Literadura nr. 5 (1)

Editorial

Finalizând nr. 5 al revistei „Literadura”,
am realizat că acum un an, pe vremea
aceasta, apărea primul număr care
îmbina timiditatea și ambiția, conduita
echidistantă față de dispute, orgolii și
șușanelele de pe la colțurile unde chibiții
așteptau să aibă un motiv în plus.
Un scurt bilanț și am constatat că un an întreg
s-a condensat în patru reviste.
Sezonul estival este la cotă maximă. Are
literatura vacanță? Niciodată. Nici cititorii nu
sunt în vacanță niciodată. Începeam primul
număr spunând că: „o revistă este capul de
pod al unei viziuni”.
Credem doar că viziunea noastră a prins
rădăcini și își urmează drumul, străpungerea
verticalului și scrutarea orizontului de la
nivelul acumulărilor impuse volens nolens de
această înaintare prin deșertul iluziilor
literare, „sub jarul pustiei” pentru a ajunge la
o oază de stabilitate contextuală și de
recunoaștere. Când vor veni? Avem răbdare și
perseverență. Vorba acea „Nu mor caii când
vor câinii”.
Mai mult nu trebuie să ne facem prea multe
planuri, trebuie doar să mergem mai departe.
Constatăm că avem câțiva colaboratori cărora
le suntem recunoscători pentru încredere. E
ușor să faci o revistă online pe care să o
promovezi pe Facebook, pentru like-uri. Nu
am ales această cale. Ba, cu fușăraia noastră,
cum ne arăta cu degetul un coleg de litere, am
ales să nu uităm de unde am plecat, dar nici
unde vrem să ajungem. O revistă este o
fereastră deschisă spre un anumit orizont.
Suntem deschiși și avem o panoramă destul
de largă asupra fenomenului literar prin ceea
ce am publicat și prin cei care au fost alături
de noi, cărora le mulțumim și îi mai așteptăm.

