Literadura nr. 5 (9)

Sorin CĂLIN

Omul de tinichea
(fragment-volum în lucru)

– Fane, ia spune, mă, și ăstora povestea cu
ursu’.
– Care dintre ele?
– E una singură, nu mai fă pe neștiutorul!
– Bine, mă, dacă ziceți voi, da’ dați-vă mai
aproape.
Se așezară pe valize și ascultau.
– Plecasem cu ăl bătrân să dăm jos un
copac de pe locul nostru de la deal, eu cu
toporul, tata cu jagărul. Am mers pe cărarea
din spatele școlii, pe lângă gard și de acolo
am urcat până pe coama dealului. Am ochit
noi copacul și am țintit drept spre el. Înalt,
cam la vreo 15 metri, parcă ne aștepta. Am
suflecat mânecile, am scuipat în palme și dă-i.
Sus, jos iar și iar. Nu se lăsa de-al naibii ce
era, toporul parcă era rupt în gură. Eu
dădeam, copacul parcă gemea! Îi spun lu’ ăl
bătrân:
– Hai, mă, să încercăm cu jagărul! și-am
tăiat până la jumate.
L-am luat apoi iar la căsăpit cu toporul,
din partea ailaltă, iar gemea.
– Mă, tată, iar ai tras la țuică și acum
mormăi de rău?
– Ferească-mă sfântul, picătura n-am
băgat!
Încă un topor în copac și l-aș fi pus jos,
când mă trezesc cu ditai dihania în spate, cum
se târâse pe labe în jos pe trunchi, gata să mă
înhațe. Nu știu cum am făcut, de frică cred, că
i-am trăsnit una cu toporul drept în moalele
capului. A căzut secerat. Ăl bătrân era la vreo
câteva zeci de metri în față, inspecta lotul să
vadă dacă mai e ceva de tăiat. Am fugit spre
el și când am ajuns aproape, gâfâind îi zic:
– Bă, hai să vezi ce n-ai văzut! Un ditai
ursu’ gata să mă facă praf e jos, lat, lângă
copac, i-am dat una de i-am fărâmat țeasta!
Curios, a luat-o și el după mine spre locul
cu pricina. Când ajung mai aproape, ia ursu’
de unde nu-i! Ajuns și tata, vede cum de sub
crengile copacului, care căzuse între timp,
iese un iepure pătat de sânge, care o și rupse
la fugă de cum ne văzu. Se puse pe
un râs și-mi zise:
– Bine, mă, ăsta ți-e ursu’, p-ăsta l-ai
căsăpit? Ce-ai avut cu biata jivină, te știam
cinstit, să mă minți în halul ăsta!
I-am zis, m-am jurat, n-a vrut să mă
creadă în ruptul capului. Și azi se dă de ceasul
morții de haz când vede un iepure și-apoi îmi
bate obrazul.
– Uite ursu’, uite ursu’! și se tăvălește de
răs.
– De-aia-ți zice lumea Ursu? se arătă
surprins Marin. Să mor dacă știam! și se
puseră pe râs cu toții.
Râdeau ei, dar nu știau că peste vreo
câteva zile îi aștepta iadul. Au mai râs, au mai
sporovăit, au mai și fumat și pe la vreo două
jumătate au adormit buștean cu fundul pe
valize. Oricum, avea să fie ultimul lor somn
întreg pentru câțiva ani de atunci încolo.
Trenul ajungea abia pe la patru după
amiază a doua zi, nu mai putea sta niciunul cu
dosul pe lemnul valizelor, nici în picioare n-ar
mai fi stat, când și când abia reușeau să-și mai
plimbe pe hol ciolanele anchilozate, între
halte, când mai coborau țăranii cu desagii
burdușiți. Unul mai milos le dăduse un calup
de brânză, că știa și el ce e aia armată, făcuse
pe primul și rămăsese beteag de un picior de
la o schijă rătăcită . Era tocmai de la Suceava
și pe front luptase la Mărășești.
– Măi tată, măi, mă uit la voi că sunteți
tineri și vă spui ca la băieții mei. Ăl mai al
dracului îi răzbelul! Pe unii i-a lăsat chiori, pe
alții fără mâini, eu am avut noroc că am
scăpat numa’ cu atât. Cei mai mulți și-au lăsat
oasele pe câmp, de nimeni știuți, așa erau de
