De-ai noștri! – Marius Neculae – RÂMNICU SĂRAT – Opere de for public, monumente și plăci comemorative (1)

Argument

Râmnicu Sărat este o localitate cu un trecut bogat, cu o istorie scrisă de aproape șase secole, fiind atestat documentar la 8 septembrie 1439, printr-un hrisov emis de către domnitorul Vlad Dracul(1). Desigur, așezarea este mult mai veche, fiind descoperite chiar în vatra orașului urme de locuire aparținând culturii Boian(2), din neoliticul mijlociu.
Un oraș cu asemenea trecut – punct nodal al drumului comercial dintre Muntenia și Moldova este, cum e și normal, plin de vestigii, monumente, istorii și legende. Pe aici au trecut Ștefan cel Mare, Brâncoveanu, Cuza, Carol I, Nicolae Iorga. Aici s-au dat lupte grele în martie 1471(3) și decembrie 1916(4), iar în decembrie 1989 unii dintre noi au auzit împușcăturile și salvele de tun ale Revoluției.
Ținând cont și de faptul că Râmnicu Sărat are o bogată istoric militară, fiii săi luptând, câteodată până la sacrificiul suprem în bătăliile neamului, este normal ca în localitate să întâlnim statui sau monumente comemorative ale acestora, care amintesc jertfele râmnicenilor, începând cu războiul de independență, în care au murit nouă soldați din oraș(5), pentru ca numai în ziua de 12 ianuarie 1878 să cadă, la Smârdan, 44 de ostași din Regimentul 9 Dorobanți, majoritatea din comunele județului(6). Aici au funcționat importante unități militare, dar și o temută închisoare, care a înghițit între 1900 și 1964, mii de oameni(7).
Este bine să amintim că în decursul secolului XX, orașul a trecut prin transformări importante, generate de evenimentele legate de cele două războaie mondiale, cutremurele din 1938, 1940, 1977 și 1986, care nu numai că au afectat zona istorică veche, dar au și justificat dorința unora de a distruge monumente, pentru a face loc unor spații cu alură mai contemporană. La acestea se adaugă și vidul legislativ de după 1989, când s-au putut face modificări sau demolări în arii istorice protejate sau chiar la monumente comemorative, fără ca autoritățile să poată interveni, spre a opri sau măcar pentru a sancționa acest demers.
Pe lângă monumentele istorice oficiale(8) trecem zilnic pe lângă vestigii pe care nu le observăm dacă nu suntem atenți. În afara unor monumente de arhitectură, care ies în evidență prin ornamente și eleganță (Casa Lupescu, Casa Chircu, Casa Zamfirescu, Cercul Militar, bisericile și școlile vechi din oraș)9, câți n-am trecut prin parcul din centrul orașului, fără să băgăm în seamă superbele fântâni arteziene sau câți nu am privit clădirea Poliției tară să ne oprim ochii asupra sfincșilor ce străjuiesc intrarea?
Cu toate că fiii, prin naștere și de suflet, ai Râmnicului, care i-au dus faima, chiar și peste hotare, sunt numeroși – la fel și evenimentele care au marcat aceste locuri- localitatea nu se poate lăuda cu multe opere de for public și monumente comemorative, care să cinstească și să aducă aminte de oameni, locuri și evenimente. Așa stau lucrurile nu de unu sau două decenii, căci iată cum deplângea O. Moșescu situația, în 1973: Urbea noastră a rămas săracă în monumente de artă. Doar câteva relicve de piatră […] încolo, busturi de bronz și marmoră, ivite la răscruci pe străzi.(10)
De aceea, scopul nostru, prin această lucrare, este să prezentăm felul în care și-au cinstit râmnicenii trecutul prin statui și opere comemorative, menite să-l facă pe trecător să zăbovească puțin și să afle câte ceva interesant despre istoria și oamenii acestor locuri. Pe lângă operele de for public și monumentele comemorative, așa cum sunt ele definite de lege(11), ne vom opri aici și la cele care au fost, precum și la plăcile comemorative recente.
Ar mai fi de subliniat că această lucrare nu oferă (de altfel nici nu s-a dorit) date originale despre stiluri artistice, personalități, inițiatori sau artiști. Ceea ce s-a urmărit a fost prezentarea unor obiective râmnicene, cunoscute sau mai puțin cunoscute (sau studiate, popularizate), din punctul de vedere al istoriei lor, așa cum rezultă din documentele vremii sau din mărturiile celor care au fost contemporani cu ridicarea lor. Prea puțin ne-am oprit asupra artiștilor, mai degrabă asupra celor care le sunt dedicate, scopul fiind să dea celui care a trecut pe lângă un astfel de monument date legate de istoricul, și eventual, transformările suferite de acesta, motivația celor care au finanțat/sprijinit ridicarea, precum și minimul de date tehnice, obiectiv prezentate, cum se cere într-o astfel de lucrare. Pentru mai multe detalii privind istoricul, contextul, stilul, artiștii, și semnificația monumentelor, studiul oferă, la final, trimiteri și o generoasă bibliografie.
Deoarece în ultimii ani au apărut noi astfel de opere, considerăm oportună apariția acestei lucrări.
împărțită în trei părți: prima prezentând operele de for public, ce-a de-a doua monumentele comemorative ale eroilor, pentru ca partea a treia să se ocupe de plăcile comemorative din oraș. La final facem unele considerații asupra proiectelor prezente care vizează acest domeniu, analizând și ce alte personalități, simboluri sau evenimente ar trebui cinstite prin ridicarea unor monumente.