Redacția Literadura

Prof. Dr. Mihaela Nicoleta Burlacu

Cum viața devine literatură

Între viață și literatură se stabilește un
raport simplu ca o înțelegere tacită în care
amândouă revendică adevărul despre
lucrurile petrecute. Când parcurgem opera și
viața unui scriitor, este imposibil să nu găsim
corespondențe între cele două. Unii scriitori
lasă în mod intenționat viața să intre în
ficțiune, alții susțin cu tărie doar ficțiunea. Cu
toate acestea, nimeni, dar nimeni, nu poate
scrie despre ceva ce nu există, cu alte cuvinte,
că vrem sau nu, ficțiunea are partea ei de
realitate. În ceea ce privește analiza operei ca
o oglindire a realității, putem spune că e un
exercițiu menit eșecului, întrucât nu se pot
descoperi toate evenimentele și trăirile din
viața cuiva. În cazul memoriilor, suntem
forțați să le considerăm sincere, dar
întotdeauna va exista un „dar”. Mă întreb și
eu, cum s-au întrebat și alții înaintea mea, de
ce scriitorii publică autobiografii. Jurnalul
privat îl înțeleg: testimonialul unui trecut
personal ce nu se dorește uitat (prima
dragoste, prima dezamăgire, o boală, o
bucurie, cotidianul imortalizat). Dar jurnalele
publice și autobiografiile? Cu siguranță
scopul lor este didactic, deoarece rămân
martorele istoriei, ale unor evenimente mai
mult sau mai puțin importante pentru publicul
larg. Memoriile din perioada comunistă, de
exemplu, expun durerea, nevoia, teama, răul
acceptat. Când X sau Y le notează pe ascuns,
apoi le dă tiparului, X sau Y vrea să ne învețe
ceva, să nu uităm și să repetăm.
Autobiografiile reflectă efortul autorului de a
găsi răspunsuri, de a elucida mistere, de a da
un sens propriei existențe și de a-l transmite
mai departe. Fiecare autobiografie conține o
învățătură majoră, principii de viață care îți
umezesc ochii și te fac să exclami: ei, uite!
Așa da!
Una din sarcinile criticilor e de a descoperi ce
îi inspiră pe autori, cu alte cuvinte de a
evidenția realitatea din ficțiune. Făcând apel
la trecutul scriitorului, la locul nașterii, la
mediul familial, la educație, putem face
asociații utile ca să scoatem la iveală trăsături
structurale, teme și motive, personaje tipice și
tot ce ține de interpretarea operei literare. O
altă sarcină e de a invita la interpretarea
istoriei rememorate. Literatura memorialistică
presupune întâlnirea trecutului cu prezentul.
Scriitorul își întâmpină cititorul prin
subiectivismul adesea enunțat. Realitatea este
copiată ca atare, însă universul copiat, odată
analizat, evaluat, respins sau acceptat,
primește din trăsăturile scriitorului și ale
cititorului. Naratorul la persoana întâi este
reprezentant al autorului, al naratorului și
chiar al lectorului. Eul este subiectul
enunțării, punctul de pornire al eului concret,
generator al timpului și al spațiului pe care
textul le reproduce. Naratorul are funcția de a
povesti ce se întâmplă, dar și de a se povesti
pe sine. Faptul că autorii de memorii
utilizează persoana întâi inspiră încredere,
deoarece dă cititorului sentimentul realității.
Sinceritatea, spontaneitatea și autenticitatea
sunt atribute obligatorii.
În autobiografii, autorii rescriu istoria,
rămânând compatibili cu realitatea. Deși au
intrigă, acțiune, deznodământ, căutăm mai
degrabă lirica ideilor. De cele mai multe ori,
autorul – personaj nu se va descrie ca un
geniu, deținător de Nobel sau alte premii,
publicat în sute de limbi și milioane de
exemplare, ci ca un om ca toți ceilalți, nici
mai inteligent, nici mai puternic, nici mai
distinct. El reflectă societatea în care trăiește
și exemplifică ideile timpului. Aspirația lui
este să înțeleagă menirea pe care o are. Mă
rog, se preface că nu înțelege ca să ne descrie
nouă cum a ajuns să priceapă, drumul pe care
l-a parcurs în propria metamorfoză, probele
pe care le-a dat ca să devină ființa mai bună,
super modelul demn de urmat.
Ca autoare de monografii, am tendința să dau
elementelor biografice un rol exagerat în
explicarea operelor. Iar dacă autorul declară
de la început că evenimentele fac parte din
viața proprie, mă lansez cu vehemență într-un
exercițiu exhaustiv de evidențiere a realității.
Orice operă de artă (fie ea literatură, muzică,
sculptură etc.) chiar dacă este finită, completă
și închisă în sensul de „perfectă așa cum e”, se
deschide prin interpretare și se transformă în
tot atâtea forme noi cât interpreți. Textul meu,
de exemplu, va alcătui un tot definit,
terminat, închis ca un cerc. Apoi vine un
cititor care destramă întregul prin interpretare
și reinterpretare (altfel, doar citește, nu și
înțelege!) Apoi un alt cititor și un alt cititor și
tot așa! Textul nu va mai fi al meu, ci va fi al
tuturor celor care l-au citit. Chiar și al tău,
dragă cititorule! Fără să vrei, ești o instanță
importantă în textului meu și accept să-l
transformi după bunul plac. Mă folosesc de
intelect ca să scriu, fac apel la realitate că să
pătrund în ficțiune. La fel și tu: ești real, dar
ai pătruns în lumea literaturii. Quod erat
demonstrandum: viața a devenit literatură!

Antologice

Rodian DRĂGOI

ai plecat lăsându-mi o lacrimă mai lungă
decât toți anii

ai plecat lăsându-mi o lacrimă
mai lungă decât toți anii
pe care i-am trăit împreună

căldura mâinilor tale
mi-ar fi fost de ajuns
să topesc nămeții
celor mai năprasnice ierni

când voi muri
tu vei fi atât de departe
încât nu vei afla

vei continua să-mi trimiți
scrisori
la care desigur
nu vei primi răspuns
niciodată

mă vei blestema
și vei continua să trăiești
mai departe

mi-au promis că vor veni în dimineața
aceea

mi-au promis că vor veni în dimineața aceea
nu au venit
doar ei mă puteau ajuta
așa că am continuat cu disperare să-i aștept

zilele și nopțile treceau fără ca ei să apară
fără ca eu să pun geană pe geană
după vreo lună de așteptare
somnul m-a doborât

Dumnezeule taman atunci
au venit m-au zgâlțâit au turnat apă rece pe
mine
degeaba lăsați-l în pace
e limpede că nu are nevoie de noi
a zis cel mai bătrân dintre ei

și au plecat supărați

viața mea ca o cățea credincioasă

„oprește-te”
mi se strigă în toate limbile pământului
dar eu nu mă opresc nici o clipă

am acasă un poem care plânge
și mă așteaptă

„dar tu nu mai ai casă
dar tu nimic nu mai ai
numai numele ți-a mai rămas”

îmi ascund numele
sub cămașa mea zdrențuită
și alerg mai departe

și după mine
viața mea ca o cățea credincioasă

Hristina DOROFTEI

la adăpost

ce plăcut este să ai un loc
în care te ascunzi de toate problemele
stingi lumina
pornești căldura
te ghemuiești la picioarele caloriferului
și asculți liniștea ce se prelinge
de-a lungul pereților mușcați
de viforul rămas pe dinafară

șoapta divină

intuiția este șoapta lui Dumnezeu
din fiecare moment al vieții noastre
îmi spun în timp ce adun cioburile
de pe marginea drumului meu

floarea vârstei

desigur că floarea vârstei
are doar aspecte pozitive
îți oferă un anumit statut
copiii îți spun tanti
vânzătoarele doamna
tinerii nu mai fluieră după tine
bărbații te privesc doar cu discreție
fetele te văd model în viață
băieții expirată
foștii iubiți râd pe sub mustăți
că ai rămas până la urmă single
vecinii se întreabă dacă nu ești lesbi
familia speră că te vei mărita odată
mecanicul să-ți găsești un bărbat
care să-ți amintească de frâna de mână
neamurile așteaptă cu interes următoarea
relație
prietenele măritate te sfătuiesc să rămâi
fericită
cele nemăritate îți dau în cărți
până una alta
mai torni puțină apă în vază
ca să te împrospătezi
și să-ți menții petalele cât mai fit!

Angela Mamier NACHE

Mod de întrebuințare

Visul, aliment tonic, nutritiv și simpatic
Viața-l încorporează
Duce la vizibile creșteri și-nfrumusețări
În nivelul de trai
O, libertatea de-a respira ori gândi cu nesaț
Fără nici un sentiment de frustrare
În colecția mea de vise
Caut mereu un model ideal
Îl aleg, strălucesc în sfârșit
Între realitate și vis
Anchetez adevărul, scotocesc
Optime soluții-n numeroasele
Labirinturi, acesta dor
Fără cheia acestui fragil paradis
N-aș mai rămâne în umilință.
Madame Bovary, votre fidele
et savante lectrice…

În fața voastră

Efecte nocive-n angoasa, aglomerația
Crizele energiei
Evoc soarele, spațiul verde, pofta
De-a călători-n carne și oase-n
Melancolie (paralelele și meridianele
câte vor fi)
Mă compar cu cele din jur
Inteligența ține de cald prea timid
Veacului atât de pripit
Lângă jeansi, T-shirturi –
Straie romantice, gânduri retro-n
Broderiile fine ale stilului nou
Poezia îmbracă maiouri sportive,
Albe și simple inscripții (I love you)
Ori adie-n înflorate și sofisticate
Mătăsării
Îmi măsor cuvintele, brațele, trupul
Îmbobocite din dragoste
Mă bucur că exist și-n aceste
Idei luminoase
Cu siguranță încerc să mă schimb.