Cotețul cu metafore – Dezolare
Dezolare
Eu chiar nu pot să înțeleg defel
De ce domnul Adrian Streinu-Cercel
Nu s-a gândit la cei de șai’șcinci de ani,
Să-i ducă și la muncă, la… germani?
Ar deveni atuncea, un arhanghel
Ce va veghea în câmpul de sparanghel
Ca vârstnicii să-și facă bine treaba,
Că doar nu i-a carantinat degeaba!
Se știe că nu pot să nu muncească,
Așa fiind ființa asta românească…
Astfel că, dacă vor sta atât în izolare,
Bătrânii vor înghiți resurse bugetare!
Acest ,,străin-cercel”, român între români,
Vrea să ne văduvească și de cei bătrâni,
Și să păstrăm față de ei acea distanță
Până nu va mai rămâne vreo speranță
Până mai ieri, era privit ca un ,,erou”
Vorbele lui ne aduceau un suflu nou
În lupta asta cruntă cu perfidul virus
În care ne trezim mereu în minus…
Deci, iată, dragii mei ce ne așteaptă,
Pe cei ce spre bătrânețe se îndreaptă!
Nu mai contează munca de o viață:
Ți se negociază anii ca la piață!
Închiși în țarcuri, separați în izolare,
Și condamnați la sumbră dezolare,
Nu azi, nu mâine, poate nici poimâine,
Dar într-o zi, nu li s-o da nici pâine!…
Chiar de Străinu, cuvântul și-a retras,
Glonțul acestor vorbe a fost tras!
Și-oricâtă minte are nefericitul domn
Cred că are mare nevoie de un… somn!