I. Opere de for public

Samson

Cea mai veche statuie, care ar face obiectul unei astfel de lucrări, este Samson în luptă cu leul, un artefact pe care, din păcate, Râmnicul nu se mai poate lăuda că îl deține.
Lucrare atribuită lui Lupu Sărațan (Sărațean, după alte surse), atlantul sprijinea bolta trapezei fostei mănăstiri din piață, sculptura fiind datată, ca și complexul din care face parte(12), la sfârșitul secolului al XVII-lea (1691-1697).
Aceasta este singura lucrare în ronde-bosse din epocă, prima sculptură de mari dimensiuni care are ca temă figura umană(13).
Ca tematică lucrarea reprezintă ilustrarea episodului din Vechiul Testament, când Samson ucide leul la Timna(14). De notat că episodul respectiv nu apare în sculptura medievală a Țărilor Române, decât pe balustrada traforată a bisericii Stavropoleos(15), apărând desigur și în gravurile de epocă.
Sculptura a fost relocată la începutul secolului XX, în grădina publică, unde este amintită de O. Moșescu la momentul 1908(16), în preajma ei adunându-se nu numai râmniceni obișnuiți, ieșiți la promenadă, dar și poeți:
De felul meu nu sunt craidon,
Dar pentru tine, ca Samson,
Aici la Râmnicu-Sărat
Aș sta pe veci… pietrificat!
(Cincinat Pavelescu)(17)

În deceniul patru o găsim tot aici, după cum se poate observa într-o fotografie din Călăuza(18), pentru ca apoi să fie readusă în Complexul Brâncovenesc, în pridvorul bisericii Adormirea Maicii Domnului, după cum ne arată o fotografie tăcută în deceniile 5-6 ale sec. XX(19).
Cu 1961 încep peregrinările atlantului, statuia fiind luată din Râmnic(20), pentru a fi dusă într-o altă ctitorie a lui C. Brâncoveanu, la Mogoșoaia (deocamdată împrumutată), cedarea ei fiind aprobată prin Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploiești nr. 1483/11 august 1967, care, în baza Decretului nr. 409 din 23 septembrie 1955, aprobă transmiterea din administrarea Sfatului popular al Raionului Râmnicu Sărat, în administrarea Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România a lucrării de artă plastică „Samson în lupta cu leul”, avînd o valoare de inventar de lei 5.000(21). Ulterior, lucrarea a fost luată de la Muzeul Mogoșoaia și este expusă, din 2004, în lapidariumul Muzeului Colecțiilor de Artă din București, Calea Victoriei nr. 111, satelit al Muzeului Național de Artă.
Conducerea Muzeului Municipal Râmnicu Sărat a solicitat în repetate rânduri, încă din anul 2005, retrocedarea piesei (sau măcar realizarea unei replici), refuzul fiind însoțit de explicația că lucrarea nu a fost niciodată în patrimoniul instituției, ea fiind luată de la Sfatul Popular. Dificilă este și executarea unei replici, sculptura fiind din anul 2005 clasată în tezaurul cultural național, așadar beneficiind de un regim special(22).

Bustul lui Alecu Bagdad

Datare: 1905.
Locație: intersecția străzilor Amurgului, Păcii, Păun Pincio, Alexandru Vlahuță.
Locație inițială: Piața Mănăstirii (parcul de lângă piața orașului).
Material: bronz.

Inaugurată în 1905, la inițiativa lui Vespasian I. Pella (Primar 1903-1905)(23), statuia a fost așezată inițial aproape de Primăria de atunci(24) (azi Muzeul Municipal), la intersecția străzilor Griviței (Primăriei din 1912, actuală Primăverii) cu Independenței (Spătarul Cantacuzino din 1912, actuală Toamnei)(25). În 1935, bustul a fost mutat în apropiere de biserica Sf. Dumitru, ctitoria familiei, pentru ca în 1952 monumentul să fie desființat de către autorități. în anul 1994, cu prilejul împlinirii a 555 ani de atestare documentară a Râmnicului, bustul a fost reamplasat unde se află acum(26).
Paharnicul Alecu Bagdat a sprijinit financiar orașul, pentru captarea apei potabile și a donat o parte din averea sa pentru întreținerea unei biserici și a unui spital(27).
Pe cele patru laturi ale soclului, pe plăci din marmură albă, sunt scrise următoarele:
MARELUI FILANTROP/ PAHARNICUL/ ALECU BAGDAT/ ȘI URMAȘILOR SĂI /TOMA BAGDAT/ ȘI/ ALEXANDRU T. BAGDAT
ORAȘUL RÎMNICU SĂRAT/ RECUNOSCĂTOR PENTRU/ DĂRUIREA MOȘIILOR/ PLĂSOIU ȘI BLEJANI/ ÎN FOLOSUL/ BISERICII ȘI SPITALULUI/ BAGDAT.
FAPTELE MARI NU SE UITĂ/ ELE TRĂIESC DA PURUREA.
RIDICATĂ ÎN ANUL 1905/ PRIN HOTĂRÎREA/ CONSILIULUI COMUNAL/ SPRE PIOASĂ AMINTIRE.

Bustul lui Alexandru Tătăranu

Datare: 1924-1948.
Locație: în fața Primăriei (N. Bălcescu, nr. 1)
Material: bronz.

Povestea bustului râmniceanului Alexandru Tătăranu (1852-1922) este destul de complicată, având multe lacune.
Născut în 1852, la Râmnicu Sărat, procuror, avocat, intră în politică înscriindu-se în Partidul National Liberal, fiind ales deputat, senator și numit prefect(28). A fost un personaj destul de controversat – Alecu Tătăranu, despre care cu greu am aflat că ar fi fost râmnicean și om politic- aici e controversă – și că ar fi trăit după anul 1000 d. Cr. – aici nu mai e controversă- dar veacul vă rog să nu mi-l cereți…(29)
Data exactă a inaugurării bustului nu se cunoaște, pentru perioada anterioară amplasării lui având ca surse de informații doar vederile de la începutul secolului XX, care ne arată că în fața Primăriei exista un spațiu verde, de forma circulară(30) și un monument al eroilor(31). Aflăm în 1924 despre intenția de amplasare a unui bust în memoria lui Al. P. Tătăranu, care costase 20.000 lei(32), în parc, între cele două havuzuri din piața teatrului(33), pentru ca la 2 iulie 1925 să se aprobe mutarea monumentului eroilor din fața Prefecturii, urmând, ca pe același amplasament, să se monteze, bustul lui Al. P. Tătăranu(34), care în vederile de epocă(35) apare montat pe un soclu destul de înalt.
Prin 1948, statuia a fost demolată de către autorități, fiind păstrată doar partea inferioară a soclului, aflată azi în curtea Muzeului Municipal(36).

