Literadura nr.4 (6)
Dumitru Ion DINCĂ
Respect valoarea și autorul, dar nu
pot fi de acord cu impostura și
mimetismul.
-Născut la 17 iulie 1949, sat Clondiru,
comuna Ulmeni, jud. Buzău
-Urmează primele patru clase la Şcoala din
Clondiru, între anii 1956-1960, acolo unde îl
are ca învăţător pe Haralambie Jalbă, cel care
i-a îndrumat paşii spre lectură.
-Clasele V-VII le face la Şcoala gen. nr. 8
Buzău
-Absolvă liceul în anul 1967;
-Timp de un an traversează o perioadă
zbuciumată: muncitor necalificat, lăcătuş
CFR, recepţioner la baza de achiziţie a sfeclei
de zahăr în Staţia CFR Săhăteni, montator de
poduri bascule gigantice;
-Din 1968 profesor de limba şi literatura
română şi de limba franceză la Şcoala
generală din Lapoş, jud. Prahova,
concomitent urmând cursurile ff. ale
Facultăţii de filologie din Bucureşti;
-Renunţă în anul al II-lea şi dă concurs de
admitere la nou înfiinţata Facultate de
ziaristică pe care o absolvă în 1974;
-În anul 1977 obţine o bursă şi urmează
cursuri de limbă şi civilizaţie franceză la
Antibes, Franţa (singurul român şi singurul
cursant din fostele ţări socialiste);
-Între anii 1988-1989, cursuri postuniversitare
la Academia de Studii Economice Bucureşti;
-Lucrează în presă din august 1969 la ziarul
„Viaţa Buzăului”, corector, apoi redactor la
secţia probleme cetăţeneşti;
-Din anul 1978 este corespondent special al
ziarului „Scânteia tineretului”;
-Decembrie 1989, publicist comentator la
cotidianul „Tineretul liber”, i
-Septembrie 1993 corespondent special al
Agenţiei naţionale de ştiri Agerpres
-Membru al Uniunii Scriitorilor din România
-Debutează în cenaclul Al. Sahia în 1965, iar
în presa scrisă în 1965 la „Poşta literară” din
revista clujeană „Tribuna”.
-Adevăratul debut are loc în 1968 în pagina
literară a ziarului „Viaţa Buzăului”, fiind girat
de Mircea Ichim.
-Publică versuri şi reportaje în majoritatea
revistelor literare, cu precădere în
„Contemporanul”, „Amfiteatru” şi
„Luceafărul”.
34 de cărți publicate Lista completă și
referințe critice la adresa:
http://usrpoezie.ro/membri-organizare/iondumitru-
dinca.html
1.Domnule Dumitru Ion Dincă internetul este
o cale rapidă de informație. Despre
dumneavoastră am găsit pe pagina Uniunii
Scriitorilor din România filiala București un
CV literar impresionant pe care îl vom atașa
înainte de interviu; vom atașa și adresa unde
cititorul poate găsi informațiile complete. Ce
ne puteti spune despre debutul
dumneavoastră?
D. I. Dincă: Unul deosebit de spectaculos,
atât în celebrul cenaclu „Al Sahia” (1965), cu
girul unor literați de prestigiu cum au fost:
Dem Iliescu, Mihai Boghițoiu, Mircea Ichim,
Nicolae Cabel, cât și în revistele literare, ca să
nu mai vorbesc de presa locală.
Adolescent fiind, Ana Blandiana mi-a
publicat trei numere consecutiv în revista
„Contemporanul”, unde semnau atunci, Geo
Bogza, Eugen Jebeleanu, Mircea Malița; iar la
câteva luni, în „Luceafărul”, Fănuș Neagu
afirma într-un scurt portret că ”după Ion
Băieșu, Ion Gheorghe și Gheorghe Istrate,
sunt fericit să văd născându-se în ținutul
Buzăului, un nou scriitor de valoare”. Tocmai
de aceea am zis spectaculos pentru că nu
aveam decât 19 ani. Au urmat colaborări la
presa literară, iar la cea locală, pe adresa
„cadranului literar”, soseau scrisori laudative
despre poezia mea, unele tinere interesându-se
cum am trecut examenele la Zoe Dumitrescu
Bușulenga sau Gheorghe Bulgăr. Cu ironia-i
cunoscută, amicul meu Corneliu Ștefan le
dădea adresa de la București, răspunzându-le
la poșta redacției că nu ține contabilitatea
notelor mele, dar că în curând „lui D.I.D îi va
apare prima carte de poezii”.
2.Ce considerați acum că vă reprezintă mai
mult, cariera de jurnalist sau opera de poet?
D.I. Dincă: Pentru mine scrisul este ca și aerul
pe care-l respir. A fost o nebunie să renunț la
doi ani de filologie, atunci când se intra foarte
greu, riscând pentru admiterea la o altă școală.
