Cenaclul Alexandru Sihleanu – 10 Februarie 2021
PRIVIM PRIN CUVINTE, GÂNDIM ÎN CUVINTE, CUVINTELE SUNT ZIDIRI, ZIDIRILE NOASTRE DESPRE LUMEA ÎN CARE S-A NĂSCUT CUVÂNTUL
Miercuri, 10 februarie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, la cafeaua literară, cu un moment de reculegere pentru cei plecați dintre noi: Gheorghe (Gelu) Șaramet, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană.
A urmat momentul epigramistic in memoriam Matincă Costea.
„(Descântec) Jocuri din cuvinte,/ Ură, destrămare,/ Cucuveaua cântă/ Stelei căzătoare./ Crucea te așteaptă/ Seara sus pe deal,/ Lumea tace, ascultă/ Doina din caval./ Florile din glastre/ Duse la amante,/ Vine o fată rea,/ Joc fără perdea./ Hora, apoi sârba,/ Se mărită cârna,/ Mire îi năsoi,/ Se cunună joi,/ Fac și nunta vineri/ Ca la ei la nimeni./ Candela din nor,/ Roua zorilor,/ De strigă pământul/ Îi răspunde vântul./ Muntele, să-l cred?/ Dus la Mahomed./ Au intrat în vorbă/ Noaptea lângă sobă,/ Cine suflă-n jar/ Calfă și fierar./ Când ai viața grea,/ Caută-ți o stea./ Caii vieții mele/ Duc hamuri grele./ La sfârșit părinte / Iartă dacă minte,/ Leac și doamnei colac. (Covidul și bătrâna de la bloc) Baba ieșind din colivie/ A mers la bal mascat./ O tânără a vrut să știe/ Și-a căutat-o, crezând că îi… bărbat. (Știrile pe scurt) – De multe ori Câmpeanu Adrian, fiind într-o ureche, are probleme cu masca de protecție! –În satul Plevna, comuna Grebănu, un cetățean a descoperit un ulei ce nu trebuie să lipsească din nicio gospodărie: „ulei pe pânză”. – O tânără interpretă de muzică populară a făcut o vizită inopinată amantului, l-a surprins într-o poziție indecentă: o înșela, tocmai cu nevastă-sa. –O doamnă deputat în parlamentul României, ce nu i s-a reținut numele, în timp ce traversa bulevardul Magheru, într-o zonă interzisă, i-au pătruns tocurile de la cizme în orificiile unei guri de canal. Pentru a debloca circulația a fost salvată urgent, cu o macara ce se afla în apropiere la construcția unui bloc. În urma acestui incident nedorit, parlamentarii vor primi un spor de „Beteșug pietonal”.” (Dumitru Hangu)
„(Luceafăr românesc) A fost odată ca-n povești/ În dulcea Românie/ Un om cum astăzi nu găsești/ Și-n veci n-o să mai fie.// Un om ce izvora idei/ Din mintea lui de geniu/ Cum lumea vede-n sânul ei/ Doar unu-ntr-un mileniu.// Din pana sa, necontenit/ Curgea frumos cuvântul/ Căci el de mic era menit/ Să bucure pământul.// Ca dânsul nimeni nu vedea/ Splendoarea din natură,/ Ca dânsul nimeni nu avea/ O inimă mai pură.// A vrut din ceruri Domnul Sfânt/ Ca el să înflorească/ În al Moldovei scump pământ/ Din țara românească.// Dar în curând a devenit/ Simbolul României,/ Că nimeni nu l-a depășit/ În arta poeziei./ O sută șaptezeci de ani/ De când veni pe lume/ „Luceafărul” din Botoșani/ Ca frații să-și îndrume…// Ca Eminescu pe pământ/ Nicicând n-or să mai fie/ Pe cer Luceafărul cel sfânt/ Sclipește-n veșnicie.” (George Anghel)
„(Preotului Laurențiu Turcu) Zice-o vorbă din bătrâni:/ „Cum e turcul și pistolul”./ Eu aș zice, dragi români,/ Turcul ne cântă prohodul. (Mărturisire) Popa are-o misiune:/ Să ne ierte de păcat,/ Cu post și cu rugăciune,/ Chiar când el e inculpat. (Tămâiat în fel și chip) Ca să fugă-mpielițatul/ S-alungi cu cădelnițatul./ Acum de iei bine seama,/ Turcu-i dă cu epigrama. (Ultimul drum) Toți suntem datori c-o moarte,/ Chiar de-avem bani cu duiumul./ Fără popă nu se poate./ El ne conduce tot drumul. (Unui deputat) Mașini, vilă n-am avut./ Carte nu am prea știut./ În patru ani de mandat,/ Pe toate le-am câștigat. (Prostie) Fericiți cei săraci cu duhul,/ De prostie s-a dus buhul./ Școala de nu scoate colții,/ Fericiți vom fi cu toții. (Safta Leaută)”