Bustul lui Alexandru Vlahuță

Datare: 1930(37)
Inaugurare: 25 aprilie 1937(38)
Sculptor: Oscar Späthe
Locație: în fața C.N. Al. Vlahuță, în mijlocul unui sens giratoriu.
Material: bronz
Cod LMI: BZ-III-m-B-02503

Bustul lui Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858 – 19 noiembrie 1919) își datorează existența inițiativei unui comitet, condus de Menelaș Chircu, Alexandru Zamfirescu și Ghiță Niculescu, care a adunat fondurile necesare în perioada dintre 1921 până în 1928, când s-a desfășurat un concurs între sculptori(39), locul amplasării fiind pus la dispoziție de către autorități, încă din 1925(40). Bustul, care a costat 186.000 lei, a fost executat în 1930, amintit de către Moșescu în 1931 că urmează să fie inaugurat în curând(41) și dezvelit oficial mai târziu, la 25 aprilie 1937, în cadrul unei manifestări, din duminica Floriilor(42), la care au participat M. Chircu, Ruxandra Vlahuță, d-na Delavrancea, Stelian Cucu(43).
Lucrarea a fost executată de către sculptorul Oscar Späthe (1875-1944) și, cu toate că autorul nu este prea sus cotat pe piața operelor de artă(44), este singura operă de for public din oraș înscrisă ca monument istoric de categoria B(45).
Creatorul României pitorești a avut intense legături cu Râmnicul, prin prietenii de aici, reședința de la Dragosloveni și zona montană a județului, îndelung străbătută, care a reprezentat o adevărată sursă de inspirație pentru scriitor. Cu toate acestea, dezvelirea bustului executat de O. Späthe a născut multe polemici, cum se poate vedea și din epigramele apărute:

Dacă știai, pe-atunci poete
Ca-n bronz te toarnă Oscar Späthe
Ne ocoleai -cum se cuvine –
Să scapi orașul de rușine
(V. Dimitriu)(46)

sau

N-aveți în crama din Zăplaz
Atâta vin ca să mă-mbete;
Văzând statua- beat ori treaz
Eu nu-l admir pe Oscar Späthe
(Păstorel Teodoreanu)(47)

Statui ale lui Alexandru Vlahuță se mai găsesc în țară în: Grădina publică din Bârlad, executată de Ioan C. Dimitriu- Bârlad în 1921 (dezvelită în 1924), București – Bulevardul Schitu Măgureanu, nr. 37, Cluj Napoca – Str. Alexandru Vlahuță nr. 44.

Note:

