațiile actuale – avansate, caracterizate de lipsa onoarei.
Apare însă o problemă prin faptul că Emil Cioran omite în silogismul său să facă trimitere la al treilea tip de civilizație (ca la un al treilea om!) și anume la civilizațiile actuale rudimentare și lipsite de civilizație. În cazul acesta termenul „rudimentare” nu are nimic în comun cu cel de „începătoare”, doar dacă nu acceptăm, forțând înțelegerea, un stadiu începător în ale democrației, în ale statului de drept, în ale acceptării poporului ca partener în realizarea prosperității generale nu doar private. Nu doresc să extind caracterizarea de „civilizație rudimentară” asupra altor spații europene sau extraeuropene, ci vreau să mă opresc doar la cel românesc.
Societatea românească mi se pare a fi un caz care confirmă al treilea tip de civilizație ce ar completa clasificarea realizată de Cioran, în acest fel:
– Civilizații rudimentare – începătoare, caracterizate de prezența onoarei;
– Civilizațiile actuale – avansate, caracterizate de lipsa onoarei;
– Civilizații rudimentare actuale, caracterizate de lipsa onoarei.
Trăsăturile acestei societăți se modelează ca o mănușă după lașitățile ei, după luciditatea celor care știu totul despre cum să-și întemeieze propria prosperitate, cum să înșele poporul care vine la vot cu speranța în schimbării caracterului rudimentar și lipsit de onoare al corpului politic al societății. Caracterul rudimentar al acestui corp s-a transformat, mai mult, în grobianism, vulgaritate, brutalitate și primitivism amintind nu de încântătorii meșteri ai neoliticului, sau de minunații pictori rupeștri ai paleoliticului superior, ci de primele forme umane încă nedesprinse de regnul animal din paleoliticul inferior. Forme a căror capacitate intelectuală este încă primitivă, care nu permite existența onoarei, dar nici a lucidității. Ne-am obișnuit să exclamăm că ei, cei ce ne conduc, sunt vinovați de primitivismul societății românești, în ceea ce are ea esențial pe scara valorilor sociale și politice, făcându-ne că nu știm nimic despre lipsa onoarei noastre personale, de zi cu zi, de luciditatea temătoare care ne îndeamnă la duplicitate mai rău ca în regimul comunist.
Toți suntem de fapt rudimentari prin faptul că nu încercăm să ne depășim stadiul rudimentar în care ne bălăcim precum mormolocii în bălțile primordiale, la începuturile virtualității speciei umane.
Soluția? Un alt silogism.

Valeria MANTA TĂICUȚU

Valea crucii

eu vin din frig și din tăcere, cu un porumbel înghețat
pe umăr.
penele de sticlă vibrează când și când, mai ales
dimineața,
odată cu zecile de clopote ale bisericilor din târg.
toate drumurile duc înspre ele, ca niște artere spre
inimă;
imaginez ghirlande cu spini pentru
fotografiile cu sfinți orbi și îngeri inutili.
nici rugăciunea nu mai are înălțime,
se târăște prin zăpadă, o zboară crivățul
de la o biserică la alta.
adun cuvinte lipsite de sens, puncte pe
fața lipsită de sânge a câte unui poem-rugăciune,
dar golul se întinde cotropitor, milimetru cu
milimetru înghițind zgomotul și furia;
intru în el ca orice poet al morții și al nimicului.
în urmă, valea crucii crește haotic pentru
toți cei rămași acolo.

Fapte culturale

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL al AFORISMULUI pentru românii de pretutindeni, ediţia a II-a, TECUCI, 2018

PREMIUL REVISTEI „SPAŢII CULTURALE” din RM. SĂRAT:

Nicolae NICOARĂ

Când vine vorba despre Ardeal, românii dorm şi ungurii visează cai verzi pe pereţi!

Şi, la urma urmelor, de ce n-aş fi nostalgic? Dacă Ion Creangă nu ar fi fost nostalgic, noi astăzi am fi fost un popor fără „Amintiri”!

Când ţi-au intrat zilele-n sac poţi fi sigur că nu mai faci nici tu mulţi pureci pe-afară!

Chiar dacă catadicseşte să intre în horă, chipurile ca să le facă românilor pe plac, ungurul tot ceardaş joacă!

În comunism, Aritmetica avea de rezolvat o singură problemă: aducerea la acelaşi numitor!

Ce bine ar fi dacă oamenii ar înţelege limba pe care o vorbesc faptele!

Există atâta urât şi atâta mizerie în lume încât, dacă mă gândesc, lucrurile cele mai frumoase le-am văzut în timp ce dormeam!

Sfântă, înţeleaptă Limbă Română – „Mult ne-ai fost, şi ne eşti, dulce şi frumoasă” – oare ne va fi dat să te vorbim în engleză?

Dacă te lasă inima, donează-mi mie ficatul şi rinichii!

Cu glonţul orb ne-am cam obişnuit, ferească Domnul, să se inventeze glonţul care vede!

Bate deţinutul până-i cald! iată deviza fierarului cu două clase primare ajuns sculă mare în Poliţia Română.

Mi-aş face ghetele cu crema societăţii româneşti de astăzi, dacă nu mi-ar fi teamă că le crapă bocancilor feţele de ruşine!

„Până când veţi iubi prostia, proştilor?” întreba înţeleptul Solomon (Proverbe 1.22) cu vreo opt sute de ani înainte de Hristos. Iată o întrebare despre care românii, generoşi din fire, cred că le-a fost adresată bulgarilor!

Este imoral şi cu totul neeconomicos că şi proştilor le cresc măsele de minte!

Pare să fie tot mai adevărat că românii care au plecat „afară” au luat cu ei întreaga ţară!

Să fie chiar atât de mizerabilă viaţa pe pământ încât nici unul, dar absolut nici unul dintre cei plecaţi în locul acela cu verdeaţă, să nu dorească să se mai întoarcă acasă? Nici măcar acum, când salariile au crescut la nivelul grilei din anul 2020, iar punctul de pensie a ajuns la 1.100 lei!?

A nimeri cu oiştea-n gard ca Eremia! Nu cred să existe sub mândrul soare vreo naţie care să aibă, ca noi, o asemenea expresie fabuloasă. Unii n-au oiştea, alţii n-au gardul, iar dacă se întâmplă să le aibă pe amândouă, sigur – dau în scris – nu-l au pe Eremia!

Oare nu este clar că, pentru apărarea Ţării, rachetele cele mai bune sunt PATRIOŢII!?

Oare şi pe lumea cealaltă o să ne învecinăm tot cu bulgarii!?