„(Sfat) Îmi spunea al meu tătucă,/ Dezmierdând o bere rece:/ -Măi, de-ți vine chef de muncă,/ Stai pe loc și-aștepți, că-ți trece! (Matrimonială) Fericit la Cununie/ Este mirele. Nu știe,/ Nici nu bănuiește, biet,/ Că-i și soacra la pachet!!! (Funebră) La priveghi, popa citește/ Moartei, cât putea de tare,/ Pân-ce soțul îi șoptește:/ -Mai încet, să nu se scoale! (Prevedere) Am turnat pe groapa soacrei,/ Din beton, o placă groasă,/ Nu cumva să-i vină babei/ Chef de ducă și să iasă!” (Pr. Laurențiu Turcu)
A continuat lectorul de serviciu, Vasile Ghinea, cu un grupaj de poezii și care este prezentat de imaginea de scriitor în mentalului celor din jurul lui, și care caută să mențină vie ideea de cenaclu. În vara acestui an Cenaclul literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, înființat de dl Grigore Leaua și Vasile Ghinea va împlini douăzeci de ani și tot atâția ani cronicile prezentate de Vasile Ghinea la „Opinia” Buzău și mai recent pe facebook, pagină creată de scriitorul Viorel Dodan.
„Dl Ghinea a prezentat o poezie care ne arată clar că există o tendință de aplecare spre epic. Se manifestă în momentul în care meditația este prea puțin practicată. Se grăbește. (Pașii cuvintelor) „Cuvintele se înșiruie/ într-un algoritm/ neștiut al înțelesului/ neînțeles, al zorilor/ care vor descoperi/ pașii noștri/ trecuți și viitori”. Este o poezie reușită. Dl Ghinea are talent, dar de multe ori lasă lucrurile să meargă de la sine.” (Grigore Leaua)
„Primul poem ne provoacă cu o întrebare neîntrebătoare (nefolosirea semnului de întrebare). Dar toate poemele de față dezvăluie obsesia autorului pentru ceea ce înseamnă cuvântul. Cuvântul spre care acesta tinde, pe care se chinuie să-l elibereze, cel încărcat până la refuz de semnificație, Cuvântul primordial…. ,,La început a fost Cuvântul”. Din poemul ,,Noi” aflăm despre cuvinte că plutesc în afara realității, că sfidează realitatea. ,,Pașii cuvintelor” sunt prinși într-un algoritm ciudat al timpului, dar locul lor nu este acolo! Locul lor se află în afara timpului. Din ,,Tablou baroc” înțelegem că vă lăsați total pe mâna cuvintelor, depindeți de ele. Este interesant că faceți apel la cuvinte să vă aleagă ele calea. Autorul cuvintelor devine un fel de sclav al cuvintelor. În ,,Trecere” aflăm despre cuvinte că, cel puțin pentru autorul lor, au valoare de “lipitori”. Acestea te seacă de energie și lasă ,,urme-adânci … în suflet”, îți răpesc dreptul ,,de a fi”. Cu cât acorzi mai multă atenție poeziei, găsești mai multe sensuri. O poezie ingenioasă, cu un mesaj criptat”. (Laurențiu Selegian)
„Referitor la lectorul de astăzi, dl Vasile Ghinea, voi cita câteva cuvinte al celui numit „Ceahlăul prozei românești”, Mihail Sadoveanu: „A folosit cuvinte care n-au fost împreună de la facerea lumii”.” (Dumitru Hangu)
„Platon, unul dintre cei mai importanți filosofi ai lumii, a precizat: „Un lucru, pentru ca să fie corect comentat, trebuie să fie judecat de cei pricepuți, nu de cei mulți!” Eu, nestăpânind meseria de scriitor, cum aș putea să-l combat pe Platon și să-l critic pe Ghinea? Ce sfaturi să-i dau? Mereu am spus: „lucrarea prezentată în cenaclu îmi place sau nu!” E posibil ca lecturarea lui Ghinea să fie frumoasă… dar dacă nu o înțeleg, acceptați să spun minciuni? Mi-au plăcut, pentru că le-am înțeles, prezentările anterioare ale lectorului, când a venit cu aforisme. Spre știința curioșilor Vasile Ghinea are aforisme publicate și în pagina citatepedia.ro. Erau chiar interesante și frumos alese! Dar și unele poezii mi-au plăcut. Felicitări autorule și Dumnezeu să te ajute să scrii cât mai mult! Întâlnirea de azi a cenacliștilor o consider că va fi un nou început, datorită cel puțin din două motive: – revenirea în grupul nostru a preacuviosului părinte Turcu; bine ați revenit, părinte! – schimbarea zilei de desfășurare a ședințelor cenaclului. Pentru acest nou început supun atenției dvs, următoarele: – pentru tot ce au realizat în numele cenaclului nostru, consider că Smarandache (Manea) Agheană, Matincă Costea și Mircea Homescu merită să le acordăm titlul de MEMBRU DE ONOARE al Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”. Pentru familiile lor ar însemna foarte mult!” (Mihai Doina)
