Literadura nr. 7 (2)
Camelia Iuliana RADU
luni
dimineața pune pe masă
albastru
cu ochii deschiși
tolănită pe coasta lipsă
e tot în pijamaua vărgată
păsări mici cu pieptul roșu
ciugulesc
semințe aduse ieri de ploaie
tu îmi povestești despre prietena noastră
care vine pe valea torentului
prin copacii crescuți anapoda
să ne fure
nu vreau cafea
nu vreau să te aud vorbind
toate sunt bune exact așa cum sunt
în ziua în care îmbătrânim
folosim metoda împrăștierii
răsturnării
aruncarea costumelor pe fereastră
degeaba
senzația că ești într-o carcasă
rămâne
copiii
când sunt bulversați se ascund în șifonier
orice realitate este ascunsă
afară
ei își ascultă respirația
vorbesc tare
în sinea lor
vorbesc
șovăi să recunosc toamna
încă din tinerețe.
presimțirile împingeau frigul și spaima
de a rămâne fără contur
rostogolindu-le tot mai departe
azi bulgărele a crescut cât un om
cu umbra prelungă
toamna trece alene
mă reflectă
mă fură câte puțin
fără grabă
în cea mai seductivă dintre iubiri
suntem o imagine stilizată
alunecăm călcând pietrele ude
cu ochii ațintiți în iluzia unei dubluri
corpul meu se trezește
în altă cameră corpul meu doarme liniștit
doar uneori tresar încercând să intru pe ușă
corpul meu vechi plânge pe masa de brad
eu amestec două lumi într-o grafină
la jumătatea distanței
veghez doi copii aproape morți
aproape vii
și nu pot spune te vreau pe tine
te vreau pe tine
ar fi așa de bine să mă trezesc dimineața
naivă
pe trist nu l-aș părăsi
dragostea vine când o ignor
îmi aduce aminte a cui sunt fără să îmi spună
dar am memoria scurtă
corpul meu doarme când se trezește
corpul meu se trezește
în altă cameră corpul meu doarme
ce bulevard ce bulivar
sub lumina spectrală
de-ai zice
toamna să-i fie mireasă
ea vine
și tu devii un altfel de om
cu o altă privire
Adi FILIMON
ma chère Julie face spectacol:
uitaţi-vă la Julie şi spuneţi-mi dacă
aţi văzut vreo fată mai carismatică decât ea
o iubiţi pentru că e tânără şi arată bine
se supără când nu bem împreună
un bloody mary dar eu nu mai beau de câțiva
ani
ştiţi n-am fost o fată prea cuminte
dar nici prea rea cândva îmi plăcea
bloody mary
mă dezbrăcam şi dansam dezlânat în imperiul
de culoare afumată şi jazz
iubeam cu patimă doar bărbaţi grizonaţi
acum dragostea e un clovn urât
aşa că stimaţi cititori mă dau doi paşi la
dreapta
iar Julie va dansa pentru voi
eu plec
ma chère Julie mă priveşte în ochi
e numai foc
candy:
mi se deapănă un fir din creștet
se răsucește în jurul timpului
departe de ochii fricoși
ai mersului înapoi
numai eu știu cât doare lama fierbinte
și cum taie din mine cercuri elicoidale
decojind
ceea ce era de rămas pentru-ngropare
liniile pământului se umflă ca pântecul mamei
și crapă cedând insistenței atâtor copii
ce se joacă fiecare cu viermele lui
fiecare cu somnul lui
prin care
visele îl ademenesc și îl cheamă să latre
la firul de iarbă ponosit de ploaie și soare
mai e puțin și vine crăciunul după care
vine și tata și mama
să-mi ceară un bănuț
pentru ochii lor nevăzători
în fiecare an am tot mai puțini bani
Gabi SCHUSTER
Iarna
În poala morţii
Cad păsările negre
Din ciocuri de frig
Grindina
Grindina slută
Ouă grădinile nopţii
Nepregătite
Toamnă
În foşnetul slab
Mântuit de zăpadă
Galbenul toamnei
Ceaţă
Ceţuri umede
Pe răcoarea întinsă
Deasupra ierbii
Măceşe
Miros a toamnă
În tufa de măceşe
Boabele roşii
Răscruce
Sub mal prăbuşit
Rădăcinile ţipă
În răscruce
Claudiu KOMARTIN
Ger
Tatăl meu. Descoperit târziu, de mine: fiul,
al lui, după o droaie de sancțiuni, sentințe, decepții.
K_aput. El,
pentru mine, atâta timp, doar
pretext. Nebuloasă
în versuri, cu urmări discutabile. Tătuca.
Poemele cu. Nu așa.
Până când am avut evidența unei neglijențe
nu ticăloase: nu față de el,
față de ceea ce se cerea spus. Nici chiar fățarnic,
n-aș zice,
poate doar prost orientat. Suspicios. Rău dresat.
Meschin.
Tata. Cu tubul lui de oxigen, atât de pur în sfârșit.
Luat cu mine în poezie
să nu mai fie atâta ger aici, unde încerc să mă folosesc,
într-un loc ticsit,
de puțin. Să-mi căptușesc spațiul ăsta luat în arendă
cu decât și cu prin. Nu mă dau rănit, ar fi prea de tot. Nu e
printre tainele mele să ies basma curată, să mă,
cum ar veni, scot. Atât încerc,
să nu irosesc. Respirația. Ta. Tată.
Care ți-e drămuită, acum, de o valvă și-un manometru.
Ți-o spune, în timp ce te scrie,
creația ta, destrămată sub baloții ăștia de
milă sălcie.
ianuarie 2018
