Literadura nr. 18 (6)

Ramona Müller

Aici e casa mea
Amare sunt toate cuvintele,
de aceea – lăsați-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închiși
Lucian Blaga

Dintre pleoapele colinelor obosite se ivește satul Lancrăm. Denumit de către sași Langendorf (Satul Lung), această localitate are o poveste aparte, ce rezumă aspecte importante ale vieții culturale românești, și nu numai.
Pe Strada (Ulița) Veche, paralelă cu cea principală, Casa Memorială Lucian Blaga, devine o bucată de suflet pentru cel care a fost Poetul Luminii. Clădirea de un albastru impunător este vizibilă de pe stradă. Intrăm în curtea mare și observăm o placă de marmură amplasată în dreapta, pe care scrie: „În această casă la 9 mai 1895 s-a născut Lucian Blaga 1895 – 1961 filosof, poet, prozator și dramaturg român”, după care o alta unde e consemnat: „S-a așezat această placă cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea poetului – Lancrăm 6 mai 2011”. În stânga, un arbore falnic își etalează somptuos coroana vegetală, la umbra căreia ne putem odihni gândurile. O bancă originală, formată dintr-un buștean în care sunt prinse trei spătare ale unor scaune vechi din lemn, completează rusticul unei civilizații simple. În spatele curții, vechea șură a fost reamenajată modern, adăpostind o sală de festivități, o mică bibliotecă și birourile administrative, reunite în „Centrul Cultural Lucian Blaga”. Aici, la fiecare început de mai, lună a florilor, dar și luna nașterii și morții marelui poet are loc Festivalul Internațional care îi poartă numele.
Citatul lui Blaga, scris caligrafic în partea superioară, îmi captează imediat privirea.

Aici e casa mea. Dincolo soarele și grădina cu stupi
Voi treceți pe drum, vă uitați printre gratii de poartă
și așteptați să vorbesc.
– De unde să-ncep?
Către cititori

Simt cum poezia vibrează în mine, fiind singura care poate deranja liniștea conservată într-o stare emotivă firească acestui loc. Casa părintească, devenită muzeu, este decorată simplu și reflectă modestia și personalitatea scriitorului. Format din două camere și o bucătărie, spațiul reprezintă o oază de regăsire. Prima incintă cuprinde câteva vitrine cu manuscrise în copii, scrisori expediate sau destinate lui Lucian Blaga, precum și diverse volume, ediții Princeps ale operelor sale. Într-o vitrină, paltonul, tunica și valiza de student par a ofta după vremuri de mult apuse. O pană de scris ascultă dincolo de litere, între pagini vremelnicia timpului. Un set de mobilier format dintr-o masă de lemn și patru scaune (tapițate), cu piele de Cordoba întregesc atmosfera sobră a imobilului. Picturile și fotografiile expuse îl reprezintă pe Blaga în diferite ipostaze. Privirea poeziei coboară dintr-un portret realizat în ulei direct în sufletul vizitatorului. A doua cameră ne prezintă fotografii ale diverselor imobile în care a locuit de-a lungul vieții, poetul. În câteva imagini apar părinții acestuia în diferite secvențe de viață, alături de un bust al scriitorului sculptat în lemn. Între cea de a doua cameră și bucătărie trecem printr-un mic târnaț (hol), unde se găsește o ladă de zestre. Aflăm de la doamna custode că e foarte posibil ca pe această ladă să fi dormit unul dintre cei opt frați ai lui Blaga, el fiind mezinul familiei. În bucătărie, ștergarele, războiul de țesut, cuptorul și lavița recompun o lume sacralizată autentică prin tradiții și emoții. Dumnezeu plânge resemnat tăcerea între zidurile albe ale rugăciunii. Parcă miroase a pită caldă și a poezie…
Casa i-a aparținut lui „moș Simion”, preotul din Lancrăm și bunicul lui Lucian Blaga. Tatăl poetului a fost și el preot în satul natal până în anul 1908. Ana Blaga, rămasă singură după decesul soțului ei, cu nouă copii, vinde casa pentru a-și putea întreține copiii la școală și se mută în 1909 la Sebeș, la fiica ei cea mare, Letiția.
Deși a trăit relativ puțin în acest cămin, fragmentele de viață însăilate în micul areal rustic sunt de ajuns pentru a păstra vie amintirea poetului, care a fost „mut ca o lebădă”. Se pare că Lucian Blaga a început să vorbească abia pe la 4 ani. Copilăria petrecută aici a fost definitorie în structurarea personalității sale. O fire complexă și origi-nală, Blaga a avut o largă deschidere nu numai spre literatură, dar și spre alte segmente ale universului uman : filosofie, etnografie, religie și istorie. În 1936 a fost propus pentru Premiul Nobel, pe care nu l-a luat la diferență de două voturi. Este cel care a eliberat poezia, dând drumul în zbor versului alb să zboare, asemenea unei păsări ținută captivă în colivie. Pentru el și pentru noi, „veșnicia s-a născut la sat”, satul Lancrăm, al cărui fiu a descoperit nemurirea Cuvântului.

