Fărădelegea lui Călin – Iodul civil
Aici este greșeala, bazându-mă doar pe certitudini. Excluzând zona nebuloasă prin care o turmă de spermatozoizi fecundează un ovul. Fătul are calități umane (mă amuzase gândul că ar putea combate teoria embrionului extraterestru).
Reluăm lecțiile despre persoană cu o ,,noțiune”, definită chiar pentru prima oară cu subiect și predicat, la Art. 34: ,,Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile.” De când așteptam o servire a la cart!
Art. 35 se leagă ombilical de preambul, dar cu începere la o dată stabilită: de naștere. Debutează astfel bucuriile și necazurile, ce poți să faci și să ai după bunul plac și ce te forțează ceilalți, după cutumele juridice, să faci și mai mult, să nu ai, după al lor. Așa se satură omul de-i vine la ceas de ducă s-o zică p-aia dreaptă: ,,Să mor, să scap odată!” Că mai rămân urme și dincolo de deces și mai trag ăi rămași vii….
Hai că-mi plac! Una se înfoaie a declara treișcinciu’, alta regularizează Art. 36. Jumătatea convenabilă, drepturile, sunt încuviințate de când vorba aia…, ,,… însă numai dacă el se naște viu.” Copilul. O…. Păi ar cam fi nouă luni, dacă are ghinion și la ieșire ,,îi moare”, automat le pierde? La gunoi cu el?
Asist la încă o premieră, o nouă ,,noțiune” se pune pe tapet. Cum de s-or repeta? La fel de strict explicativ: ,,Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.” Poate-or lectura și bunii mei colegi și-or înțelege capacitățile contractuale. Pe deplin. (Art. 37)
Cu două lucruri nu sunt de acord: acest articol, 38, hotarul abrupt impus responsabilității, 18 anii majoratului; următorul articol, 39, cel din cauza căruia mă aflu și scriu, dispus să dea capacitate de exercițiu minorului căsătorit și, în ciuda unui eventual divorț, păstrându-i onoranta poziție conferită doar majorilor. Și ce adaos: ,,… minorul care a fost de bună-credință…”! Ajuns… ,,acolo”, se deșteaptă automat! Deh! Să se mai mire românul de puradelul însurat din fașă. Na, că poate!
De-aia și americanul le dă carnete mai devreme, fiindcă d-aci de pe la noi a luat obiceiul: instanța de tutelă, găsind de cuviință că motive-s multe și temeinice, îi pot recunoaște adolescentului la 16 ,,maturitatea”. Ca să fie corectă decizia se iau mame, tați și alți responsabili legali la ascultare, iar la nevoie se cere părerea și ,,… avizul consiliului de familie.” Neamurile. Lăsați, bre, copilul să copilărească. La 18 ani băgați-l în probe și perioadă de tranziție, să vadă, să simtă, să încerce bune și rele, să le simtă pe pielea lui și la 20 de ani dați-i drumul pe miriște. Mai perpedes, fără mașinică…. La 25, să se coacă mintea bine. (Art. 40)
41 coboară. 14 ani și capacitate restrânsă. Acolo, mici găinării, să se-nvețe puștiul cu valorile mai mici, cu acte de administrare, conservare, până la a-l prejudicia. Păi știe el cu ce se mănâncă? Toate doar cu acordul părinților… sau autorizația instanței de tutelă.
Șmecheri…. Ca să-l bage-n pâinea Codului Muncii, inventează cei 15 ani pentru semnarea actelor de muncă. Plusarea cu îndeletnicirile artistice sau sportive aș înțelege-o, cu toate că știu mulți, tot consimțământul părintelui dă greutate decizională, nu văd ce caută ,,profesia” introdusă, când ea nu se poate constitui în mai mult de o ucenicie, o perioadă de practică necesară profesionalizării, întinsă pe mai mult de un an sau doi de zile. Să nu fiu bănuit de discriminare, deloc. De neîncredere da, să mi se permită, mă pot reconstitui din trecut și am capacitatea percepțiilor corecte despre oricare vârstă. Prin urmare rămân sceptic. Nu muncește nimeni de bună voie la clasa a IX-a, nu se cade să ceri acestuia seriozitate și discernământ unde încă nu s-a format nici măcar pe jumătate. Dac-ar ști copchilăretul de Al. 2, Art. 42, ar urla ca din gură de șarpe și și-ar da părinții în judecată pentr-o vorbă ca ,,Pune, mamă, banii deoparte!”, fiindcă ,,… dispune singur de veniturile dobândite.” C-ar da înapoi pentru ,,… obligațiile izvorâte din aceste acte…”, e altă poveste. Aceeași. Se îndatorează tot ei, părinții, în numele lui. Cunoaștem.
