De-ai noștri! – Marius Neculae – RÂMNICU SĂRAT – Opere de for public, monumente și plăci comemorative (5)
În loc de postfață
La finalul acestei prezentări trebuie remarcat faptul că în ultimii ani, urbea s-a îmbogățit considerabil cu astfel de monumente. Chiar în acest an am asistat la discuții în care aleșii locali, răspunzând unor dorințe ale cetățenilor, plănuiau ridicarea unui bust al dr. Ilie Pavel, în incinta Școlii nr. 3. Această inițiativă va fi coroborată cu schimbarea denumirii instituției, dr. Ilie Pavel fiind deja numele unei străzi din municipiu(103).
Multe alte personalități au legătură cu orașul, și ar merita un bust, sau măcar o placă comemorativă. Printre aceștia enumerăm:
Vasile Cristoforeanu (1859-1896), avocat, primar al Râmnicului, mort, tânăr fiind, de tuberculoză. Este considerat edilul care a început modernizarea orașului. Școala nr. 5, construită în timpul mandatului său (1895) îi poartă numele.
Menelas Chircu (1864-1960), prieten al artiștilor și scriitorilor, care îl vizitau – George Topârceanu, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Nichifor Crainic, Nicolae Grigorescu, Alexandru Vlahuță -, a făcut parte din comitetul de inițiativă pentru ridicarea bustului celui din urmă, și a înființat, în ideea păstrării tradițiilor, Societatea de jocuri, port și muzică Chindia (1912).
Traian Săvulescu (1889-1963) întemeietor al școlii românești de fitopatologie, membru, și președinte al Academiei Române (1948-1959), ministru al Agriculturii și Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, a publicat Flora R.P.R., Monografia uridinalelor din R.P.R. și Monografia ustilaginalelor din R.P.R. Are un important fond (peste 2000 de obiecte, publicații, fotografii și documente) la Muzeul Municipal(104). Liceul Agricol îi poartă numele din anul 2012.
Petre Antonescu (1893-1965), arhitect, vestit pentru promovarea stilului neo-românesc, printre operele sale amintim: Arcul de Triumf, Palatul de Justiție din Buzău, Palatul Primăriei Capitalei. A fost membru al Academiei Române (1945) și al Comisiei Monumentelor Istorice. Din păcate, casa în care a copilărit, monument istoric, se află de ceva vreme într-o stare deplorabilă.
Stelian Cucu (1904-1985), filolog, scriitor, traducător și poet, profesor și director la Liceul Regele Ferdinand (azi Colegiul Național Al. Vlahuță), a publicat poezie, critică și traduceri, printre care: Trec păsări în amurg (1929), Nopți provinciale (1931), Anotimpuri (1934), Iubiri și nunți (1973). Are un fond de carte la Muzeul Municipal(105).
Constantin Brâncoveanu (1654-1714), domn, martir și sfanț(106), a ctitorit, împreună cu unchiul său, spătarul Mihail Cantacuzino, mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului(107), ridicată în perioada 1691-1697.
Valeriu Sterian (1952-2000), născut în Știubeiu, urmează liceul la Râmnic și Facultatea de Psihologie în Capitală. Cantautor, folkist, membru al Cenaclului Flacăra, a cântat în formațiile Capital , Sfinx, Venus și Sintetic. Fosta Școala nr. 8 îi purta numele iar Centrul Cultural Florica Cristoforeanu organizează anual un festival de folk (din 2013), care îi poartă numele.
Pe lângă personalități, Râmnicul are și simboluri, care pot fi dăltuite în piatră sau metal: calul în galop – stemă a acestor locuri, Samson – care trebuie să revină, sub o formă sau alta, acolo de unde a plecat, acvila Țării Românești, chiar și lupul dacilor (avem deja simbolul romanității- lupoaica cu Romulus și Remus), care poate foarte bine ilustra istoria veche a acestor locuri, făcând legătura cu așezarea dacică timpurie de la Poșta – Râmnicu Sărat(108).
Am încheiat periplul nostru printre operele de for public, monumentele și plăcile comemorative ale Râmnicului Sărat, invitându-vă iarăși la un tur- de această dată de facto – printre monumentele prezentate, neocolind însă monumentele istorice sau unele din monumentele funerare ale unor personalități (C. Datculescu, O. Moșescu), Parcul Central sau Muzeul Municipal.
Anexa I
LISTA MONUMENTELOR ISTORICE
-RÂMNICU SĂRAT-*
1. 741 BZ-II-s-B-02451 Sit urban Râmnicu Sărat Perimetrul cuprins între str. Brâncoveanu C., Primăverii, Dezrobirii, Milcov, Vladimirescu T., Mărgăritarului, incluzând str. Victoriei și str. Avântului cu ambele fronturi de clădiri Sec. XIX
2. 742 BZ-II-m-B-02452 Casa Moșescu Str. Amurgului 1-A 1794
3. 743 BZ-II-m-A-02453 Primăria Orașului Str. Bălcescu Nicolae 1 1898
4. 744 BZ-II-m-A-02454 Biserica ,,Nașterea Maicii Domnului” Str. BrâncoveanuConstantin 59 1784
5. 745 BZ-II-m-B-02455 Casa sopranei Florica Cristoforeanu Str. Cuza Alexandru Ioan 18 1895
6. 746 BZ-II-m-B-02456 Casă Str. Drăgăicii 5 Sf. Sec. XIX
7. 747 BZ-II-m-A-02457 Biserica ,,Sf. Voievozi” – Câța Str. Eminescu Mihai 1 1765
8. 748 BZ-II-a-A-02458 Ansamblul bisericii „Sf. Dumitru” Str. Fundătura Bujorului 1 1707 Bagdat
9. 749 BZ-II-m-A-02458.01 Biserica ,,Sf. Dumitru” Bagdat Str. Fundătura Bujorului 1 1707
10. 750 BZ-II-m-A-02458.02 Clopotniță Str. Fundătura Bujorului 1 1707
11. 751 BZ-II-m-A-02459 Gara Nouă Piața Gării 1 sec. XIX
12. 752 BZ-II-m-B-02460 Casă Str. Ipătescu Ana 29 1908
13. 753 BZ-II-m-B-02461 Casa Zamfir Str. Matei Basarab 91 1897
14. 754 BZ-II-m-B-02462 Fostul penitenciar Str. Mihalache Ion 53 sf. sec. XIX
15. 755 BZ-II-a-A-02463 Fosta mănăstire Râmnicu Sărat Str. Primăverii 4 sec. XVII-XIX
16. 756 BZ-II-a-A-02463.01 Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” Str. Primăverii 4 1697
17. 757 BZ-II-a-A-02463.02 Casa domnească Str. Primăverii 4 sec. XVII-XIX
18. 758 BZ-II-a-A-02463.03 Stăreție, azi Muzeul Municipal Str. Primăverii 4 sec. XIX
19. 759 BZ-II-a-A-02463.04 Chilii, azi Muzeul Municipal Str. Primăverii 4 sec. XVII-XIX
20. 760 BZ-II-a-A-02463.05 Turnuri Str. Primăverii 4 sec. XVII-XIX
21. 761 BZ-II-a-A-02463.06 Zid de incintă Str. Primăverii 4 sec. XVII-XIX
22. 762 BZ-II-a-A-02463.07 Ruine chilii Str. Primăverii 4 sec. XVII
23. 763 BZ-II-m-B- Biblioteca Str. Principele 1910 02464 Municipală Ferdinand 37
24. 764 BZ-lI-m-B-02465 Gara veche, azi anexă a Liceului Agricol Sos. Puiești 2 1881
25. 765 BZ-II-m-B-02466 Casă Str. Unirii 23-A 1920
26. 766 BZ-II-m-B-02467 Banca Comercială Română Str. Vladimirescu Tudor 10 sec. XX
27. 767 BZ-II-m-B-02468 Clubul Copiilor Str. Vladimirescu Tudor 11 înc. sec. XX
28. 768 BZ-II-m-B-02469 Liceul „Alexandru Vlahuță” Str. Vladimirescu Tudor 13 înc. sec. XX
29. 817 BZ-III-m-B-02503 Bustul lui Alexandru Vlahuță Str. Vladimirescu Tudor 17 1925
30. – BZ-II-m-B-21058 Casa Iorgu- Antonescu(109) Str. Vladimirescu Tudor 24 înc. sec. XX
* Datele sunt redate așa cum apar în LM1 2010.
Note:
103. Nomenclatorul Stradal al Municipiului Râmnicu Sărat, prin amabilitatea Serviciul Urbanism al Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, 2012.
104. Fond Traian Săvulescu, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, secția dc istoria culturii.
105. Fond Stelian Cucu, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Secția de istoria culturii.
106. Sărbătorit în Biserica Ortodoxa Româna la data de 16 august.
107. Pisania bisericii Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat.
108. Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Secția de istorie, colecția arheologie, fond Poșta- Cetățuie. Săpături arheologice Dr. Florentin Liviu Cristea.
109. Clasată monument istoric dc categoria B, prin Ordinul ministrului culturii nr. 2187/2 aprilie 2013.