Lacul născut din lacrimi de fecioare

Un loc extraordinar din sud-estul Europei se află la noi în țară, în munții Harghitei. Este vorba de lacul Sf. Ana, singurul lac de origine vulcanică din România, format într-unul din craterele gemene ale Masivului Ciomatu din județul Harghita.
L-am vizitat de cel puțin trei ori, în diverse anotimpuri, și întotdeauna farmecul său m-a cuprins într-o îmbrățișare prietenească. Se poate ajunge până în apropierea lacului cu mașina, optând pentru această variantă în excursiile cu elevii. Supremul răsfăț al drumețului este însă traseul revigorant prin pădurea deasă. Pornim dimineața din localitatea Băile Tușnad, de lângă izvoarele de apă minerală. Drumul continuă printr-o pădure de conifere până în dreptul unui indicator ce ne arată direcția spre Lacul Roșu și Turnul Apor. La început, drumul pare ceva mai greoi datorită urcușului susținut, ulterior traiectoria lui desfășoară serpentine largi printre copacii înalți. Facem un scurt popas într-un loc unde sunt amenajate pentru odihnă o măsuță și o bancă. Urmează o coborâre lentă pe partea dreaptă, înspre craterele Ciomatului Mic și Ciomatului Mare. Drumul rectiliniu ajunge la final când apare o pajiște întinsă din care se poate vedea Tinovul Mohos (Lacul cu mușchi). Traseul continuă o anumită porțiune pe drumul asfaltat, după care urmăm indicatoarele, intrând pe o potecă în inima pădurii. Cărarea intersectează de două ori drumul inițial, apoi urmează în părțile finale ruta pavată. Ajungem în parcarea nu prea mare și număr mașinile înșirate în ordine, vreo 25. În spațiul relativ mic, un tânăr îndrumă șoferii spre locurile de parcare, pentru a folosi în mod judicios fiecare metru.
Pornim spre lac trecând de bariera orizontală și îndreptându-ne către malul drept. Cunosc foarte bine traseul, dar nu am cum să nu mă minunez de fiecare dată. Puține sunt locurile în care aș reveni cu neostoită sete de recunoaștere, dar lacul Sf. Ana se numără printre preferatele mele. Pe de o parte, acest lucru se datorează faptului că odinioară, când nu aveam bani prea mulți, am strâns fiecare sfanț pentru a face o excursie de trei zile în Ținutul Secuiesc. M-au fascinat culoarea, transparența și căldura lacului. Același lucru mi se întâmplă și acum, doar că ecoul lacustru nu mai rezidă într-un „Bun venit!”, ci într-un „Salut ! Ce mai faci?”. Micuța capela catolică din 1562 odihnește spovedania Anei în intimitatea netulburată a muntelui.
E vremea să decantăm povești aievea și povești imaginare.
A fost odată, că de n-ar fi nu s-ar povesti ! A fost cândva, pe vremea când lucea luna în secera dacului și Carul Mare în tolba romanului, o mare Împărăție! Era Împărăția Focului neștiut! Romanul și dacul s-au sfătuit să ia cu tribut de la Dumnezeu o anumită parte din Regatul Focului! Dumnezeu a zis :
– Nu îți pot lăsa ție ceea ce Omul nu îmi poate da!
– Lasă-mi doar setea !
– Setea e dată de foc! Arde, așadar!
Și val-vârtej, din neant flăcările au cuprins neantul. Explozii magmatice au luminat legenda cuvetei lacustre. De peste 30 000 de ani, lacul Sf. Ana absoarbe naturalul în supranatural. Și de multă vreme opt fecioare înhămate la caleașca unui frate rău așteaptă să fie eliberate din lacrima Anei care l-a blestemat, din cauză că nu puteau urni trăsura. Schingiuită de biciul tiran, tânăra Ana a vărsat blestemul și mii de lacrimi pe care pământul nu le-a mai putut înghiți. Astfel, s-a născut lacul Sfânta Ana, spune legenda.
Lacul aflat la 950 de metri este intact. Împrejur, se înalță semețe și dominante vârfurile Ciomatu Mare (1300 m) și Ciomatu Mic (1245 m), Dealul Tața (1177 metri), Dealul Lacului (1131 m) și Vf. Mohoș (1177 m). Pe versanții din jur se găsește o vegetație de pădure de fag, dar pe cei vestici s-au format viroage și torenți, care contribuie la colmatarea lacului, afectând perimetrul și suprafața acestuia.
Lacul în formă de inimă se dorește cercetat! Rotund ca un medalion și închis pe toate părțile de verdele pădurii, lacul nu are scurgere subterană, fiind alimentat doar din precipitații. Poate că peste 50 de ani va deveni o banală mlaștină! Este unul dintre cele mai pure lacuri din Europa. Este lacul format craterul unui fost vulcan, care poate erupe din nou, spun experții.
Timpul se îneacă în oglinda lacului de parcă diminețile reîntoarcerii în sine nu ne sunt de ajuns, iar Natura întârzie să își spună cuvântul. Este un crâmpei din marea epopee a arhitecturii vulcanice.

