Literadura nr. 4 (1)

Teo Cabel

Ziua internațională a poeziei

Poezia este o muzică a cuvintelor pe care o
asculți sau o simți când ești tu cu tine, când
malurile lumii se prăbușesc. Poezia vine
atunci ca un contrafort, ca o grindă, ca o
floare, ca un astru, ca o mașină, un
medicament, și tot ce face parte din viața asta
și face sufletul să vibreze. Poezia nu este o
schemă, nici măcar avangardistă sau
modernistă, este o stare. Poezia este o ușă pe
care o deschizi și o închizi când vrei. Intri,
stai cât poftești, o ființezi cât vrei. De ce s-a
instituit „Ziua Internațională” a poeziei?
Pentru că poezia trebuie să fie o stare
mondială, nu un curent, nu un orgoliu. Poezia
este arhitectură, de limbaj, de concepție, de
viziune. Poezia este podul pe care pășește o
vibrație, din America în Europa, din Europa
în Asia, din Africa în Australia, din Țara de
foc în Groenlanda. Poezia este o lumânare
care arde nestinsă, dar luminează doar când
ai nevoie. Dacă nu te uiți la ea nu o vezi, dacă
nu pui mâna nu te arde. Poezia trebuie să o
citești. Ce este poezia? Cu cât trece timpul
răspunsul devine mai anevoios, pentru că
anevoios devine drumul omului către el.
Omul se depărtează de starea lui spirituală,
dar strigă că îi e foame… de viață. Omul vrea,
dar nu știe ce vrea, pentru că este cu un ochi
la slănină și unul la făină… ei, vedeți? Unde e
poezia? Este! Dincolo de ignoranță și formule
și pretenții, poezia este în bibliotecă, a
oricărei nații, și trece dincolo, de la o nație la
alta. Vrei să știi, citești, nu strigi în gura mare
că poezia nu se mai citește, că este învechită.
Oare ce vârstă are omenirea ? Ce este nou cu
adevărat de la glaciațiuni, de la foc, de la
vânătoare, de la cuceriri? Omenirea se învârte
în jurul poeziei ca în jurul filosofiei de mii de
ani. Mereu se vrea altceva! Este normal! Dar
altceva de ce să nege alte altceva-uri? Ingrat
este omul! Poezia este deasupra tuturor. Dacă
l-am citit pe Labiș, Ana Blandiana, Eta
Boeriu, Daniel Turcea, Ion Gheorghe, Vasile
Voiculescu, am cunoscut o parte din poezie.
Dacă îl citesc pe Whitman, Poe, Rilke mi-am
redimensionat sfera poeziei. 21 martie ziua
poeziei. Internațională! De la Byron la
Pessoa! De la Baudelaire, la Arghezi; De la
Cărtărescu la Cummings, de la Poe la
Eminescu… nu este o frontieră aici. Aici sunt
doar piese din puzzle-ul poeziei. Fiecare îl
completează cu ce lecturează, cu ce
rezonează. Nu citești poezie? Nu este un capăt
de lume. Dar dacă ai mereu întrebări, fără
răspuns, poate nu știi că sunt întrebări, dar
simți că ceva te mistuie, dacă îți ignori
propriile sentimente pentru că nu știi ce să
faci cu ele, e timpul să te regăsești în poezie.
Poezia nu îți bagă bani în buzunar, ci îți
înflorește o creangă de cireș, când în tine este
un vifor, îți doinește limpezind haosul din
vorbe goale, așezându-le într-o ordine. O
ordine a rezonanței, o ordine a reorânduirii
sensurilor, dincolo de banalitate.
Acest număr al revistei este în special dedicat
poeziei. Cu această ocazie publicăm texte
primite pentru rubrica debut de la tineri de
diferite vârste: elevi, studenți și aspiranți
majori.

Nichita DANILOV

Înserare

Cum se întoarce pasărea
de pe meleaguri străine
clădindu-şi din paie şi lut
un nou cuib sub streaşina veche a Casei,
aşa se întoarce
lumina ta în mine, Doamne!

Şi nu mai văd în jur
decît pace şi bucurie.

…Acolo unde ieri
era întuneric şi întristare
azi răsună un dulce cîntec de pasăre.
De ce mă răsfeţi
cu lumina ta, Doamne?

Vulturii orbi

Pasărea a coborît de trei ori din cer,
a fost un vultur. S-a aşezat
pe creştetul lui de fier,
pe umărul lui de fier.
Pe mîna sa dreaptă.

A spus: „Vei domni peste
acest ţinut nesfîrşit,
peste această ţară întinsă.
Braţul îţi va fi de fier,
voinţa îţi va fi de fier,
Legile drepte.“

A domnit în gol,
sub un cer gol,
într-o sală goală,
peste un ţinut sterp,
peste o ţară fără supuşi.
Braţul îi era de fier.
Voinţa lui, de fier.
Legile aspre.

Apoi au venit alte păsări,
o groază de păsări. Erau tot vulturi.
Întîi i-au ciugulit ochii,
apoi l-au înălţat la cer.

A domnit orb, într-o ţară oarbă,
într-un timp orb şi veşnic.
Braţul îi era de fier.
Legile aspre, voinţa lui – neclintită.