„Dl Ghinea Vasile este un poet modern, un „Picasso al cuvintelor” și poezia lui conține mesaje care necesită o traducere în timp a celor prezentate. În concluzie dl Vasile Ghinea este un poet vulcanic care a erupt în cadrul cenaclului prin cuvinte pline de culoare și de muzicalitate. Poezia dlui Vasile Ghinea trebuie citită de mai multe ori pentru a fi decodificată, deoarece este un poet care nu explică, ci implică cititorul ținându-l lipit de poemele sale. Este o părere prezentată de dl. Grigore Leaua, poezia trebuie mereu prelucrată pentru a atinge un nivel emoțional puternic. Recomand dlui Vasile Ghinea să practice revizuirea poeziilor pentru o formă și un fond cât mai binefăcătoare. Important este să avem curajul de a scrie și a ne exprima părerea în cadrul cenaclului.” (Adrian Câmpeanu)
„În lucrarea lectorului de astăzi, dl Vasile Ghinea văd în rolul principal sufletul împreună cu anumite dorințe. Lucrarea este făcută la timpul prezent până la zborul unic. De suflet sunt legate grijile. Are o filosofie și recitind poeziile înțelegem mai mult. Felicitări!” (Dumitru Bardaș)
„La ședința din 10.02.2021, mentorul cenaclului, poetul Vasile Ghinea ne-a citit un grupaj de opt poezii. Așa cum au remarcat și alți participanți, dominanta scrierilor dlui Ghinea este obsesia pentru cuvinte, cuvintele ce pot crea un întreg univers liric, dar și de ,,tăcerea din cuvinte”, cum intitula emisiunea ce o avea dumnealui la TV Sud-Est.
Poezia „Dorință” poartă marca prezentului, când poetul simte că destinul este implacabil și el trăiește sub voința celui născut în noaptea minții ce fură viețile altora. după bunul plac. Poetul face o invocație către divinitate, exprimându-și dorința ca o rugăminte, să apară ,,zorii minții” – miracolul cunoașterii și ,,floarea vieții”, înflorirea spirituală. (Dorință) „Unde-i verdea clorofilă/ printre vise și dorințe,/ nu credeam/ că vom trăi/ după cum vrea Omul,/ cel născut în noaptea minții,/ ce ne fură viețile./ Unde-i Domnul/ să ne-arate,/nici devreme,/ nici târziu,/ zorii minții,/ floarea vieții./
Unde-i, unde-i/ să ne audă/ verbul din dorință”.
În poemul Noi ( pronume ce exprimă pluralul colectiv) oamenii trăiesc mirajul lumii, sub amprenta timpului, având între ei cuvintele cu înțelesurile lor ascunse sau explicite, putând să fie vindecare pentru inimi ce cunosc suferința din dragoste. (Noi) Noi, toartele timpului/ întruchipând mirarea,/ între noi/ cuvintele plutesc/ într-o ieșire din firesc/ ca o sfidare a realității/ pentru leacul inimii/ ce se numește dragoste.
Aceeași obsesie pentru cuvinte apare și în poemul „Pașii cuvintelor”. Iată versurile: „Cuvintele se înșiruie/ într-un algoritm/ neștiut al înțelesului/ neînțeles, al zorilor/ care vor descoperi/ pașii noștri/ trecuți și viitori”.
Creatorul dorește să rămână în nemurirea cuvintelor prin timpurile viitoare ca și în poemul „Umbra din umbră”, în care neliniștea creatoare produce insomnia din cuvinte: „E seară iar,/ e noapte chiar/ și insomnia din cuvinte/ ascultă simfonia greierilor/ în do major fortissimo”. Umbra din umbră exprimă căutarea chinuitoare a poetului de a găsi forma poetică dorită.
