Fărădelegea lui Călin – Corul civil
Suntem de acord că nu oricine poate căpăta o atare responsabilitate.
Așa cum interzice, tot la fel părintele unicat are dreptul testamentar, contractual… să decidă cine-i va succeda la tutorat. Chiar singur, decăderea din drepturile mămești/tătești nu schimbă statutul obținut și orice act încheiat de acesta are efecte nule. Dacă insul totuși trăiește și doar un impediment de moment l-a determinat la pasarea descendenților, poate recăpăta calitatea de părinte oricând. Ultimele alineate ale Art. 114 sunt de natură registrativă, o revocare conformă cu articole din Codul Civil de ordinul miilor, cu înscris specific și o verificare a sustenabilității ideii de tutore de către notarul public ori instanța de tutelă.
Când e unul, nu-i putere, când sunt mulți, cerem avere! Desemnarea mai multe îngrijitori de minor se face ,,…fără vreo preferință…” (vreo-ul nu se cădea, n-are daruri legislative), dar și fiindcă se cumulează o serie de posibilități: familie mare, rude multe, afini și prieteni ai acestora, gata, în stare (cu stare) și cu dorință de a se-nhăma la prefigurarea viitorului cetățean român aflat la cumpăna dintre orfanal și lipsă de perspectivă. Cântărind în ochii instanței bunăstarea viitoarei echipe parentale și mai presus ,,… garanțiile morale necesare dezvoltării armonioase a…” copilului. Această ,,bază” ce fundamentează de obicei prejudecățile societăților mari și comunităților mici, de cele mai multe ori nefondate. Nu este suficient să fii… ministru, să ai asigurat traiul pe încă 30 de ani înainte – cutuma rezervă primul loc acestora -, mai curând primește o educație adecvată minorul într-o familie modestă…. (Art. 115)
Părerologia se găsește deseori în traista jurnalistului și nu împiedică dezvăluirea adevărului, pornind de la prejudecăți, de la faptele altora, dar și personale. De exemplu Al. 1, Art. 116, care poate masca tutorelui stabilit prin statura publică impecabilă câteva incompatibilități neintuite, un soi de apriorism bazat pe zeci de cazuri posibile. Iaca. Doctorii lăsați de ,,baba” Iliescu să vegheze fata născută, iresponsabil, la stadiul de mumie. Destul de înaintați în vârstă și ei, preocupați profesional destul cât să lipsească minora de tot arsenalul de nevoi copilărești specifice, plictisiți de banala joacă și cu bisturiul judiciar în coastă: mai calcă sălile tribunalelor și dânșii. Se trec oare la variante dăunătoare intereselor minorului? Și nu-i păcat să te furișezi în sufletul lui cu uite tutela, nu-i tutela Al. 2, cu temporare piedici în exercitarea atribuțiilor, cu reveniri în termen de șase luni, cu provizoratul altui părinte de împrumut? Al. 3 depășește jumătatea de ani legală și amăgește la fel ca precedentul: numirea altuia în lipsa promptitudinii primului desemnat….
Dacă pentru nu-ș’ ce bun material ți se cere până și viața gaj, de ce-ar fi mai puțin pentru un minor? Garanții, desigur, depuse la instanța de tutelă, ,,… reale sau personale…”, stabilite în fel și mărime. (Art. 117)
Noutatea Art. 118…. Nu reenumerarea neamurilor bune și ne-bune, prietenilor, gata să satisfacă pretențiile legale, ci atuurile ce desemnează câștigătorul tutelei: care-i mai aproape, care are mai mult, care-i mai… moral.
Aș da o dezmințire. Ca la ziar. Că intențiile primordiale, promise, au fost abandonate înainte de…. Apariția unei noi terminologii expresive: ,,contract de mandat”, alternanța la tutelare, în schimbul încheierii definitive în camera de consiliu. Ce vrea să însemne? Deoarece există o constrângere, dezlegată numai de un următor Art. 120. Până acolo obligațiile sunt diverse: a se audia copilul rotunjit și trecut la deceniu, stabilirea tutorelui cu acordul consiliului de familie, în alte cazuri alocarea unui curator special, afișarea hotărârii ce împarte și desparte tutorele la și de minor. (Art. 119)