Cerul a rămas gol,
sala a rămas goală,
ţara în continuare pustie,
pămîntul în continuare sterp.

Doar braţul de fier
a căzut peste pămîntul stîncos,
scrijelind în piatră
aceste cuvinte:

„Am domnit într-o ţară inexistentă,
într-un timp inexistent,
peste nişte supuşi inexistenţi.
Voinţa mea a fost dreaptă,
legile mele au fost drepte.
Braţul de fier, ochiul neîndurător.
Numele meu a fost Deşert.
Legea mea: Zădărnicie.
Timpul meu se va întoare.”

Cuşti de aur

Seara voi înjunghia Rîul,
ca pe o piele de cal îl voi întinde în pod.
Pe aceste păsări flămînde
şi pe aceşti cîini hămesiţi
cu măruntaie aburite de frig îi voi hrăni.

Peştii ce se zbat în zăpadă,
cu solzi de aur şi suliţe-n gură,
nu sînt chiar peşti: în zale de aur,
au venit cavaleri mîndri,
prin frig au străbătut, pe cai albi,
ţinuturi întinse, oraşe bogate;
în urma lor numai praf, numai scrum au lăsat
şi apoi cu tot cu cai,
cu tot grosul armatei,
cu tot cu tobe, cu tot cu tunuri şi flamuri
au intrat sunînd din goarnă în Rîu şi n-au mai
ieşit…

… Voi atîrna de nori apa,
de cer, seara, în cuie
ca pe o piele de cal
rîul îl voi întinde şi-l voi lăsa să se zvînte în
vînt.

Cei care tac îşi merită soarta, spun.
În marile oraşe, femeile
au pene de vultur pe cap
şi ochi de linx în cap.
Ouă de vultur clocesc,
în timp ce bărbaţii se învîrt prin bucătării,
spală vase şi curăţă peşti.

În cuşti de aur voi închide mîini
şi le voi pune să cînte la harfă.
În cuşti de aur voi închide
mîini şi gîtlejuri şi le voi pune
să cînte cîntece vechi
într-o limbă nemaiauzită la uşi.

Manuela Camelia SAVA

PEISAGISTICĂ

între case domnea tăcerea
pe acoperișurile fumurii
ne țineau de cald pisicile tărcate
pașii mei se îndreptau înspre meduzele
brațelor tale
mereu
străzile orașului te desenau cum ești –
înalt și subțiratic
având rădăcinile copacilor înfipte adânc în
gene
ochii mei te regăseau în țara
aflată spre nordul secundelor
virai în intersecție cu privirea întoarsă spre
mine
parcul îți zâmbea știrb –
ca un personaj complice
la această poveste de iubire nouă
te priveam în oglinda retrovizoare
îți sorbeam silabele încovoiate
sărut mâna suna dulce, rătăcindu-se printre
neuronii mei
îmbibați de cafea fără zahăr…
strada ne cuprindea adormită: eu tu sau lumea
întreagă
știu că numai tu poți să-mi spui
atât de apăsat
sărut mâna
păream femeia aceea care a păcătuit de la
începutul lumii –
oare cum se numea?
te aud cum șopteai
comentând cât de frumoasă
e ziua când ți-o petreci cu mine în gând
hoinăream împreună în visul acela verde
ce se întindea până la marginea orașului
Rise and shine

Luminița AMARIE

***
cad flori pe trupul meu
rămân curată goală ca fiorul
din spinii de pe umeri
înmuguresc aripile
îngerilor mei
prunci alungați din lagărul de carne al
mamelor furate libertății
îmi acoperă vintrele o lumânare
un tremurat al apei îmi este sufletul
în mine crește cerul
deschid ochii
verzi de singurătate

cad flori în trupul meu
de pământ

merg pe ruguri
sunt cum plâng

***
ce să faci cu emoțiile
când se adună în tine
le simți cum îți comprimă
sângele și pielea
lumina ochilor și cuvintele
când formează în corp
furioase noduri de zăpadă
scâncete electrice și gesturi
pe care nu le poți controla
ce să faci cu aceste bucurii
neașteptate și înălțătoare
cruci simple în palme
ce să faci cu întâmplările
în care ți se întâmplă să locuiești
eventual nu le spui nimănui
și peste vremi scrii un poem
scurt.
cu Totdeauna la final.

***
ca un dinte de piatră
durerea crește în tâmple

moarte de lapte
pielea mea
flori de rid
tremur odată cu inima
somnul fuge de mine
ca unei vieți
căreia fără drept
mă dau
e trupul meu în mâinile tale
de cenușă

***
aerul precum o lance de gheață
îi străbătu pieptul ridicând-o ferestrei
era albă, pielea neatinsă decât de aburul nopții
asemenea laptelui neprihăniților
munții se ridicau în ochii ei
salbe de lâniță la gâtul mieilor de Mai
era o iarnă a luminii
o lumină a singurătății
nimic nu o mai putea atinge
prin vitralii lumina îi cuprindea chipul
neîntinând lumina rugăciunii
goală
scăldată în sânge
carnea ei lumina zidurile absenței