Ideea lumii ca teatru prezentă în lirica universală și în Glossa lui Mihai Eminescu este reluată și de Vasile Ghinea: (Teatru divin) „Într-o piesă de teatru/ numită Destin,/ între eros și thanatos,/ pe o scenă/ între teluric și celest/ se consumă
visul de mărire,/ uitând că în/ crucea încă vie/ o pasăre cântă ritmic,/ indiferent de anotimp,/ dorurile toate,/ până la zborul unic”. Aici omul apare sub marca destinului implacabil, ca în teatrul antic, viața lui desfășurându-se între iubire și moarte, pe o scenă unde se înfruntă energiile terestre și astral, mistuindu-se aspirațiile de mărire, visul de glorie. El uită că este de fapt o cruce vie în care cântă ritmic o pasăre – inima lui – toate dorurile, până la atingerea idealului-zbor unic – ce poate fi interpretat cu zborul spre infinit.
Poemul Griji prin repetare cuvântului grijă redă existența noastră cu grijile cotidiene, griji care ne debusolează și ne lasă copleșiți de mirarea că ne pierdem de noi înșine, ne înstrăinăm, doar licărim uneori în geana gândului/ Ascuns între nadir și zenit. (Griji) „Grija de azi,/ grija de mâine,/ grija de mine/ în suspiciunea faptului/ de atâtea griji/ pierdute-n evidențe/, unele ținute de alții/ în marea mea mirare/ mi-am pierdut uzul rațiunii/ și am lăsat calendarul/ celor de la cotul gândului ascuns./ La poalele gândului/ rămas din ascensiune/ mirarea luase loc întrebării/ și pasul încerca să țină pasul/ cu timpul din urmă/ rămas pe geana gândului/ ascuns între nadir și zenit”. Această ascensiune este dorința ființei de a se salva pe sine, urmând un ideal.
Poemul Tablou baroc aduce iar laudă cuvintelor ce revin obsesiv în creația poetului. Aici apare autoportretul lui și el, care este sub farmecul muzelor pleacă în siderale zări. El trăiește starea de poezie fascinat de universul lui interior. Dacă ar elimina versurile o pisică dormea//în centrul patului și ar scrie orologiu sună în turn, s-ar crea un raport spațio-temporal, s-ar amplifica imaginile vizuale și auditive și s-ar pune problema existențială, ar apărea dramatismul trecerii ireversibile a timpului. Este doar o sugestie de scriere creativă. (Tablou baroc) „Fac apel la cuvinte/ să-mi aleagă calea…/ prea multe…/ O muzică-n surdină/ plutea în cameră,/ o pisică dormea
în centrul patului,/ iar el, cu capul pe masă/ asculta accentele/ plecat în siderale zări”.
Ideea trecerii permanente a timpului, a efemerității ființei creatoare și a sorții operei sale apare în poemul Trecere: „A trecut de când vorbim,/ a trecut o viață/ de absență și exist,/ și mă-ntreb și tu, și eu,/ dacă mai suntem în lume/ sau în lumea de apoi./ A rămas cuvântul scris,/ altul decât cel dorit,/ dureros de nefiresc/ pentru firescul din noi”. Ca și la Eminescu care a scris Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul? poetul ne dezvăluie chinul unui creator în arta cuvântului. Cuvintele pot răni, pot vindeca, pot zidi, dar ceea ce rămâne în amintire este miracolul lor: „Sunt cuvinte lipitori,/ urme-adânci și răni în suflet/ pentru dreptul de a fi,/ nechemat la masa zilei/ nopților în somn. Mai cu negru, mai cu alb,/ amintire se numea/ ziua fără calendar”.
Recomand autorului să evite cuvintele științifice clorofilă, algoritm sau cele prea des folosite mi-am pierdut uzul rațiunii, să le înlocuiască, dacă este posibil cu altele ce au rezonanță poetică. (ex. clorofilă verdea iarbă/pădure și așa apare și simbolul regenerării.)
Îl felicit pentru creație și-i urez mult succes în arta cuvântului.” (Ecaterina Chifu)
„Sunt aici după o lungă pauză. Doresc să mă implic. Eu sunt adeptul versului clasic. Versul alb te obligă să gândești. Ceea ce ne-a prezentat dl Ghinea este o poezie a metaforei, filosofică aș putea zice. În poezia „Noi” există mirarea de a fi, de a avea un „Mântuitor”, mirarea de a fi iubit. Noi suntem toartele timpului ieri, azi și mâine. Marele liant al universului este iubirea. Mulțumesc autorului că m-a ajutat să-i înțeleg poezia.” (Laurențiu Turcu)
Miercuri, 17 februarie, începând cu ora 10:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi pr. Laurențiu Turcu. Vă așteptăm, cu drag!