În niciun caz nu aveam cum să fac presă.
Repartițiile se dădeau celor de la Filologie
numai în învățământ, iar în presă pătrundeai
extraordinar de greu. Oricum, am știut
dintotdeauna că nu voi trăi decât din scris și
pentru scris. Aceasta mi-a fost deviza sub care
am reușit să public 34 de cărți, în afară de alte
zece care se află în manuscris.
3.Cum vedeți dumneavoastră poezia
românească actuală?
D.I. Dincă: În literatură, mai ales în poezie,
fiecare răspunde singur și numai pentru el
însuși. Găștile, diferite grupări, alte-isme…
modernism, postmodernism, au vectorii lor ,
care nu fac altceva decât să bulverseze
literatura. Pentru că și optzeciștii au fost, după
părerea mea, un grup manipulat. Organelor
care-i supravegheau le convenea refugiul în
textualism, adică efortul lor „de a bate apa în
piuă”, îndepărtându-i de presiunea realităților
sociale, de adevăratele probleme cu care se
confrunta societatea românească de atunci.
Capcanele experimentelor i-au sedus pe mulți
tineri aflați în vârful piramidei, în schimb,
marile opere au fost date în acea perioadă tot
de scriitori precum Ana Blandiana, Ileana
Mălancioiu, Marin Sorescu, Angela
Marinescu, Mircea Dinescu, Ion Stanciu,
Adrian Popescu, Ion Mircea, Dinu Flămând,
Ilie Constantin Gabriela Melinescu. În prezent
nu văd care ar fi reperul poeziei care se scrie,
deoarece mi se pare că totul este regizat,
tributar politicului și conjuncturilor neapărat
favorabile lor.
4.În urma paginii de cultură din ziarul Opinia
de Buzău, chiar dacă provincial, a avut loc o
efuziune literară în tot județul. Mulți dintre
cei publicați acolo au devenit membrii U.S.R:
Marin Ifrim, Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai
Tăicuțu, Dumitru Pană, Nicolae Pogonaru,
Emil Niculescu, Lucian Mănăilescu, Nicolae
Gâlmeanu, Gheorghe Postelnicu. Sigur, orice
ar duce la un asemenea rezultat presupune
foarte multă dăruire. Cum evocați acum acei
ani?
D.I. Dincă: Am realizat așa cum spuneți, cu
mare dăruire și implicare, împreună cu Marin
Ifrim, cele două pagini de literatură găzduite
de cotidianul „Opinia”. Apariția lor a
declanșat un fenomen literar exploziv timp de
aproape opt ani de zile. S-a scris și se scrie
literatură de calitate și, ceea ce este mai
important, de o acuratețe ireproșabile. În afară
de cei enumerați mai sus să nu-i uitam pe
tinerii Sorin Șaguna, Oana Camelia Șerban,
Oana Calen, Daniela Șontică. Opinia literară
i-a susținut pe toți cei care actualmente sunt
în USR și nu numai.
Plutonul mediocrităților plurivalente este
totuși destul de mare.
I-aș îndemna pe mulți să se reîntoarcă în zona
bunului simț, pentru că indiferent ce ar face,
nu-i pot ocoli pe cei care provin din Școala de
poezie generată de Marin Ifrim.
Mulți dintre cei care au reușit să se afirme au
urmărit ce fel de literatură este găzduită de
revistele unde publica Marin Ifrim sau eu ca
să ne poată imita, pătrunzând astfel în
circuitul național. E o afirmație pentru care
pot fi sancționat de cei de bună credință, dar
lui Marin Ifrim și mie numeroși scriitori, deja
consacrați ne sunt, după cum ei au afirmat
în diverse ocazii, profund îndatorați. Nu mai
vorbim de cronicarul care-i promovează, în
reviste literare din diferite zone ale țării.
5.Dacă ar fi să reluați proiectul „Consideraţii
asupra literaturii buzoiene contemporane” ați
adăuga ceva față de ce ați notat în ultima
ediție?
D.I. Dincă: E destul de riscant să dau nume și
totuși, i-am remarcat pe Costel Suditu, pe
Laurențiu Belizan, pe tine (Teo Cabel)
Manuela Camelia Sava, Mihaela Burlacu
cărora le prevăd o frumoasă și interesantă
carieră literară.
A apărut o nouă promoție care confirmă așa
după cum aminteam, că la Buzău continuă să
se scrie literatură de calitate, scriitorii foarte
tineri fiind recunoscuți pe plan național.
Interviu realizat de Teo Cabel
Angi Melania CRISTEA
Zile cu buzunare gri
ei trec pe alei cu ochii îndreptați spre șine nu
mai încap între blocuri câte doi, câte trei
zile se demonetizează precum aura unui leu
sunt aici cu voi urlu eu
ridic catedrale pentru mulțimea dintre ecluze
și cumpăr albatroși care să planeze peste
peștii-capcană meduze!
ei freamătă ca o doină de jale par sarea scursă
de ape/prea-alba
mâinile lor rup a cerului stampă nimic
niciodată niciunde nu renaște
nebuniile lumii din care mușcăm
cu luna între coaste
vino cu buzunarele goale de zile
de iubirile-stridii
cu portrete de lumi în schimbare
cu nimicuri de la care să aprinzi candela
gri a pământului!
sunt aici între ei porta-voce gratie undă
s-au umplut străzile de rugină falii-falii se
destramă libertatea rotundă
La mulți ani, sărbătoriților lunii Mai!
1 Mai-Vasile Ghinea
2 Mai-Constantin Bucur
5 Mai-Sorin Călin
8 Mai-Alexandru Oproescu
9 Mai–George Pațurcă
11 Mai-Gheorghe Istrate
15 Mai-Dumitru Pană
16 Mai-Constantin Marafet
18 Mai-Carmen Tania Grigore
19 Mai-Dorin Ivan
19 Mai-Mihaela Roxana Boboc
21 Mai-Călin Vlasie
23 Mai-Nicoleta Gâlmeanu
29 Mai-Valere Burlacu
Mihai VINTILĂ
Cu vaporul prin deșert de
Marin Ifrim
Încrâncenarea de a lupta pentru adevăr,
dorința sinceră de mai bine și ideea că poate
cândva lucrurile se vor așeza îl călăuzesc pe
Marin Ifrim. Volumul său de pamflete politice
Cu vaporul prin deșert este atât de dur, de
tăios, încât chiar și editura s-a văzut nevoită a
se delimita de el printr-o notă asupra ediției
unde afirmă că opiniile îl reprezintă în
totalitate pe autor. Ei bine au dreptate!
Opiniile din acest volum îl reprezintă perfect
pe autor.
Adunate din paginile efemere ale unor ziare
pamfletele lui Marin Ifrim trăiesc o viață a
lor. Sunt bine scrise, cu durere și uneori cu o
infinită tristețe. Ele nu arată doar cu degetul,
ci mușcă, scuipă, jignesc și chiar latră. Marin
Ifrim nu vrea să scrie așa, dar viața l-a învățat
că altfel nu se face auzit. Uneori stilul este
impecabil alteori este sugrumat de indignare.
Indiferent cum par aceste pamflete din punct
de vedere stilistic sunt străbătute de o logică
și de o lumină a bunului simț monstruos de
acute.
Cuvintele tari, expresiile la limita
suportabilității nu vin decât să creioneze
problemele grave cu care se confruntă
România ca țară, unde jegul, mizeria și
minciuna s-au cocoțat la putere de unde
împroașcă tot ce este în jur. Într-o asemenea
atmosferă nu putea Marin Ifrim să scrie
despre frumusețea panseluțelor când toată
această nedreptate creștea în inima sa.
Făcând o trecere sumară printre titluri găsim:
copii de succesuri, la PSD e nevoie de o
mustață viguroasă, unde sunt papagalii care
voiau președinția României, cimitirul
elefanților, maimuțele de pe micul ecran,
tractoristul apelor, gorila din opoziție,
vremea omului de Zagna-Cro Magnon și
altele tot atât de inspirate.
Folosind metafora și comparația ca pe niște
arme Marin Ifrim reușește să dea culoare
textelor sale. Avem aproape toate tipurile de
animale de pradă, întâlnim cele mai
năstrușnice creaturi tocmai pentru ca în lupta
sa cu morile de vânt, ale politicii în special,
acest Sancho Panza de Buzău să se lupte nu
cu fantomatice creaturi, ci cu adevărați balauri
locali sau naționali. Idealul său, deși iluzoriu,
este de a dărâma statuile construite pe
minciună. De cele mai multe ori nu reușește,
dar măcar, acolo, o zgârietură la soclu tot
face. Asemenea personajului lui Cervantes el
este orbit de această țintă și devine într-un fel
autist la restul lucrurilor frumoase din jurul
său. Nu vede natura, nu vede oamenii care sau
schimbat, nu vede cum unele lucruri rele
de altă dată acum sunt istorie. El ține în vârful
lancei sale doar țintele pe care este programat
parcă genetic a le ține.
Cu vaporul prin deșert este o carte grea. Ea
cere atenție, cunoaștere și dedicare. Nu poți
citi un astfel de volum decât dacă ești pe
aceeași lungime de undă cu autorul. Aici
cuvintele au proprietatea de a lovi iară fraza e
o bardă de spart capete pătrate.
Marin Ifrim, Cu vaporul prin deșert,
București, editura eLiteratura, 2014, 268 pagini.