Lacul Sf. Ana

Tudor CICU

imaginează-ți

spuneai…
iată, nu există nici un rai
și nici un iad sub noi.
dar astăzi ești plină de mistere
și uite câtă lumină e afară,
dar m-ai învățat să cred că venind de departe
nici acel buchet de liliac alb
la dragostea mea târzie nu mai putea adăuga nimic.
chiar atunci am simțit
ca o piatră tăcerea după ce ai plecat.
imaginează-ți că nimic nu ne poate aștepta înainte
ori poate sunt doar un visător
și retrăiesc o scenă demult petrecută,
dar nu sunt singurul
care ascultă doar gânduri mult tulburate
de mă întrebam: ce le-or fi venit să cânte celor doi
strânși unul într-altul și ghemuiți
șezând la o masă de unde îți scriu zâmbind…
că lumea va fi alături de noi
ori închipuirea mă înșelase
cu primele nopți care au fost înspăimântătoare
și singur?

Sun Qian

Noul Rubaiyat

1
Aceste catrene ale unui vagabond solitar nu erau destinate pentru
încoronarea unui imperiu după gloria sa.
Ca strălucire și reflex într-o vază de porțelan albastru cu alb
desenează pașnic orizontul de iarnă radiantă.

2
La captarea unui cuvânt scurt, captezi un miracol.
Când îl iei cu fermitate, obții urme de foc și porunci.
La încrucișarea labirintică
răspândești cuvinte ca să-ți faci mirositoare grădina.

3
Ca o hoardă de pietre biciuite drept înainte
izbitura valurilor a lăsat urme în ele.
Acolo au găsit cuvinte suave, emblematice formele lor
ca niște resturi ce îmbrățișează un soare pierdut.

4
Cântecele tale sunt pline de brazi sumbri
dispărând încărcați cu pietre și acoperiți de trandafiri;
uragane șuieră prin ei
lepădând pe coastă o frântură de aripă de vultur.

5
În cuvintele tale efemerul se risipește cu repeziciune
Calmul nu stă nicăieri ci în inimile gingașe.
Luna de toamnă e o fastuoasă ceremonie de înmormântare de flori de mâna-ntâi,
când plantele s-au odihnit în elegii și ritmice bare.

6
Uitării îi pâlpâie constelații
filtrate prin delta durerii
precum spirale de reminiscențe ce se agață de minte
acoperite de o firavă întârziere și duse spre ziua de mâine.

Traducere: Elisabeta BOȚAN

Distribuie: