Spații culturale nr. 73 (12)

Nicolai TĂICUȚU

Raftul cu cărți

Florentin Popescu – 75, Viață și literatură, Editura Rawex Coms, București, 2020, 258 p. Acad. Gheorghe Păun, pe coperta a patra a cărții, remarcă: O bibliotecă în stânga cu cărțile citite!, una în dreapta cu cărțile pe care le-a scris! Și câte a scris! Poezie, reportaj, eseu, roman, monografii, prezentare de carte și prezentare de autori, epigrame. Florentin Popescu are operă, are și activitate… O prezență reconfortantă în lumea noastră parcă tot mai entropică.

 

Mihaela Aionesei, La pas prin Patria Mamă, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2020, 370 p. Acest volum de publicistică este deschis de o prefață de Vasile Lechințan și un argument de Ioan Lăcătușu. Dintru început în prefață ni se spune: Când scrii cu profundă iubire despre patrie, legănându-ți sufletul fericit de unduirile de basm ale cărărilor ei de lumină și de grandoare, nu poți să fii decât un privilegiat al soartei, unul iubit de Eminescu și de Creangă, de Horia și de Avram Iancu, de Blaga și de Brâncuși, de toți cei care ne-au dezvăluit deja pecetea unui destin frumos trecerii noastre prin clipe de respirație în veșnicii luminate și ocrotite de spiritul lor cel nemuritor…

 

Octavian Mihalcea, Patima cheilor, Editura Eikon, București, 2020, 89 p. Pe coperta a volumului Dan Stanca remarcă: Poezia lui Octavian Mihalcea caută permanent să esențializeze și să evite discursivitatea. Nu avem de a face cu versuri ample, luxuriante, pletorice, ci cu exact opusul lor. (…) Octavian Mihalcea e criptic și ermetic, iar pentru a deschide cufărul liricii sale ai nevoie de un șperaclu de cea mai bună calitate. Apreciez această atitudine poetică primejdioasă, fiindcă alege drumuri puțin umblate, unde fiecare pas… te costă.

 

Alexandru Ovidiu Vintilă, Transparența unui popor de foci, Editura Charmides, Bistrița, 2019, 90 p. În cuvânt înainte Șerban Foarță menționează: Regimul poeziei lui A.O. Vintilă, poet sever cu sine însuși, ca și cu epoca de față, este, în genere, o austeritate, una strictă, la antipodul oricărui iresponsabil hedonism și, implicit, al oricărei gratuități… (…) Un elegiac, în sinea lui, mai mult decât în poezie (căci elegia, in extremis, este răsfățul unui lux, dezagreabil, pasămite, lui A. O. Vintilă), acest poet cu totul remarcabil are un singur, pare-se, păcat: într-un context vociferant, fără busolă și gregar, el e discret, – mult prea discret.

 

Nicolae Dan Fruntelată, Altamire, Editura SemnE, București, 2020, 165 p. Într-o intervenție critică asupra acestui volum, Valeria Manta Tăicuțu scrie: Cele 127 de catrene, de o muzicalitate fără cusur, par a sfida timpul și modele poetice: dulcele stil clasic nu impietează asupra conținutului, mai potrivit poeziei postmoderniste prin fragmentarism, intertextualitate, ori spirit ludic: „Iubito, sunt un pictor postmodern/ ce desenează peșteri în etern/ visând frumos culori și altamire/ și-am fost gonit din cartea de citire” (V).

 

Gheorghe Andrei Neagu, Măgarul din fântână, Editura StudIS, Iași, 2020, 270 p. Acad, Liviu Pendefunda, în prefața intitulată Metafora drept pildă, precizează: Noul volum al maestrului Gheorghe Andrei Neagu este o parabolă scrisă în stilu-i caracteristic, un prototip al lumii sensibile în care trăim și sensibilizate cu precădere de legăturile și opozițiile fundamentale ale unei societăți dominate de comandă și control al gândirii. Aparent, mai ales datorită numelor și locurilor bine conturate ale unei falii de timp și spațiu, suntem introduși în primele decenii ale erei comuniste din se împarte și se adună cu dreptate.

 

Nicolae Mihai, Lehamite sau ziua de mâine și urâtul fără mine: (poeme), Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2020, 130 p. Valeria Manta Tăicuțu apreciază: Sensibilă și contemplativă, poezia lui Nicolae Mihai seamănă perfect cu autorul ei: nu se zbate să iasă în frunte, nu-și agresează cititorul, nu încearcă să-i schimbe punctele de reper în momentul lecturii. Este limpede că ochiul și inima au intervenit și au influențat actul de creație, că nu se face risipă de cuvinte și că scrisul n-a fost urmat de muncă de bijutier pentru cosmetizarea imaginilor dintru început izvodite.

 

Marius Manta, Interviuri, Editura Studion, Bacău, 2020, 258 p. Doina Cernica își încheie astfel cuvântul înainte (Printre excelențe): Prețuirea cititorului pentru excelențele aduse de Marius Manta în lumina paginilor cărții se împarte și se adună cu dreptate pentru excelența autorului, egalată doar de discreția cu care și-o trăiește și o îmbogățește. Iar autorul spune în Cuvânt lămuritor: În fapt, aveți în față un act de mărturisire, pornit din atașamentul față de Creație.

 

Lina Codreanu, Costache Olăreanu – Arhitecturi ludice, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2019, 362 p. În prefața la această carte, Un caligraf târgoviștean lecturat empatic, acad. Mihai Cimpoi apreciază: Eseul inteligent scris al Linei Codreanu, pătruns de un atașament empatic care-i particularizează înțelegerea operei și vieții, transformate în literatură, ne revelează multe din tainele arhitecturilor ludice ale lui Costache Olăreanu, care printr-un continuum homo/ heterodiegetic, printr-o suită stilistică și un joc de-a scrisul mereu reluat în alte forme se orientează programatic către marele Tron, „unde nu este găsit Împăratul cărților”.

 

Sânziana Mureșeanu, Osuar – versuri, Editura Avalon, Cluj-Napoca, 2020, 86 p. În Prefață, Irina Petraș menționează: Lecturile mele însoțitoare au remarcat de-a lungul anilor discreția în răspăr cu moda zilei – poeta este în continuare o singuratică, ținându-se departe de forfota vieții literare, dar, de spus imediat, discreția sa e mereu una relativă de vreme ce numele îi apare pe cărți care ies în lumea largă, iar generozitatea firii sale atrage rezistente prietenii. Știe în continuare prea bine pe ca lume trăiește, dar poezia rămâne pentru ea un cuib securizant, nu o tribună. Un loc privilegiat în care confesiunile se fac în surdină și tobele nu răsună niciodată.

 

Florin Dochia, 36 de zile cu Lilith, Editura detectiv literar, București, 2019, 87 p. Ică Sălișteanu, referitor la acest nou volum al autorului de față, remarcă: Florin Dochia este un poet al dragostei, un seducător total capabil… (…) Senzualitatea de tip baudelairian, împletită cu ardoarea de tip shakespearian îl fac pe Florin Dochia demn de a fi un astral profesor înaintașilor Don Juan, Sade și Boccaccio. (…) … dacă a satisfăcut-o pe nesățioasa Lilith, Florin Dochia merită împerecheat poetic cu orice femeie superbă a lumii, căreia să-i dăruiască versuri nemuritoare.

 

Șerban Tomșa, Casa noastră cea de toate zilele, Editura Tracus Arte, București, 2019, 266 p. Pe coperta a patra a cărții Teodor Dună remarcă: Polifonic, centrifug, contrapunctic, Casa noastră cea de toate zilele e un roman al monologurilor, un straniu puzzle autosubminant, în care fiecare piesă în plus adaugă „întregului” doar propria ei absență. Întrucât cei care vorbesc aici dau senzația că au fost de la început morți. Nu niște morți biologici, ci niște morți în toate celelalte feluri posibile, care își dovedesc existența doar prin mecanica inimii și a instinctelor.

 

Vasile Ghica, Aforismele mele, Editura Detectiv literar, București, 2020, 147 p. Iată ce se spune (în 7-8 rânduri) Paul van Melle (Belgia) despre autorul acestei cărți: „Vasile Ghica, autor de aforisme demne de un La Bruyère sau de un Rochefoucauld români, la fel de satirice și de adevărate ca și ale acestora”. La fel, Daniel Aranjo, Franța: „Mulțumesc, dragă moralistule, pentru aforismele dvs. O carte care te însoțește ca un tovarăș de drum, un adevărat almanah românesc. Umorul este imnul vostru național. O infinitate de perle negre”. Voi iubi aforismul, chiar și după ce moartea ne va despărți. (Vasile Ghica).

 

Ionel Necula, Secvențe de filozofie românească, vol. I, Editura StudIS, Iași, 2019, 225 p. Pe coperta a patra a cărții autorul se destăinuie: Nu este o istorie a filosofiei românești, cum mi-aș fi dorit din totdeauna, dar ajută celor interesați la cunoașterea mai detaliată a făclierilor care s-au implicat, uneori cu mare dăruire în procesarea gândului înalt și adânc. Lectura acestei cărți folosește tuturor celor interesați de evoluția culturii românești.

 

Alex Oko, Prezentul artistului – configurat cu picturi și ideograme, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2020, 62 p. Acest album cu lucrări ale tânărului pictor Alex Oko (18 la număr). Picturile sunt însoțite de prefața-interviu, Optsprezece întrebări întâmplătoare, spontane, incomode, dar prietenești, adresate de criticul Petre Isachi, artistului vizual Alex Oko ajuns la numărul 18, eseurile scrise de Petre Isachi, Artistul–Vărsător, un spirit postmodern, rebel, polemic și perseverent și Sugestii estetico-poetice către un tânăr artist, Theodor George Calcan, Portret de tinerețe al unui pictor bine temperat și Dan Sandu, Prinț al Penelului, precum și de poeme ce aparțin lui Gheorghe Izbășescu, Dan Sandu sau Theodor George Calcan. Iar Patricia Carmen Voinea spune (despre Alex Oko): „Cred cu siguranță că va ajunge un mare artist, pentru că dorința lui de a evolua atât în pictură, dar nu numai, este imensă, punându-și încă de pe acum amprenta…”