Brigada diverse – Jo(n) comunis(t)ul
8-9 decembrie 2020
Hai că pân’ la urmă nu scriu chiar atât de rău. Mă tot autosugestionez că articol-eala asta în doi peri, în două cuvinte per propoziție, după care punct, face doi bani.
E firesc să nu cunoști omul după cuponul câștigător electoral. Câștigător pentru cel ce ,,tatov”-ează preferința. De aceea, fiindcă nulitatea publicității vizuale pare o realitate de pe vremea lui Cuza, propun ca la runda viitoare de ,,urne”-li să se atașeze pe buletinul de vot și chipul celor ce-și caută cuib prin vârful ierarhiilor sociale. Vă asigur că multe mâini vor rămâne suspendate în aer și vor ștampila pe lângă.
Mă pot considera un cetățean neglijent, apatic politic, indiferent statal. Din pricina unei apucături căreia nu i-am găsit un leac eficient (poate pastilele acelea indicate de o mamă apostrofată că încalcă regulile prin sala de spectacole a Centrului Cultural, aruncate-mi în scârbă orală): mă fac borș ori de câte ori apare câte-o față incompatibilă cu senzația de normalitate. N-am știut (da-l mănânc pe cel care jură invers) că astfel de oameni mai pot popula scena cu pretenții elitiste la mărețele împliniri ale unei țări (să-i spunem totuși stat), de-alde Aur-ei, mai cu patalama, mai cu diplomă de capitalist. Trimis automat în speța aparițiilor partidelor de sufragerie de pe timpul lui Nica Leon (ce vreți? ăsta mi-a rămas în cap), mama, fiul și-un vecin, gata să răstoarne ierarhiile și să se proțăpească pe jilțul senatorialo-deputato-prezidențial, m-au conexat la cele două guri sparte cotidiene de le onorează conducerile. Dar nu volubilitatea, scremerea de revoltă, urletul celor două fețe ,,bisericești” m-au determinat să creionez portretul robot al puținătăților umane, ci însăși cele două chipuri fade, cioplite în stilul rural frust.
La început a fost decembrie, apoi s-a transformat în ianuarie. Preconizez o recalibrare succesivă până la prima cireașă în pârg. După, mai vedem. Au… au ce-am uitat nem-țeasca. Auf wiedersehen.
Ce mai constatau englezii de odinioară nu mă interesează. Oricum nu se opăreau prea tare de soarta clăcașilor socialiști. Însă la contactul cu prezicătoarele celebre, tanti Margareta prima dintre ministrese, mă mai țin să contrazic declarațiile neacoperite. Asta fiindcă a tot retras până la ultimul leu proptelele regimurilor egalitariste până la falimentare. Presupusă. Nu banii revoluționează sistemele statale, lipsa lor, ci alte formațiuni para statale, comuniunile de state sau unul destul de puternic și influent cât să determine o altă distribuire principială de conduită. Să nu intru și eu la tălmăcitorii de viitor și s-o spun pe-aia nasoală: să nu mai vină altul c-o idee și să considere desuete capitalismul și democrația. Și să nu fie comunism.
Uite. Fără a fi o noutate, plecații de ceva vreme din țară se vaită că progeniturile lor nu vor să audă de limba română. Se mai aprind și din apartenența la teritoriul natal, dar așa, cu intermitență la venire și plecare, la patria de vacanță. Ca să nu mai spun de alegeri. Apostrofându-ne că nu ieșim la vot, susținând lașitatea. Mi-e, oricare ar fi proiecția și conformația gândurilor doctrinare, că ieșirea masivă a populației ne-ar fi ,,rușinat” și mai tare, dând girul în procent înzecit aceluiași… PSD.