1. B. B. Hașdeu, Arhiva istorică a României, București, 1865, p. 84-85 (Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Secția de istorie, inv. 72).
2. F. L. Cristea, Cercetări arheologice în cadrul Complexului Brâncovenesc, în Musaios, Vol. IV, partea I, Buzău, 1994, p. 255.
3. M. Neculae, Bătălia de la Soci din 1471: localizare. Diferite tendințe în istoriografia secolului XX, în Analele Buzăului , vol. III, Buzău, 2011, p. 23-26.
4. C. Kirițescu, Bătălia de la Râmnicu-Sărat, în Râmnicul Sărat. Călăuză, întocmită de Octavian Moșescu, Institutul de Arte Grafice, București, 1931, p. 48-53 (Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Secția de istorie, inv. 104).
5. C.I. Stan, V. Nicolescu, Buzăul și Râmnicu Sărat în războiul neatârnării (1877-1878), Ed. Editgraph, Buzău, 2007, p. 138.
6. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Tablou nominal cu ostașii morți pe câmpul de luptă sau dispăruți în Războiul de Independență (1877-1878), pozițiile 1377-1420.
7. Asociată mai degrabă cu regimul comunist, în închisoarea de la Râmnicu Sărat, concepută spre a fi de drept comun, au fost întemnițați țăranii răsculați de la 1907, capii mișcării legionare (C. Zelea-Codreanu – nicadorii, dedemvirii), precum și dușmanii de clasă, în timpul regimului comunist.
8. Pozițiile 741-768, 817, 856 din Lista monumentelor istorice-2010, pentru județul Buzău, aprobată prin Ordinul ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2.361/2010 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute, publicat în Monitorul Oficial nr. 670 bis/1 Octombrie 2010.
9. Mai multe date despre vechile casc și clădiri publice din oraș se găsesc în: D. Ivan, Slam Râmnic. Repere culturale și istorice, Ed. Tempus, București, 2003, p. 34-37; Gh. Petcu, S. Robe, M. Dumitrache, Municipiul Râmnicu Sărat- album monografic, Ed. Alpha, Buzău, p. 36-66.
10. O. Moșescu, Din jurnalul unui colecționar, Ed. Litera, București, 1974, p. 97.
11. Art. 2-3 din Legea nr. 120/2006, a monumentelor de for public, publicată în Monitorul Oficial, partea 1, nr. 143, din 10 Mai 2006, respectiv art.2-5 din Legea nr. 379/2003, privind regimul monumentelor și operelor comemorative de război, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 700, din 7 Octombrie 2003, modificată prin Legea nr. 429/2006.
12. Fosta mănăstire Râmnicu Sărat, monument istoric de categoria A, Lista Monumentelor Istorice, pentru județul Buzău, 2010, poziția 755, cod BZ-II- a-A-02463.
13. V. Drăguț, N. Săndulescu, Arta brâncovenească, Ed. Meridiane, București, 1971, p. 449.
14. Judecători 14:5-9.
15. V. Drăguț, N. Săndulescu, op.cit. p. 449; R. Theodorescu, Biserica Stavropoleos, Ed. Meridiane, București, 1967, p. 22 și fig. 24.
16. O. Moșescu, Vitralii, Ed. Litera, București, 1971, p. 55.
17. O. Moșescu, Oaspeți de altădată, Ed. Litera, București, 1972, p. 6.
18. O. Moșescu, Râmnicul Sărat. Călăuză,, Institutul de Arte Grafice, București, 1931, p. 38. (Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Secția de istorie, inv. 104).
19.Fotografic sepia. 22 x 13 cm., Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, secția istorie, inv. 600.
20. Istoria orală plasează acest eveniment în 1955-1956, imediat după reorganizările teritorial-administrative din deceniul 5, dar sculptura a rămas în oraș până în 1961.
21. Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploiești nr. 1483/11 august 1967.
22. Adresa Muzeului Municipal Râmnicu Sărat nr. 68/21.04.2005, adresele Muzeului Național de Artă al României nr. 2608/24.04.2005 și 5194/ 26.07.2005, respectiv adresa Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor nr. 2429/ 08.08.2005.
23. C. Atanasiu, P. Nicolescu, 1933 Almanahul Râmnicului Sărat, Institutul dc Arte Grafice, București, 1933, p. 40 (Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Secția de istorie, inv. 24).
24. Carte poștală alb-negru. Grădina Pieței și Monumentul Bagdad, 1923, 14×9 cm, colecția d-nei Plugaru Adriana, Biblioteca Municipală.
25. Planul orașului Râmnicu Sărat, împărțirea pe străzi făcută în anul 1912, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Secția de istorie, inv. 95.
26. V. Nicolescu, Gh. Petcu, Buzău-Râmnicu Sărat. Oameni de ieri, oameni de azi, vol. 1, Ed. Alpha MDN, Buzău, 1999, p. 92.
27. 600 stânjeni pe moșia Bărasca, lângă târgul Râmnicului: moșia Esna, din plasa Grădiștea; 500 stânjeni din moșia Amara: 800 stânjeni pe moșia Șeineasca, jud. Buzău; 650 stânjeni pe moșia Blăjani, jud. Buzău, cu pădure; o moară cu două roate pe apa Râmnicului, cu 50 stânjeni de moșie împrejurul ei; un han cu brutărie în târgul Râmnicului; 25 pogoane vie. cu cramă de zid, în dealul Toplicenilor( datorită neînțelegerilor, doar moșiile Blăjani și Pleșoiu au rămas în patrimoniul orașului -1895). C. Atanasiu, P. Nicolescu, op. cit., p. 62-63.
28. D. Alexandru Tătăranu, în Albumul corpului avocaților din România, Director L. Scărlătescu, București, 1911, apud V. Nicolescu, Un colț de Țară Românească. Județul Siam Râmnic, vol. V, Mss.
29. O. Moșescu, Opinia râmniceană și monumental eroilor, în Jurnalul Nostru, 20 iulie 1925, p. 3-6, apud A. Oproescu, Presa buzoiană și râmniceană. Dicționar bibliografic, vol. II (G-N), Buzău, 1997, p. 119.
30. Vedere, 14x 9 cm, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, secția istorie, inv. 428.
31. O. Moșescu, Opinia râmniceană și monumental eroilor, în Jurnalul Nostru, 20 iulie 1925, p. 3-6, apud A. Oproescu, Presa buzoiană și râmniceană. Dicționar bibliografic, vol. II (G-N), Buzău, 1997, p. 119.
32. Decizia Comisiunii Interimare a Comunei R. Sărat, nr. 76/11 august 1924, S.J.A.N. Buzău, fond Primăria Râmnicu Sărat, Dosar 7/1924, fila 25 (vezi anexa IV).
33. Decizia Comisiunii Interimare a Comunei R. Sărat, nr. 105/25 octombrie 1924, S.J.A.N. Buzău, fond Primăria Râmnicu Sărat, Dosar 7/1924, fila 35 (vezi anexa V).
34. Decizia Comisiunii Interimare a Comunei R. Sărat, nr. 103/2 iulie 1925, S.J.A.N. Buzău, fond Primăria Râmnicu Sărat, Dosar 5/1925, fila 31 (vezi anexa VII).
35. Vedere alb-negru, cu statuia lui Al. Tătăranu din fața Palatului Administrativ și de Justiție, 14×9 cm, colecția d-nei Plugaru Adriana, Biblioteca Municipală.
36. M. Neculae, Amplasarea statuii Lupa Capitolina, în fața Primăriei din Râmnicu Sărat (Studiu istoric) în Spații culturale, nr. 23/ 2012, p. 37.
37. Anul este trecut, alături de semnătură, pe un fald al hainei. în alte surse, printre care și Lista Monumentelor istorice, apare anul 1925.
38. După D. Ivan, Slam Râmnic. Repere culturale și istorice, Ed. Tempus, București, 2003, p. 33, a fost dezvelit la 25 aprilie 1937; în C. Atanasiu, P. Nicolescu, 1933 Almanahul Râmnicului Sărat, Institutul de Arte Grafice, București, 1933, p.135, apare o fotografic a monumentului, aparent pe soclul actual, în aceiași locație în care este acum. In articolul Inaugurarea bustului poetului Al. Vlahuță, apărut în Gazeta liberă- ziar de curaj și de acțiune în slujba intereselor generale, an V, nr. 85, 2 mai 1937, p.8 apare data de 15 aprilie. În realitate a fost dezvelit de Florii, la 25 aprilie 1937.
39. Bustul ,,Al. Vlahuță” (inițiativă, istoric, cost), în Gazeta liberă, nr. 85/2 mai 1937, p. 3.
40. Decizia Comisiunii Interimare a Comunei R. Sărat, nr. 102/2 iulie 1925, S.J.A.N. Buzău, fond Primăria Râmnicu Sărat, Dosar 5/1925, fila 31 (vezi anexa VI).
41. Râmnicul Sărat. Călăuză, întocmită de Octavian Moșescu, Institutul de Arte Grafice, București, 1931, p. 71 (Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Secția de istorie, inv. 104).
42. T. G. Baciu, O viață aleasă, București, 1942, reeditare Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2009, pag. 94.
43. Inaugurarea bustului poetului Al. Vlahută, apărut în Gazeta liberă, nr. 85, 2 mai 1937, p.8.
44. Indexul Artmark. bursa pieței românești de artă -Catalog de randamente anuale (1995-2009) ale celor mai tranzacționali artiști români, Galeriile Artmark, 2010, p. 186.
45. Poziție Lista Monumentelor Istorice, pentru județul Buzău- 2010: 817, cod BZ-lII-m-B-02503.
46. O. Moșescu, Oaspeți de altădată, Ed. Litera, București, 1972, p. 59.
47. O. Moșescu, Vitralii, Ed. Litera, București, 1971, p. 89.

Distribuie: