Fărădelegea lui Călin – Cocul civil
Contrazicere? Nu-ncape un dram!
Vorbesc românii vrute și… vrute, cine să le ia și cel din urmă drept, cleveteala, cuvântarea goală și efectul potrivit? Nimeni. Ori doar…. Ceva pe undeva în textul Al. 2, Art. 70, o restrângere, o limitare puțin mai înainte, la Art. 75.
Despre el – a se remarca importanța – se amintește și în Art. 71. Luat de martor în ,,procesul” invadării vieții personale, intimă ori de familie, imixtiunii în domiciliu, reședință ori în scrisorele, fără – fiindcă de-aia se numește ingerință – consimțământ sau bariere limitative. Acest tot fiind formula ideală pentru recunoașterea vieții private. Trecând peste amestecul în treburile ,,interne”, se interzice utilizarea ,,… în orice mod…” a informațiilor, manuscriselor, iarăși scrisorelele, și documentele personale, când nu există acordul celui în cauză.
Art. 72 cu coadă – Art. 75 -, denunțând lipsa de…. Într-o societate precum cotidiana, fundamentele filozofiei trăirii umane sunt flori rare, pe cale rapidă de dispariție, sigură. De aceea prezența acestor însușiri în Codul Civil sunt formale, ține mai mult de palmares. Încercați să le fluturați termenii demnitate, onoare și reputație celor ce populează cu succes România de azi. Ar zice că faceți mișto de ei….
N-ar sări la ,,mardeală”, despre ce nu știu și nu înțeleg nu-și bat capul, te dau naibii și poate furi o scatoalcă, însă vai de cel ce atentează la ,,propriile” lor imagini. Le e chiar legea părtașă. Art. 73 susține unicitatea oricărei persoane, dându-i putere deplină de interdicție și împiedicare a reproducerii ,,… înfățișării… fizice ori a vocii…”, inclusiv utilizarea. Art. 75 iar ,,moț” în final.
Și scai. Se lipi și de Art. 74, ,,Sub rezerva aplicării dispozițiilor…, pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private:”. Cu acord zero înșirându-se intrarea, rămânerea sustragerea unui obiect din locuință, interceptarea și utilizarea de convorbiri private (doar statul cu voie – dintr-o amintire cu penale…), captarea/utilizarea imaginilor/vocilor dintr-un spațiu privat, difuzarea acestora, observarea vieții private (aici există și un temei juridic în contra). Nici știrile, dezbaterile, anchetele sau reportajele legate de viața… nu-s trecute pe lista permisiunilor, dacă persoana nu încuviințează. Lit. g) m-a dus cu gândurile la țigări și la ,,minunatele” fotomodele prepuse pe cartonul pachetului. Voie primiră producătorii, să nu pățească și alții la fel. În același spirit al legalității lipsa totală a unui chip ,,infectat” în timpul acestei crize pandemice. Tot aici avem paradoxul apropierii a două chestiuni imposibile: ,,… inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză…” De râs și de luat la mustrări redactorul. Cu toate iar-urile ulterioare în frază, care cer acordul familiei pentru cel decedat. Fiindcă lit. h) pune degetul pe rănile mele privitoare la singularitatea trăsăturilor fiecăruia dintre noi – mă stârnise articolul cu imaginea -, nu pot să trec indiferent pe lângă fenomenul actual de tipizare a înfățișării faciale. Dă-o-ncolo de modă, chiar așa să ajungi să nu poți spune cu certitudine că ăla este el și nu un altul pe care nu mai departe de 100 de metri de mers stradal îl întâlnești? Cum să te conformezi utilizării cu bună-credință a numelui – când te cheamă la fel -, a imaginii – când semeni leit -, a vocii – când melismele-ți sunt identice -, când ești confundabil și oricâte dovezi în favoarea-ți nu poți demonta confuzia? Să discutăm oare despre ce fuse și trecuse cu ocazia alegerilor, cu primirea de mesaje pentru sprijinul cine știe cărui candidat? Să discutăm despre documentele, manuscrisele, datelor de domiciliu uzate în lipsa acordului? Dacă nu noi, atunci lit. i). Poate.