mulți că îi cărau cu căruțele până la groapa aia
mare, de a făcut-o mausoleu, la Mărășești. Nu
mai știai care era mâna unuia și care a altuia.
Și frate-miu Pamfil a ajuns tot acolo. O zi și o
noapte l-am căutat printre morții de pe câmp,
dar degeaba. Tot răscolind printre căzuți, mai
auzeai unul care se tânguia, pe altul horcăind,
îți venea să intri în pământ de jale!
Toți erau ochi și urechi, înspăimântați de
ce le auzeau. Știau și ei de la bătrâni cum
fusese în ‘917, dar parcă niciodată nu
dăduseră ca acum așa mare importanță la ce li
se povestea.
– Noi ne ducem la instrucție, neică,
războiul să mai stea la el acasă! se trezi
vorbind Vică.
– Taci, mă prostule, se vede că stai pe
câmp de dimineață până noaptea! zise Pârâtu.
Am auzit eu la aparat că nemții nu știu ce vor
să facă. N-o fi anu’ ăsta, da’ peste vreo câțiva
tot s-o coace ceva!
– Bate-te cu mâna peste gură, piază rea! îi
zise al lui Dobre. Păi eu nu mă mai însor? Mă
așteaptă Filica!
– Țara arde și lu’ ăsta îi arde de coțăială!
chicoti Ilie.
– Măi flăcăilor, le zise călătorul, să aveți
grijă și să vă țină Dumnezeu sănătoși!
– Mulțumim, nenică! spuseră cu toți.
Scoase Vasilică vreo două roșii, Marin
cuțitul, Fane și Gică două pâini și din valizele
lui Sică, a lui Ilie, pe post de picioare și din a
lui Ion al lui Anghelache pe post de tăblie
făcură o masă în mijlocul culoarului. Mâncară
pe apucatelea, unul nu mai deschidea gura
decât ca să dumicățească bucatele
semifestinului din tren.
– Să ne fie de bine! ură al lui Dobre. Bă,
mai e din țuica a de pe drum, că parc-ar merge
un gât?! apoi râgâi sătul.
– Hai că mai e câte o gură de căciulă,
cercetă Sică sticla din valiză.
Strânseră firimiturile, le făcură ghem în
bucata de hârtie în care fusese brânza și o
aruncară din mers pe fereastră.
– Bă țărane, aruncă la mă-ta acasă, nu din
tren! se auzi din vagonul celălalt.
– Numai tu Vică puteai să faci una ca asta,
nu ți-am spus să o duci la căcăstoare? se răsti
Fane.
Rămăsese de mers o jumătate de oră până
la Cluj și toți se aliniară spre ușă, fiecare cu
valiza între picioare. Marin aprinse o țigară,
trase un fum adânc în plămâni și apoi îl dădu
afară mai curat decât îl înghițise.
– Luați, bă, fiecare câte un fum, să facem
ca indienii și noi, să fumăm Naționala păcii!
– Care pace, Marine, noi mergem la
răzbel! țipă din fund Gică.
– Stați, bă, liniștiți, răzbel e numai la ăia
de la ziar în cap, își mai dau și ei cu părerea!
îi liniști al lui Dobre.
Trenul opri și cineva din compartiment se
tot opintea să iasă.
– Da’ un’ te grăbești, nene?
– Mai repede, băieți, că rămânem în tren!
– Răbdare, răbdare, nu pleacă până nu te
dai mata! se îmbățoșă Gică.
În gară, pe peron, un sergent și un răcan
cu lunete pe nas căutau cu privirea valizele de
lemn. Ai noștri răduceșteni când coborâră se
treziră înconjurați din toate părțile de alții
asemenea lor. Din fiecare vagon, și erau vreo
șaișpe, atinseră pământul clujean cel puțin
vreo patru sute.
– Bă, da’ mulți mai suntem! exclamă Vică
și rămase cu gura căscată. Zici că suntem ca o
cireadă!
– Doar tu și alții ca tine, mă boule, noi
suntem văcarii! Nia boală! râse Marin.
Sergentul fluieră și începu să țipe către ei:
– Care aveți ordin pentru Florești,
încolonarea în spatele meu!
Toți dădură fuga, se ciocniră unii de alții,
iar unul își fărâmă valiza și căzu cu capul
direct în unul dintre stâlpii peronului.
– Atențiune, comanda la mine! răcni
sergentul. Valiza jos și ordinul în mână!
Ezecutarea!
Se căutară, unii mai că nu-l mai găseau,
alții îl aveau la îndemână, în buzunarul de la
cămașă, dar Vică al nostru se pipăi peste tot și
îngheță de spaimă când constată că nu-l mai
are. Își adusese aminte de ce-i spusese Fane
cu batalionul dis-pi…, dracu-n el de cuvânt, și
rămase țeapăn. Când ajunse în dreptul lui
sergentul și îi ceru foaia, Vică nu putea scoate
un cuvânt.
– Soldat, foaia!
– Ăăăă, mmm….
– Bă, ești mut? Foaia!
Când venise controlorul tot așa se albise
Vică la față pentru că nu găsea foaia, pusese
mâna la buzunarul din stânga al puloverului,
nimic, în dreapta la fel, întoarse pe cele de la
ițari pe dos, nimic! Uitase nătângul că era în
valiză, îl pusese deasupra, în gară, după ce i se
rupsese mânerul. Ion al lui Anghelache când a
văzut ce împrăștiat este, i-a zis:
– Dă, mă, să ți-l țin eu, că iar îl faci pierdut
la cât ești de amețit!
– E la mine, dom’ sergent! se auzi din
rândul doi.
Vică scăpă în acel moment două picături
în nădragi de frică, se înmuie și se prelinse pe
lângă valiză în jos. Se trezi cu două perechi de
palme și urechile fâsâind, de parcă îi trecea o
locomotiva cu aburi prin cap. Leșinase tontul.
– Avem și o domnișoară printre noi!
mustăci sergentul. Bă, credeți voi c-ați venit
la hotel? țipă brusc sergentul. Aci se face
cătănie, nu alta!
– Domn sergent, îndrăzni Marin, unu’ de-ai
noștri l-a speriat cu batalionul disciplinar și
când ați cerut ordenu’….
– Și când ai să dai nas în nas cu inamicu’,
tot așa o să leșini, soldat? Scoatem noi om din
tine! Încolonarea! Înainteee, după mine, marș!
Convoiul de valize se puse în mișcare spre
ieșirea din gară, fluierul sergentului ținea
cadența, aidoma locomotivei care se pierdea
în zare, șuierând stins în depărtare. În fața
gării trei camioane așteptau pe recruți. Șoferii
stăteau adunați lângă primul camion și fumau
câte un ,,plugar”.
– Bă, se aude că ne cheamă peste trei zile
la cazarmă pe termen nelimitat! se arătă
îngrijorat Andrei.
– Așa mi-a zis și mie Doboș, colonelul,
știți că mi-e unchi! încuviință Miclăuș.
Spunea că nemții se pregătesc să intre în
Polonia și cât mai e până la noi?
– Nu-i a bună, ne rămân oasele cine știe pe
unde! se îngrijoră Gheo, șoferul ultimului
camion.
– Îhî, mormăi și Ferentz gânditor, curierul
unității.
Venise la gară să ridice un pachet pe care
i-l înmânase cineva personal pentru
comandant. Știa ceva despre ultimele știri
internaționale și ungurii erau în fierbere.
Câțiva din Huedin făcuseră o organizație
secretă și abia așteptau să acționeze la timpul
potrivit. Îl contactaseră și pe el, știau că e cel
mai mobil soldat din unitate și îi explicaseră
de ce era important să facă parte din
organizație. Voiau să mobilizeze și din armată
oameni care ar fi putut pune mâna pe
cazărmile militare, ca la momentul oportun să
preia conducerea Transilvaniei, urmând mai
apoi să se unească cu Ungaria. Nici nu dăduse
un răspuns, dar nici nu spusese nu, fierbea în
el totuși sânge maghiar, crescuse într-o
familie ale cărei obârșii erau nobile, era
descendentul pe departe a lui Bathory. De ce
nu fusese ferm? Nu pentru că s-ar fi temut
pentru el îl făcuse să cântărească răspunsul,
nu, ci grija pentru tată-său și maică-sa.

! Info eveniment

Lansarea cărții Secvențial a fost un moment
de bucurie din partea autoarei, Carmen Tania
Grigore, și a participanților, un cerc restrâns
de prieteni, rude, scriitori. Cartea este o altă
mână întinsă de autor pe care nu o mai ia
înapoi.
S-a ținut un moment de reculegere pentru
scriitorul Alexandru Oproescu și pentru
Andrei Șaguna, actor și poet plecat dintre noi
când încă mai avea multe de spus.
Marin Ifrim a moderat evenimentul desfășurat
la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău.
Despre volum și despre autoare au vorbit:
Luminița Zaharia, Dumitru Dănăilă, Părintele
Milea Mihail, Stelian Grigore, Teo Cabel,
Dumitru K. Negoiță, Ștefan Dima, Mihaela
Roxana Boboc, Ovidiu Cameliu Petrescu,
președintele asociației „Renașterea Buzoiană”
sponsorul cărții.

Activități desfășurate la Centrul Cultural
Alexandru Marghiloman
În perioada Aprilie – Iunie 2017

04-aprilie- „Ziua Internațională a cărților
pentru copii”, activitate realizată cu ocazia
zilei de naștere a scriitorului Hans Cristian
Andersen în parteneriat cu Școala gimnazială
Ploscuțeni Vrancea. Au fost citite poezii ale
scriitoarei Violeta Mihăeș, Focșani.
Coordonator, bibliotecar Valentina Andrei.
06-aprilie- „Seară de muzică bizantină” cu
ocazia Sfintelor Sărbători de Paște. Corul
Bizantin al seminarului teologic „Chesarie
Episcopul” din Buzău și Viorel Iosif,
absolvent al Facultății de Teologie, București,
și a Școlii de Muzică Bizantină „Odeio
Orfeas” din Atena, protopsalt al Paraclisului
Ambasadei Republicii Elene din București și
întemeietorul Asociației Culturale Româno-
Elenă ROMIOSINI”.
07 aprilie: Ziua Mondială a Sănătății
organizată de Clubul literar „Esențe” coordonat
de director Elena Isbășoiu și Oana
Paraipan.
24 – aprilie – Clubul literar „Esențe” a
găzduit lansarea de carte a poetului Ștefan
Dima-Zărnești, „Toiagul de lumină”.
26 – aprilie – Ziua Internațională a Dansului,
coordonator Adriana Stuparu.
27 – aprilie – „Monolog la castel” spectacol
realizat de membrii clubului de teatru,
coordonat de Adrian Nicolae.
2 – mai – Ziua porților deschise la biblioteca
Centrului Cultural, coordonator Valentina
Andrei.
4 – mai – Vernisaj expoziție de artă plastică
„AMALGAM”, artist plastic Văleanu
Silviana Ana.
5-6 – mai – Festival Regional de Teatru
pentru elevi „Într-un Act”, organizat de școala
„Ion Creangă” Buzău în parteneriat cu Centrul
Cultural „Alexandru Marghiloman”
12-14 – mai – Festivalul Național de
Epigrama „Cat e Buzăul de mare”.
-Expoziție de caricatură – Adrian Bighei,
prezentare catrene Tănase Aculin.
12 mai – „ARTA PRINTRE BLOCURI”
eveniment de creație contemporană a III-a
ediție, organizat de Centrul Cultural,
coordonator Stefan Daniel Lăzărescu.
15 mai – Ziua Internațională a Familiei,
organizată de Centrul Cultural pe tema
„Familia- factor de destructurare a
fundamentelor sale”, a conferențiat avocat
Ana-Corina Sacrieru.
17 mai – Ziua Mondială a Diversității
Culturale- Spectacol multicultural la care au
participat ansambluri de dansuri tradiționale:
„Kymata” al Comunității Elene Prahova,
grupul Dunaiskie Roza, al Comunității
Rușilor Lipoveni din Brăila”, etc.
19 – mai – Dublă lansare de carte, Paulina
Georgescu și Marius Vlăsceanu.
20 – mai – Noaptea Internațională a
Muzeelor, Centrul Cultural a fost vizitat de
peste 1000 persoane.
24 – mai – Simpozion Internațional de
Muzicologie Bizantină – Arhiepiscopia
Buzăului și Vrancei.
25 – mai – Clubul literar „Esențe” –
eveniment comemorativ – Ziua Eroilor
8 – iunie – Clubul literar „Esențe” a prezentat
piesa de teatru „Dincolo de orice”,
interpretată de adolescenții Atelierului de
Creație și Teatru APOR Vrancea.
9 – iunie – Concert simfonic „SONORO
Conac” organizat de Centrul Cultural
„Alexandru Marghiloman”.
11 – iunie – Omagiere 128 de ani de la
moartea lui Eminescu – Club literar „Esențe”.
14 – iunie – Concert simfonic extraordinar
„Stradivarius Evening”.
16- iunie- Ziua Baroului
24-iunie – Ziua Universala a Iei
26-iunie- Ziua Drapelului
28-iunie – Concert extraordinar de chitară
clasică Costin Soare

Distribuie: